Cartea a II-a Procedura contencioasă · Titlul II Căile de atac · Capitolul III Căile extraordinare de atac · Secțiunea 1 Recursul

Art. 499 Codul de Procedură Civilă — Motivarea hotărârii

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 15.02.2013Formă consolidată la 14.12.2025 2 versiuni

Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 499 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 15.02.2013 – prezentrepublicare

    Instanța competentăMotivarea hotărârii

    (1) Contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.

    (2) Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care se invocă motive care atrag competențe diferite, nu operează prorogarea competenței.recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare.

  2. 01.07.2010 – 15.02.2013text inițial

    Instanța competentă

    (1) Contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.

    (2) În cazul în care se invocă motive care atrag competențe diferite, nu operează prorogarea competenței.

Ai o întrebare despre art. 499 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit