Cartea a VI-a Proceduri speciale · Titlul II · Capitolul I Procedura instituirii consilierii judiciare sau a tutelei speciale

Art. 937 Codul de Procedură Civilă — Conținutul cererii

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 18.08.2022Formă consolidată la 14.12.2025 4 versiuni

(1) Cererea de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 194, faptele din care rezultă deteriorarea facultăților sale mintale, precum și dovezile propuse în acest scop.

(2) Cererea va cuprinde și date referitoare la situația familială, socială și patrimonială a persoanei, orice alte elemente privind gradul său de autonomie, precum și numele medicului curant al acesteia, în măsura în care ele sunt cunoscute de reclamant.

(3) Instanța de tutelă nu este legată de obiectul cererii și poate institui, în condițiile legii, o măsură de ocrotire diferită de cea solicitată.

(4) În cazul în care cererea de prelungire, înlocuire sau ridicare a măsurii de ocrotire este formulată de reprezentantul sau ocrotitorul legal al persoanei, aceasta este însoțită de rapoartele de evaluare prevăzute la art. 938 alin. (6), întocmite cu cel mult două luni înainte de data sesizării instanței.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 937 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 18.08.2022 – prezentmodificat prin Legea 140/2022

    Conținutul cererii

    Cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei persoane(1) Cererea de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 194, faptele din care rezultă alienația mintală sau debilitatea mintală a acesteia, precum și dovezile propuse.deteriorarea facultăților sale mintale, precum și dovezile propuse în acest scop.

    (2) Cererea va cuprinde și date referitoare la situația familială, socială și patrimonială a persoanei, orice alte elemente privind gradul său de autonomie, precum și numele medicului curant al acesteia, în măsura în care ele sunt cunoscute de reclamant.

    (3) Instanța de tutelă nu este legată de obiectul cererii și poate institui, în condițiile legii, o măsură de ocrotire diferită de cea solicitată.

    (4) În cazul în care cererea de prelungire, înlocuire sau ridicare a măsurii de ocrotire este formulată de reprezentantul sau ocrotitorul legal al persoanei, aceasta este însoțită de rapoartele de evaluare prevăzute la art. 938 alin. (6), întocmite cu cel mult două luni înainte de data sesizării instanței.

  2. 10.04.2015 – 18.08.2022republicare

    Măsuri prealabileConținutul cererii

    (1) După primirea cererii, președintele instanței va dispune să se comunice celui a căruiCererea de punere sub interdicție judecătorească a fost cerută copii de pe cerere și de pe înscrisurile anexate. Aceeași comunicare se va face și procurorului, atunci când cererea nu a fost introdusă de acesta.

    (2) Procurorul, direct sau prin organele poliției, va efectua cercetările necesare, va lua avizul unei comisii de medici specialiști, iar dacă cel a cărui punere sub interdicție judecătorească este cerută se găsește internat într-o unitate sanitară, va lua și avizul acesteia.

    (3) Dacă este cazul, președintele dispune și numirea unui curator în condițiile prevăzute de Codul civil. Numirea curatorului este obligatorie în vederea reprezentării în instanță a celui a cărui punere sub interdicție judecătorească este cerută, în cazul în care starea sănătății lui împiedică prezentarea sa personală.unei persoane va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 194, faptele din care rezultă alienația mintală sau debilitatea mintală a acesteia, precum și dovezile propuse.

  3. 15.02.2013 – 10.04.2015republicare

    Rectificarea datei morțiiMăsuri prealabile

    La cererea oricărei persoane interesate, urmând procedura prevăzută la art. 936, instanța va rectifica data morții stabilită prin hotărâre, dacă se va dovedi că (1) După primirea cererii, președintele instanței va dispune să se comunice celui a cărui punere sub interdicție judecătorească a fost cerută copii de pe cerere și de pe înscrisurile anexate. Aceeași comunicare se va face și procurorului, atunci când cererea nu a fost cu putință ca moartea să se fi produs la acea dată.introdusă de acesta.

    (2) Procurorul, direct sau prin organele poliției, va efectua cercetările necesare, va lua avizul unei comisii de medici specialiști, iar dacă cel a cărui punere sub interdicție judecătorească este cerută se găsește internat într-o unitate sanitară, va lua și avizul acesteia.

    (3) Dacă este cazul, președintele dispune și numirea unui curator în condițiile prevăzute de Codul civil. Numirea curatorului este obligatorie în vederea reprezentării în instanță a celui a cărui punere sub interdicție judecătorească este cerută, în cazul în care starea sănătății lui împiedică prezentarea sa personală.

  4. 01.07.2010 – 15.02.2013text inițial

    Rectificarea datei morții

    La cererea oricărei persoane interesate, urmând procedura prevăzută la art. 936, instanța va rectifica data morții stabilită prin hotărâre, dacă se va dovedi că nu a fost cu putință ca moartea să se fi produs la acea dată.

Ai o întrebare despre art. 937 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit