Cartea I Dispoziții generale · Titlul I Acțiunea civilă
Art. 30 Codul de Procedură Civilă — Cereri în justiție
Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil
(1) Oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente.
(2) Cererile în justiție sunt principale, accesorii, adiționale și incidentale.
(3) Cererea principală este cererea introductivă de instanță. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât și capete de cerere accesorii.
(4) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal.
(5) Constituie cerere adițională acea cerere prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare.
(6) Cererile incidentale sunt cele formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 30 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
15.02.2013 – prezentrepublicare
Cereri în justiție
Denumirea marginală a art. 30 a fost modificată de art. 15 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012.(1) Oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente.
(2) Cererile în justiție sunt principale, accesorii, adiționale și incidentale.
(3) Cererea principală este cererea introductivă de instanță. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât și capete de cerere accesorii.
(4) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal.
(5) Constituie cerere adițională acea cerere prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare.
(6) Cererile incidentale sunt
cererilecele formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare.14.02.2013 – 15.02.2013formă consolidată
CererileCereri în justițieDenumirea marginală a art. 30 a fost modificată de art. 15 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012.
(1) Oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente.
(2) Cererile în justiție sunt principale, accesorii, adiționale și incidentale.
(3) Cererea principală este cererea introductivă de instanță. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât și capete de cerere accesorii.
(4) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal.
(5) Constituie cerere adițională acea cerere prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare.
(6) Cererile incidentale sunt cererile formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare.
01.07.2010 – 14.02.2013text inițial
Cererile în justiție

Ai o întrebare despre art. 30 din Codul de Procedură Civilă?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit