Cartea I Dispoziții generale · Titlul III Competența instanțelor judecătorești · Capitolul III Dispoziții speciale
Art. 122 Codul de Procedură Civilă — Regimul regulilor de competență
Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil
Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 122 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
15.02.2013 – prezentrepublicare
Alegerea de competență(1) Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.Regimul regulilor de competență(2) În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.01.07.2010 – 15.02.2013text inițial
Alegerea de competență
(1) Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.
(2) În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.
Ai o întrebare despre art. 122 din Codul de Procedură Civilă?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit