Cartea a II-a Procedura contencioasă · Titlul II Căile de atac · Capitolul II Apelul

Art. 482 Codul de Procedură Civilă — Completare cu alte norme

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 15.02.2013Formă consolidată la 14.12.2025 3 versiuni

Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 482 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 15.02.2013 – prezentrepublicare

    Motivele de casare

    (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

    1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;

    2. dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;Completare cu alte norme

    3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;

    4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

    5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;

    6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

    7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;

    8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

    (2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.

  2. 14.02.2013 – 15.02.2013modificat prin Legea 76/2012

    Motivele de casare

    (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

    1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;

    2. când judecătorul stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei a fost schimbat, cu încălcarea normelor aplicabile, pe parcursul judecății ori dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;

    3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe;instanțe, invocată în condițiile legii;

    4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

    5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;

    6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

    7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;

    8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

    (2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

  3. 01.07.2010 – 14.02.2013text inițial

    Motivele de casare

    (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

    1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;

    2. când judecătorul stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei a fost schimbat, cu încălcarea normelor aplicabile, pe parcursul judecății ori dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

    3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe;

    4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

    5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;

    6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

    7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;

    8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

    (2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Ai o întrebare despre art. 482 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit