Cartea a VII-a Procesul civil internațional · Titlul III Eficacitatea hotărârilor străine · Capitolul I Recunoașterea hotărârilor străine
Art. 1.098 Codul de Procedură Civilă — Neexaminarea pe fond
Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil
Cu excepția verificării condițiilor prevăzute la art. 1.096 și 1.097, instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici la modificarea ei.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 1.098 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
10.04.2015 – prezentrepublicare
Instanța competentă(1) Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.(2) În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București.Neexaminarea pe fond(3) Cererea de recunoaștere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentală de către instanța sesizată cu un proces având un alt obiect, în cadrul căruia se ridică excepția autorității lucrului judecat sau o chestiune prealabilă întemeiată pe hotărârea străină.Cu excepția verificării condițiilor prevăzute la art. 1.096 și 1.097, instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici la modificarea ei.15.02.2013 – 10.04.2015republicare
Convenția arbitralăInstanța competentă(1)
Convenția arbitrală se încheie valabil în formă scrisă, prin înscris, telegramă, telex, telecopiator, poștă electronică sau orice alt mijloc de comunicare permițând a-i stabili proba printr-un text.Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.(2)
Cu privire la cerințele de fond, convenția arbitrală este valabilă dacă îndeplinește condițiile impuse de una dintre legile următoare:În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București.a) legea stabilită de părți;b) legea care guvernează obiectul litigiului;c) legea aplicabilă contractului ce conține clauza compromisorie;d) legea română.(3) Validitatea convenției arbitrale nu poate fi contestată pe motivul nevalabilității contractului principal sau pentru că ar viza un litigiu care nu există încă.(3) Cererea de recunoaștere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentală de către instanța sesizată cu un proces având un alt obiect, în cadrul căruia se ridică excepția autorității lucrului judecat sau o chestiune prealabilă întemeiată pe hotărârea străină.01.07.2010 – 15.02.2013text inițial
Convenția arbitrală
(1) Convenția arbitrală se încheie valabil în formă scrisă, prin înscris, telegramă, telex, telecopiator, poștă electronică sau orice alt mijloc de comunicare permițând a-i stabili proba printr-un text.
(2) Cu privire la cerințele de fond, convenția arbitrală este valabilă dacă îndeplinește condițiile impuse de una dintre legile următoare:
a) legea stabilită de părți;
b) legea care guvernează obiectul litigiului;
c) legea aplicabilă contractului ce conține clauza compromisorie;
d) legea română.
(3) Validitatea convenției arbitrale nu poate fi contestată pe motivul nevalabilității contractului principal sau pentru că ar viza un litigiu care nu există încă.
Ai o întrebare despre art. 1.098 din Codul de Procedură Civilă?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit