Cartea I Dispoziții generale · Titlul II Participanții la procesul civil · Capitolul II Părțile
Art. 70 Codul de Procedură Civilă — Poziția terțului în proces
Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil
Cel chemat în judecată dobândește poziția procesuală de reclamant, iar hotărârea își produce efectele și în privința sa.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 70 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
15.02.2013 – prezentrepublicare
Scoaterea pârâtului din proces(1) În cazul prevăzut la art. 69, când pârâtul, chemat în judecată pentru o datorie bănească, recunoaște datoria și declară că vrea să o execute față de cel căruia îi va fi stabilit dreptul pe cale judecătorească, el va fi scos din proces, dacă a consemnat la dispoziția instanței suma datorată.Poziția terțului în proces(2) Tot astfel, pârâtul,Cel chemat în judecatăpentru predarea unui bun sau a folosinței acestuia, va fi scos din proces dacă declară că va preda bunul celui al cărui drept va fi stabilit prin hotărâre judecătorească. Bunul în litigiu va fi pus sub sechestru judiciar de către instanța învestită cu judecarea cauzei, dispozițiile art. 959 și următoarele fiind aplicabile.(3) În aceste cazuri, judecata va continua numai între reclamant și terțul chemat în judecată. Hotărârea se va comunică și pârâtului, căruia îi este opozabilă.dobândește poziția procesuală de reclamant, iar hotărârea își produce efectele și în privința sa.01.07.2010 – 15.02.2013text inițial
Scoaterea pârâtului din proces
(1) În cazul prevăzut la art. 69, când pârâtul, chemat în judecată pentru o datorie bănească, recunoaște datoria și declară că vrea să o execute față de cel căruia îi va fi stabilit dreptul pe cale judecătorească, el va fi scos din proces, dacă a consemnat la dispoziția instanței suma datorată.
(2) Tot astfel, pârâtul, chemat în judecată pentru predarea unui bun sau a folosinței acestuia, va fi scos din proces dacă declară că va preda bunul celui al cărui drept va fi stabilit prin hotărâre judecătorească. Bunul în litigiu va fi pus sub sechestru judiciar de către instanța învestită cu judecarea cauzei, dispozițiile art. 959 și următoarele fiind aplicabile.
(3) În aceste cazuri, judecata va continua numai între reclamant și terțul chemat în judecată. Hotărârea se va comunică și pârâtului, căruia îi este opozabilă.
Ai o întrebare despre art. 70 din Codul de Procedură Civilă?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit