Cartea I Dispoziții generale · Titlul II Participanții la procesul civil · Capitolul I Judecătorul. Incompatibilitatea

Art. 46 Codul de Procedură Civilă — Judecătorii care pot fi recuzați

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 15.02.2013Formă consolidată la 14.12.2025 2 versiuni

Pot fi recuzați numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluționare.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 46 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 15.02.2013 – prezentrepublicare

    Cererea de recuzare. Condiții

    (1) Cererea de recuzare se poate face verbal în ședință sau în scris pentru fiecare judecător în parte, arătându-se cazul de incompatibilitate și probele de care partea înțelege să se folosească.Judecătorii care pot fi recuzați

    (2) Este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 40 și 41.

    (3) Sunt, de asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la alți judecători decât cei prevăzuți la art. 45, precum și cererea îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru același motiv de incompatibilitate.

    (4) Nerespectarea condițiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. În acest caz, inadmisibilitatea se constată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.Pot fi recuzați numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluționare.

  2. 01.07.2010 – 15.02.2013text inițial

    Cererea de recuzare. Condiții

    (1) Cererea de recuzare se poate face verbal în ședință sau în scris pentru fiecare judecător în parte, arătându-se cazul de incompatibilitate și probele de care partea înțelege să se folosească.

    (2) Este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 40 și 41.

    (3) Sunt, de asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la alți judecători decât cei prevăzuți la art. 45, precum și cererea îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru același motiv de incompatibilitate.

    (4) Nerespectarea condițiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. În acest caz, inadmisibilitatea se constată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.

Ai o întrebare despre art. 46 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit