Cartea a II-a Procedura contencioasă · Titlul I Procedura în fața primei instanțe · Capitolul II Judecata

Art. 249 Codul de Procedură Civilă — Sarcina probei

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 15.02.2013Formă consolidată la 14.12.2025 3 versiuni

Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 249 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 15.02.2013 – prezentrepublicare

    Admisibilitatea probelor

    (1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului.

    (2) Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui.Sarcina probei

    (3) Uzanțele, regulile deontologice și practicile statornicite între părți trebuie probate, în condițiile legii, de către cel care le invocă. Regulamentele și reglementările locale trebuie dovedite de către cel care le invocă numai la cererea instanței.

    (4) La cererea instanței, autoritățile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate.Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

  2. 14.02.2013 – 15.02.2013modificat prin Legea 76/2012

    Admisibilitatea probelor

    (1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului.

    (2) Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui.

    (3) Obiceiurile, uzurile, uzanțele, regulile deontologice, regulamentele și reglementările locale nu trebuie dovedite decât în cazul în care instanța sau una dintre părți nu le cunoaște.Uzanțele, regulile deontologice și practicile statornicite între părți trebuie probate, în condițiile legii, de către cel care le invocă. Regulamentele și reglementările locale trebuie dovedite de către cel care le invocă numai la cererea instanței.

    (4) La cererea instanței, autoritățile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate.

  3. 01.07.2010 – 14.02.2013text inițial

    Admisibilitatea probelor

    (1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului.

    (2) Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui.

    (3) Obiceiurile, uzurile, uzanțele, regulile deontologice, regulamentele și reglementările locale nu trebuie dovedite decât în cazul în care instanța sau una dintre părți nu le cunoaște.

    (4) La cererea instanței, autoritățile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate.

Ai o întrebare despre art. 249 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit