Cartea a II-a Procedura contencioasă · Titlul I Procedura în fața primei instanțe · Capitolul II Judecata · Secțiunea a 4-a Deliberarea și pronunțarea hotărârii

Art. 399 Codul de Procedură Civilă — Judecata în complet de divergență

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 15.02.2013Formă consolidată la 14.12.2025 2 versiuni

(1) În situația prevăzută la art. 398 alin. (3), divergența se judecă în aceeași zi sau, dacă nu este posibil, într-un termen care nu poate depăși 20 de zile de la ivirea divergenței, cu citarea părților. În pricinile considerate urgente acest termen nu poate fi mai mare de 7 zile.

(2) Dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor rămase în divergență și care se anunță părților în ședință, instanța fiind îndreptățită, atunci când apreciază că este necesar, să administreze noi dovezi și să ordone orice alte măsuri îngăduite de lege.

(3) Părțile vor pune din nou concluzii asupra chestiunilor aflate în divergență.

(4) Dispozițiile art. 398 alin. (2) se aplică în mod corespunzător, judecătorii având dreptul de a reveni asupra părerii lor care a provocat divergența.

(5) Când divergența nu privește soluția ce trebuie dată întregii cauze, după judecarea chestiunilor rămase în divergență, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea cauzei.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 399 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 15.02.2013 – prezentrepublicare

    Nulitatea hotărâriiJudecata în complet de divergență

    Nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin căile de atac prevăzute de lege, în afară de cazul când legea prevede în mod expres altfel.(1) În situația prevăzută la art. 398 alin. (3), divergența se judecă în aceeași zi sau, dacă nu este posibil, într-un termen care nu poate depăși 20 de zile de la ivirea divergenței, cu citarea părților. În pricinile considerate urgente acest termen nu poate fi mai mare de 7 zile.

    (2) Dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor rămase în divergență și care se anunță părților în ședință, instanța fiind îndreptățită, atunci când apreciază că este necesar, să administreze noi dovezi și să ordone orice alte măsuri îngăduite de lege.

    (3) Părțile vor pune din nou concluzii asupra chestiunilor aflate în divergență.

    (4) Dispozițiile art. 398 alin. (2) se aplică în mod corespunzător, judecătorii având dreptul de a reveni asupra părerii lor care a provocat divergența.

    (5) Când divergența nu privește soluția ce trebuie dată întregii cauze, după judecarea chestiunilor rămase în divergență, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea cauzei.

  2. 01.07.2010 – 15.02.2013text inițial

    Nulitatea hotărârii

    Nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin căile de atac prevăzute de lege, în afară de cazul când legea prevede în mod expres altfel.

Ai o întrebare despre art. 399 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit