Titlul III
Art. 55 Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), 1950 — Renunțarea la alte mijloace de reglementare a diferendelor
Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), 1950 · Drept Constituțional
Înaltele părți contractante renunță reciproc, în afară unei înțelegeri speciale, să se prevaleze de tratatele, convențiile sau de declarațiile care există între ele, în vederea supunerii, pe calea unei cereri, a unui diferend apărut din interpretarea sau aplicarea prezentei convenții unui alt mod de reglementare decât cele prevăzute de numita convenție.
Art. 62 a devenit art. 55 conform pct. 1 al art. 2 din PROTOCOLUL nr. 11 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.
Titlul art. 55 a fost inserat potrivit anexei la PROTOCOLUL nr. 11 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 55 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
29.07.2004 – prezentformă consolidată
Curtea își stabilește regulamentul sau și își fixează procedura.Renunțarea la alte mijloace de reglementare a diferendelorÎnaltele părți contractante renunță reciproc, în afară unei înțelegeri speciale, să se prevaleze de tratatele, convențiile sau de declarațiile care există între ele, în vederea supunerii, pe calea unei cereri, a unui diferend apărut din interpretarea sau aplicarea prezentei convenții unui alt mod de reglementare decât cele prevăzute de numita convenție.
Art. 62 a devenit art. 55 conform pct. 1 al art. 2 din PROTOCOLUL nr. 11 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.
Titlul art. 55 a fost inserat potrivit anexei la PROTOCOLUL nr. 11 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.
18.05.1994 – 29.07.2004text inițial
Curtea își stabilește regulamentul sau și își fixează procedura.
Ai o întrebare despre art. 55 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), 1950?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit