Cartea a V-a Despre executarea silită · Titlul III Executarea silită directă · Capitolul III Predarea silită a bunurilor imobile
Art. 900 Codul de Procedură Civilă — Procesul-verbal de predare silită
Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil
Despre îndeplinirea executării potrivit prevederilor prezentului capitol, executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal, dispozițiile art. 890 fiind aplicabile. În cazul în care debitorul refuză primirea procesului-verbal, lipsește ori, după caz, a părăsit imobilul după începerea executării, iar domiciliul său se afla în acel imobil, executorul judecătoresc, dacă debitorul nu i-a comunicat un domiciliu ales, va proceda la afișarea procesului-verbal de predare silită pe ușa imobilului sau în orice altă parte a imobilului care îl face vizibil.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 900 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
10.04.2015 – prezentrepublicare
Vânzarea bunurilor lăsate în depozitProcesul-verbal de predare silită(1) Dacă debitorul nu ridică bunurile în termenul arătat în procesul-verbal prevăzut la art. 899 și acestea au valoare de piață, ele vor fi scoase în vânzare, inclusiv cele care sunt insesizabile prin natura lor, potrivit regulilor din materia vânzării bunurilor mobile urmăribile.(2) Prețul bunurilor vândute, după deducerea cheltuielilor de executare silită, inclusiv a cheltuielilor de vânzare și a remunerației administratorului-sechestru, va fi consemnat pe numele debitorului, care va fi înștiințat despre aceasta potrivit dispozițiilor privitoare la comunicarea și înmânarea citațiilor. Dispozițiile art. 899 se aplică în mod corespunzător.(3) Bunurile care nu au valoare de piață sunt declarate abandonate. De asemenea, la cererea creditorului, executorul judecătoresc poate declara abandonate bunurile mobile care au valoare de piață și nu au fost revendicate de debitor sau de altă persoană care ar dovedi calitatea de proprietar, în termen de 4 luni de la data încheieriiDespre îndeplinirea executării potrivit prevederilor prezentului capitol, executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal, dispozițiile art. 890 fiind aplicabile. În cazul în care debitorul refuză primirea procesului-verbal, lipsește ori, după caz, a părăsit imobilul după începerea executării, iar domiciliul său se afla în acel imobil, executorul judecătoresc, dacă debitorul nu i-a comunicat un domiciliu ales, va proceda la afișarea procesului-verbal de predaresilită.(4) Despre toate acestea va fi înștiințat și debitorul, potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (2), precum și organul financiar local pentru a prelua bunurile abandonate. Dispozițiile art. 779 se aplică în mod corespunzător.silită pe ușa imobilului sau în orice altă parte a imobilului care îl face vizibil.15.02.2013 – 10.04.2015republicare
Opunerea la executareVânzarea bunurilor lăsate în depozit(1) Dacă debitorul nu
își îndeplinește obligația, penalitatea stabilită de instanță potrivit art. 894 va curge până la momentul executării, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 894 alin. (2).ridică bunurile în termenul arătat în procesul-verbal prevăzut la art. 899 și acestea au valoare de piață, ele vor fi scoase în vânzare, inclusiv cele care sunt insesizabile prin natura lor, potrivit regulilor din materia vânzării bunurilor mobile urmăribile.(2)
În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligația în termenul prevăzut la alin. (1), precum și atunci când debitorul este de rea-credință și ascunde minorul, executorul judecătoresc va consemna acest fapt și va sesiza de îndată parchetul de pe lângă instanța de executare în vederea începerii urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești.Prețul bunurilor vândute, după deducerea cheltuielilor de executare silită, inclusiv a cheltuielilor de vânzare și a remunerației administratorului-sechestru, va fi consemnat pe numele debitorului, care va fi înștiințat despre aceasta potrivit dispozițiilor privitoare la comunicarea și înmânarea citațiilor. Dispozițiile art. 899 se aplică în mod corespunzător.(3) Bunurile care nu au valoare de piață sunt declarate abandonate. De asemenea, la cererea creditorului, executorul judecătoresc poate declara abandonate bunurile mobile care au valoare de piață și nu au fost revendicate de debitor sau de altă persoană care ar dovedi calitatea de proprietar, în termen de 4 luni de la data încheierii procesului-verbal de predare silită.
(4) Despre toate acestea va fi înștiințat și debitorul, potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (2), precum și organul financiar local pentru a prelua bunurile abandonate. Dispozițiile art. 779 se aplică în mod corespunzător.
14.02.2013 – 15.02.2013modificat prin Legea 76/2012
Opunerea la executare
(1) Dacă debitorul nu își îndeplinește obligația,
amendapenalitatea stabilită de instanță potrivit art. 894 va curge până la momentul executării, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 894 alin. (2).(2) În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligația în termenul prevăzut la alin. (1), precum și atunci când debitorul este de rea-credință și ascunde minorul, executorul judecătoresc va consemna acest fapt și va sesiza de îndată parchetul de pe lângă instanța de executare în vederea începerii urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești.
01.07.2010 – 14.02.2013text inițial
Opunerea la executare
(1) Dacă debitorul nu își îndeplinește obligația, amenda stabilită de instanță potrivit art. 894 va curge până la momentul executării, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 894 alin. (2).
(2) În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligația în termenul prevăzut la alin. (1), precum și atunci când debitorul este de rea-credință și ascunde minorul, executorul judecătoresc va consemna acest fapt și va sesiza de îndată parchetul de pe lângă instanța de executare în vederea începerii urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești.
Ai o întrebare despre art. 900 din Codul de Procedură Civilă?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit