Cartea a IV-a Despre arbitraj · Titlul IV Procedura arbitrală · Capitolul II Judecata
Art. 587 Codul de Procedură Civilă — Propunerea probelor
Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil
(1) Probele care nu au fost cerute prin cererea de arbitrare sau prin întâmpinare nu vor mai putea fi invocate în cursul arbitrajului, în afară de cazurile prevăzute la art. 254 alin. (2).
(2) Tribunalul arbitral are competența exclusivă de a decide asupra utilității, pertinenței și concludenței probelor propuse de părți. Cu consultarea părților, tribunalul arbitral poate fixa termene-limită pentru administrarea probelor încuviințate. După expirarea acestor termene, administrarea probei nu mai poate avea loc decât dacă tribunalul arbitral apreciază că aceasta este esențială pentru soluționarea corectă a litigiului.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 587 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
15.02.2013 – prezentrepublicare
Onorariul arbitrilorPropunerea probelor(1)
Tribunalul arbitral poate evalua, în mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor și poate obliga părțile să consemneze, potrivit dispozițiilor sale, suma respectivă prin contribuție egală.(2) Părțile pot fi obligate solidar la plată.Probele care nu au fost cerute prin cererea de arbitrare sau prin întâmpinare nu vor mai putea fi invocate în cursul arbitrajului, în afară de cazurile prevăzute la art. 254 alin. (2).(3) Dacă pârâtul nu își îndeplinește obligația care îi revine potrivit alin. (1), în termenul stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul va consemna întreaga sumă, urmând ca prin hotărârea arbitrală să se stabilească cuantumul final al onorariilor cuvenite arbitrilor, precum și modul de suportare de către părți.(2) Tribunalul arbitral are competența exclusivă de a decide asupra utilității, pertinenței și concludenței probelor propuse de părți. Cu consultarea părților, tribunalul arbitral poate fixa termene-limită pentru administrarea probelor încuviințate. După expirarea acestor termene, administrarea probei nu mai poate avea loc decât dacă tribunalul arbitral apreciază că aceasta este esențială pentru soluționarea corectă a litigiului.01.07.2010 – 15.02.2013text inițial
Onorariul arbitrilor
(1) Tribunalul arbitral poate evalua, în mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor și poate obliga părțile să consemneze, potrivit dispozițiilor sale, suma respectivă prin contribuție egală.
(2) Părțile pot fi obligate solidar la plată.
(3) Dacă pârâtul nu își îndeplinește obligația care îi revine potrivit alin. (1), în termenul stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul va consemna întreaga sumă, urmând ca prin hotărârea arbitrală să se stabilească cuantumul final al onorariilor cuvenite arbitrilor, precum și modul de suportare de către părți.
Ai o întrebare despre art. 587 din Codul de Procedură Civilă?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit