Cartea a II-a Procedura contencioasă · Titlul I Procedura în fața primei instanțe · Capitolul II Judecata

Art. 321 Codul de Procedură Civilă — Ascultarea martorului

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 21.12.2018Formă consolidată la 14.12.2025 4 versiuni

(1) Fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultați încă neputând fi de față.

(2) Ordinea ascultării martorilor va fi fixată de președinte, ținând seama și de cererea părților.

(3) Martorul va răspunde mai întâi la întrebările puse de președinte, iar apoi și la întrebările puse, cu încuviințarea acestuia, de către partea care l-a propus, precum și de către partea adversă.

(4) După ascultare, martorul rămâne în sala de ședință până la sfârșitul cercetării, afară numai dacă instanța hotărăște altfel.

(5) Cu ocazia audierii, martorul va fi lăsat să-și facă liber depoziția, fără să aibă voie să citească un răspuns scris de mai înainte; el se poate servi însă de însemnări, cu încuviințarea președintelui, dar numai pentru a preciza cifre sau denumiri.

(6) Dacă instanța găsește că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea procesului, este jignitoare sau tinde a proba un fapt a cărui dovedire este oprită de lege, nu o va încuviința. În această situație, instanța va trece în încheierea de ședință atât numele părții și întrebarea formulată, cât și motivul pentru care nu a fost încuviințată.

(7) Dacă întrebarea este încuviințată, întrebarea, împreună cu numele părții care a formulat-o, urmată de răspunsul martorului, se vor consemna literal în declarația martorului conform dispozițiilor art. 323 alin. (1).

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 279 din 17 mai 2022 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 676 din 6 iulie 2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că sintagma "literal" din cuprinsul art. 321 alin. (7) din Codul de procedură civilă , astfel cum acesta a fost modificat prin dispozițiile art. I pct. 33 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative este neconstituțională. Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI , republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstițutionale sunt suspendate de drept. Prin urmare, în intervalul 6 iulie 2022-19 august 2022, sintagma "literal" din cuprinsul art. 321 alin. (7) din Codul de procedură civilă , astfel cum acesta a fost modificat prin dispozițiile art. I pct. 33 din Legea nr. 310/2018 , a fost suspendată de drept, încetându-și efectele juridice în data 20 august 2022, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 321 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 21.12.2018 – prezentmodificat prin Legea 310/2018

    Ascultarea martorului

    (1) Fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultați încă neputând fi de față.

    (2) Ordinea ascultării martorilor va fi fixată de președinte, ținând seama și de cererea părților.

    (3) Martorul va răspunde mai întâi la întrebările puse de președinte, iar apoi și la întrebările puse, cu încuviințarea acestuia, de către partea care l-a propus, precum și de către partea adversă.

    (4) După ascultare, martorul rămâne în sala de ședință până la sfârșitul cercetării, afară numai dacă instanța hotărăște altfel.

    (5) Cu ocazia audierii, martorul va fi lăsat să-și facă liber depoziția, fără să aibă voie să citească un răspuns scris de mai înainte; el se poate servi însă de însemnări, cu încuviințarea președintelui, dar numai pentru a preciza cifre sau denumiri.

    (6) Dacă instanța găsește că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea procesului, este jignitoare sau tinde a proba un fapt a cărui dovedire este oprită de lege, nu o va încuviința. În această situație, instanța va trece în încheierea de ședință atât numele părții și întrebarea formulată, cât și motivul pentru care nu a fost încuviințată.

    (7) Dacă întrebarea este încuviințată, întrebarea, împreună cu numele părții care a formulat-o, urmată de răspunsul martorului, se vor consemna literal în declarația martorului conform dispozițiilor art. 323 alin. (1).

  2. 15.02.2013 – 21.12.2018republicare

    NoțiuneAscultarea martorului

    Denumirea marginală a art. 321 a fost modificată de art. 15 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012.(1) Fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultați încă neputând fi de față.

    (2) Ordinea ascultării martorilor va fi fixată de președinte, ținând seama și de cererea părților.

    (3) Martorul va răspunde mai întâi la întrebările puse de președinte, iar apoi și la întrebările puse, cu încuviințarea acestuia, de către partea care l-a propus, precum și de către partea adversă.

    (4) După ascultare, martorul rămâne în sala de ședință până la sfârșitul cercetării, afară numai dacă instanța hotărăște altfel.

    Prezumțiile sunt consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.(5) Cu ocazia audierii, martorul va fi lăsat să-și facă liber depoziția, fără să aibă voie să citească un răspuns scris de mai înainte; el se poate servi însă de însemnări, cu încuviințarea președintelui, dar numai pentru a preciza cifre sau denumiri.

  3. 14.02.2013 – 15.02.2013formă consolidată

    NoțiuneaNoțiune

    Denumirea marginală a art. 321 a fost modificată de art. 15 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012.

    Prezumțiile sunt consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.

  4. 01.07.2010 – 14.02.2013text inițial

    Noțiunea

    Prezumțiile sunt consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.

Ai o întrebare despre art. 321 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit