Cartea a II-a Procedura contencioasă · Titlul I Procedura în fața primei instanțe · Capitolul II Judecata
Art. 364 Codul de Procedură Civilă — Constatarea de urgență a unei stări de fapt
Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil
(1) La cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgență o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea probelor, executorul judecătoresc în circumscripția căruia urmează să se facă constatarea va putea constata la fața locului această stare de fapt.
(2) În cazul în care efectuarea constatării prevăzute la alin. (1) necesită concursul părții adverse sau al unei alte persoane, constatarea nu poate fi făcută decât cu acordul acesteia.
(3) În lipsa acordului prevăzut la alin. (2), partea interesată va putea cere instanței să încuviințeze efectuarea constatării. Instanța poate încuviința efectuarea constatării fără citarea aceluia împotriva căruia se cere. Dispozițiile art. 360-363 se aplică în mod corespunzător.
(4) Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de față, și are puterea doveditoare a înscrisului autentic.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 364 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
15.02.2013 – prezentrepublicare
Măsuri luate de instanțăDenumirea marginală a art. 364 a fost modificată de art. 15 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012.(1) După constatarea valabilității consimțământului dat conform art. 362, instanța va lua măsurile prevăzute la art. 232 alin. (2). Dispozițiile art. 249, 250, art. 251 alin. (1), art. 252 și 254 sunt aplicabile.Constatarea de urgență a unei stări de fapt(1) La cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgență o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea probelor, executorul judecătoresc în circumscripția căruia urmează să se facă constatarea va putea constata la fața locului această stare de fapt.
(2)
Când, potrivit legii, cererileÎn cazul în care efectuarea constatării prevăzute la alin. (1)pot fi formulate și ulterior primului termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța poate acorda în acest scop un termen scurt, dat în cunoștință părților reprezentate prin avocat.(3) Dispozițiile art. 222 și ale art. 248 alin. (2)-(4) sunt aplicabile.(4) Partea care lipsește nejustificat la termenul de încuviințare a probelor va fi decăzută din dreptul de a mai propune și administra orice probă, cu excepția celei cu înscrisuri, dar va putea participa la administrarea probelor de către cealaltă parte și va putea combate aceste probe.necesită concursul părții adverse sau al unei alte persoane, constatarea nu poate fi făcută decât cu acordul acesteia.(3) În lipsa acordului prevăzut la alin. (2), partea interesată va putea cere instanței să încuviințeze efectuarea constatării. Instanța poate încuviința efectuarea constatării fără citarea aceluia împotriva căruia se cere. Dispozițiile art. 360-363 se aplică în mod corespunzător.
(4) Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de față, și are puterea doveditoare a înscrisului autentic.
14.02.2013 – 15.02.2013formă consolidată
MăsurileMăsuri luate de instanțăDenumirea marginală a art. 364 a fost modificată de art. 15 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012.
(1) După constatarea valabilității consimțământului dat conform art. 362, instanța va lua măsurile prevăzute la art. 232 alin. (2). Dispozițiile art. 249, 250, art. 251 alin. (1), art. 252 și 254 sunt aplicabile.
(2) Când, potrivit legii, cererile prevăzute la alin. (1) pot fi formulate și ulterior primului termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța poate acorda în acest scop un termen scurt, dat în cunoștință părților reprezentate prin avocat.
(3) Dispozițiile art. 222 și ale art. 248 alin. (2)-(4) sunt aplicabile.
(4) Partea care lipsește nejustificat la termenul de încuviințare a probelor va fi decăzută din dreptul de a mai propune și administra orice probă, cu excepția celei cu înscrisuri, dar va putea participa la administrarea probelor de către cealaltă parte și va putea combate aceste probe.
01.07.2010 – 14.02.2013text inițial
Măsurile luate de instanță

Ai o întrebare despre art. 364 din Codul de Procedură Civilă?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit