Cartea a V-a Despre executarea silită · Titlul I Dispoziții generale · Capitolul I Scopul și obiectul executării silite

Art. 623 Codul de Procedură Civilă — Organul de executare

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 15.02.2013Formă consolidată la 14.12.2025 3 versiuni

Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 623 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 15.02.2013 – prezentrepublicare

    Temeiul executării siliteOrganul de executare

    (1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

    (2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.

  2. 14.02.2013 – 15.02.2013modificat prin Legea 76/2012

    Temeiul executării silite

    (1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie unui titlu executoriu.

    (2) Pentru a constitui titluri executorii, hotărârile judecătorești și alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie trebuie învestite cu formulă executorie, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

  3. 01.07.2010 – 14.02.2013text inițial

    Temeiul executării silite

    (1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

    (2) Pentru a constitui titluri executorii, hotărârile judecătorești și alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie trebuie învestite cu formulă executorie, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Ai o întrebare despre art. 623 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit