Cartea a II-a Procedura contencioasă · Titlul I Procedura în fața primei instanțe · Capitolul II Judecata

Art. 259 Codul de Procedură Civilă — Revenirea asupra probelor încuviințate

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 15.02.2013Formă consolidată la 14.12.2025 3 versiuni

Instanța poate reveni asupra unor probe încuviințate dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea vreuneia nu mai este necesară. Instanța este însă obligată să pună această împrejurare în discuția părților.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 259 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 15.02.2013 – prezentrepublicare

    Noțiune

    Denumirea marginală a art. 259 a fost modificată de art. 15 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012.

    Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare și stocare.Revenirea asupra probelor încuviințate

    Instanța poate reveni asupra unor probe încuviințate dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea vreuneia nu mai este necesară. Instanța este însă obligată să pună această împrejurare în discuția părților.

  2. 14.02.2013 – 15.02.2013formă consolidată

    NoțiuneaNoțiune

    Denumirea marginală a art. 259 a fost modificată de art. 15 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012.

    Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare și stocare.

  3. 01.07.2010 – 14.02.2013text inițial

    Noțiunea

    Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare și stocare.

Ai o întrebare despre art. 259 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit