Cartea a II-a Procedura contencioasă · Titlul I Procedura în fața primei instanțe · Capitolul III Unele incidente procedurale · Secțiunea a 4-a Perimarea cererii
Art. 420 Codul de Procedură Civilă — Procedura perimării
Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil
(1) Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Judecătorul va cita de urgență părțile și va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.
(2) Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în camera de consiliu sau în ședință publică.
(3) Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanța de apel.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 420 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
15.02.2013 – prezentrepublicare
Redactarea și semnarea hotărâriiProcedura perimării(1)
Hotărârea se redactează de judecătorul care a soluționat procesul. Când în compunerea completului de judecată intră și asistenți judiciari, președintele îl va putea desemna pe unul dintre aceștia să redacteze hotărârea.(2) În cazul în care unul dintre judecători sau asistenții judiciari a rămas în minoritate la deliberare, el își va redacta opinia separată, care va cuprinde expunerea considerentelor, soluția pe care a propus-o și semnătura acestuia. De asemenea, judecătorul care este de acord cu soluția, dar pentru considerente diferite, va redacta separat opinia concurentă.(3) Hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată și de către grefier.Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Judecătorul va cita de urgență părțile și va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.(4) Dacă vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, ea va fi semnată în locul său de președintele completului, iar dacă și acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situație, hotărârea se va semna de către președintele instanței. Când împiedicarea privește pe grefier, hotărârea se va semna de grefierul-șef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.(5) Hotărârea se va redacta și se va semna în cel mult 30 de zile de la pronunțare. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum și, când este cazul, opinia concurentă se redactează și se semnează în același termen.(2) Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în camera de consiliu sau în ședință publică.(6) Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței.(3) Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanța de apel.14.02.2013 – 15.02.2013modificat prin Legea 76/2012
Redactarea și semnarea hotărârii
(1) Hotărârea se redactează de judecătorul care a soluționat procesul. Când
completul de judecată a fost compus din mai mulți judecători,în compunerea completului de judecată intră și asistenți judiciari, președintele îl va putea desemna pe unul dintre aceștia să redacteze hotărârea.(2) În cazul în care unul dintre judecători sau asistenții judiciari a rămas în minoritate la deliberare, el își va redacta opinia
separatăseparată, care va cuprinde expunerea considerentelor, soluția pe care a propus-o și semnătura acestuia. De asemenea, judecătorul care este de acord cu soluția, dar pentru considerente diferite, va redacta separat opinia concurentă.(3) Hotărârea va fi semnată de
către judecători și demembrii completului de judecată și de către grefier.(4) Dacă vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, ea va fi semnată în locul său de președintele completului, iar dacă și acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situație, hotărârea se va semna de către președintele instanței. Când împiedicarea privește pe grefier, hotărârea se va semna de grefierul-șef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.
(5) Hotărârea se va redacta și se va semna în cel mult 30 de zile de la pronunțare. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum și, când este cazul, opinia concurentă se redactează și se semnează în același termen.
(6) Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței.
01.07.2010 – 14.02.2013text inițial
Redactarea și semnarea hotărârii
(1) Hotărârea se redactează de judecătorul care a soluționat procesul. Când completul de judecată a fost compus din mai mulți judecători, președintele îl va putea desemna pe unul dintre aceștia să redacteze hotărârea.
(2) În cazul în care unul dintre judecători a rămas în minoritate la deliberare, el își va redacta opinia separată care va cuprinde expunerea considerentelor, soluția pe care a propus-o și semnătura acestuia. De asemenea, judecătorul care este de acord cu soluția, dar pentru considerente diferite, va redacta separat opinia concurentă.
(3) Hotărârea va fi semnată de către judecători și de grefier.
(4) Dacă vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, ea va fi semnată în locul său de președintele completului, iar dacă și acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situație, hotărârea se va semna de către președintele instanței. Când împiedicarea privește pe grefier, hotărârea se va semna de grefierul-șef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.
(5) Hotărârea se va redacta și se va semna în cel mult 30 de zile de la pronunțare. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum și, când este cazul, opinia concurentă se redactează și se semnează în același termen.
(6) Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței.
Ai o întrebare despre art. 420 din Codul de Procedură Civilă?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit