Cartea I Dispoziții generale · Titlul III Competența instanțelor judecătorești · Capitolul IV Incidente procedurale privitoare la competența instanței · Secțiunea a 3-a Strămutarea proceselor. Delegarea instanței

Art. 146 Codul de Procedură Civilă — Formularea unei noi cereri de strămutare

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 15.02.2013Formă consolidată la 14.12.2025 2 versiuni

(1) Strămutarea procesului nu poate fi cerută din nou, în afară de cazul în care noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute la data soluționării cererii anterioare sau ivite după soluționarea acesteia.

(2) Cererea de strămutare a cauzei introdusă cu nerespectarea prevederilor alin. (1) este inadmisibilă dacă pricina se află pe rolul aceleiași instanțe.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 146 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 15.02.2013 – prezentrepublicare

    Cererea formulată prin reprezentant

    (1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.

    (2) Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.

    (3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.Formularea unei noi cereri de strămutare

    (4) Reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor.

    (5) Organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei asociații, societăți ori altei entități fără personalitate juridică, înființată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul care atestă dreptul său de reprezentare în justiție.(1) Strămutarea procesului nu poate fi cerută din nou, în afară de cazul în care noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute la data soluționării cererii anterioare sau ivite după soluționarea acesteia.

    (2) Cererea de strămutare a cauzei introdusă cu nerespectarea prevederilor alin. (1) este inadmisibilă dacă pricina se află pe rolul aceleiași instanțe.

  2. 01.07.2010 – 15.02.2013text inițial

    Cererea formulată prin reprezentant

    (1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.

    (2) Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.

    (3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.

    (4) Reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor.

    (5) Organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei asociații, societăți ori altei entități fără personalitate juridică, înființată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul care atestă dreptul său de reprezentare în justiție.

Ai o întrebare despre art. 146 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit