Cartea a II-a Procedura contencioasă · Titlul I Procedura în fața primei instanțe · Capitolul IV Hotărârile judecătorești · Secțiunea a 3-a Hotărârea prin care se încuviințează învoiala părților
Art. 438 Codul de Procedură Civilă — Condițiile în care se poate lua act de tranzacție
Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil
(1) Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.
(2) Dacă părțile se înfățișează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită chiar de un singur judecător.
(3) Dacă părțile se înfățișează într-o altă zi, instanța va da hotărârea în camera de consiliu.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 438 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
15.02.2013 – prezentrepublicare
Completarea hotărârii(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termenCondițiile în care se poatedeclara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.lua act de tranzacție(1) Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.
(2)
Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 437 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.Dacă părțile se înfățișează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită chiar de un singur judecător.(3)
Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.Dacă părțile se înfățișează într-o altă zi, instanța va da hotărârea în camera de consiliu.14.02.2013 – 15.02.2013modificat prin Legea 76/2012
Completarea hotărârii
(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
(2) Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 437 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(3) Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.
01.07.2010 – 14.02.2013text inițial
Completarea hotărârii
(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
(2) Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 437 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(3) Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.
Ai o întrebare despre art. 438 din Codul de Procedură Civilă?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit