Cartea a IV-a Despre arbitraj · Titlul VI Executarea hotărârii arbitrale
Art. 614 Codul de Procedură Civilă — Executarea de bunăvoie
Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil
Hotărârea arbitrală se aduce la îndeplinire de bunăvoie de către partea împotriva căreia s-a pronunțat, de îndată sau în termenul arătat în cuprinsul acesteia.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 614 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
15.02.2013 – prezentrepublicare
Organul de executareExecutarea de bunăvoieExecutarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.Hotărârea arbitrală se aduce la îndeplinire de bunăvoie de către partea împotriva căreia s-a pronunțat, de îndată sau în termenul arătat în cuprinsul acesteia.01.07.2010 – 15.02.2013text inițial
Organul de executare
Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.
Ai o întrebare despre art. 614 din Codul de Procedură Civilă?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit