Titlul I Drepturi și libertăți
Art. 15 Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), 1950 — Derogare în caz de stare de urgenta
Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), 1950 · Drept Constituțional
Derogare în caz de stare de urgență
1. În caz de război sau de alt pericol public ce amenință viață națiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligațiile prevăzute de prezenta convenție, în măsura strictă în care situația o cere și cu condiția ca aceste măsuri să nu fie în contradicție cu alte obligații care decurg din dreptul internațional.
2. Dispoziția precedenta nu îngăduie nici o derogare de la art. 2, cu excepția cazului de deces rezultând din acte licite de război, și nici de la art. 3, art. 4 paragraful 1 și art. 7.
3. Orice înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate și la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, sa informeze pe secretarul general al Consiliului Europei și asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare și de la care dispozițiile convenției devin din nou deplin aplicabile.
Titlul art. 15 a fost inserat potrivit anexei la PROTOCOLUL nr. 11 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 15 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
29.07.2004 – prezentformă consolidată
Derogare în caz de stare de urgență
1. În caz de război sau de alt pericol public ce
ameninta viațaamenință viață națiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri carederogaderogă de la obligațiile prevăzute de prezenta convenție, în măsurastrictastrictă în care situația o cere și cu condiția ca aceste măsurisasă nu fie încontradictiecontradicție cu alte obligații care decurg din dreptul internațional.2. Dispoziția precedenta nu îngăduie nici o derogare de la art. 2, cu excepția cazului de deces
rezultindrezultând din acte licite de război, și nici de la art. 3, art. 4 paragraful 1 și art. 7.3. Orice înaltă parte contractantă ce
exercitaexercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate și la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, sa informeze pe secretarul general al Consiliului Europei și asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare și de la care dispozițiile convenției devin din nou deplin aplicabile.Titlul art. 15 a fost inserat potrivit anexei la PROTOCOLUL nr. 11 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.
18.05.1994 – 29.07.2004text inițial
1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninta viața națiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care deroga de la obligațiile prevăzute de prezenta convenție, în măsura stricta în care situația o cere și cu condiția ca aceste măsuri sa nu fie în contradictie cu alte obligații care decurg din dreptul internațional.
2. Dispoziția precedenta nu îngăduie nici o derogare de la art. 2, cu excepția cazului de deces rezultind din acte licite de război, și nici de la art. 3, art. 4 paragraful 1 și art. 7.
3. Orice înaltă parte contractantă ce exercita acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate și la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, sa informeze pe secretarul general al Consiliului Europei și asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare și de la care dispozițiile convenției devin din nou deplin aplicabile.
Ai o întrebare despre art. 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), 1950?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit