Cartea I Dispoziții generale · Titlul III Competența instanțelor judecătorești · Capitolul I Competența materială · Secțiunea 1 Competența după materie și valoare

Art. 94 Codul de Procedură Civilă — Judecătoria

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 21.12.2018Formă consolidată la 14.12.2025 7 versiuni

Judecătoriile judecă:

1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:

a) cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;

b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, date de lege în competența instanțelor judecătorești;

c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;

d) cererile de evacuare;

e) cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească;

f) cererile privitoare la strămutarea de hotare și cererile în grănițuire;

g) cererile posesorii;

h) cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe;

i) cererile de declarare judecătorească a morții unei persoane;

j) cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare;

j^1) cererile în materie de moștenire, indiferent de valoare;

j^2) cererile privind uzucapiunea, indiferent de valoare;

j^3) cererile în materia fondului funciar, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe;

k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;

2. căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;

3. orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Decizie de admitere: RIL nr. 28/2021 , publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 31 ianuarie 2022: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 94 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată, cu modificările și completările ulterioare (atât în redactarea anterioară Legii nr. 310/2018 , cât și în redactarea ulterioară acestei legi), art. 100 alin. (2) și (4) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil , art. 2 alin. (1) lit. c) , f) și i) și alin. (2) și art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, revine judecătoriilor competența materială procesuală de soluționare în primă instanță a cererilor în anulare/contestațiilor formulate împotriva dispozițiilor emise de primari în soluționarea cererilor de rectificare a actelor de stare civilă.
  • Decizie de admitere: RIL nr. 1/2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 337 din 21 aprilie 2023: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil și ale art. 94 pct. 1 lit. h) și k) și art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă , tribunalul este instanța competentă material în ce privește soluționarea cauzelor având ca obiect cereri de constatare a caracterului ilicit al faptei care aduce atingere unor drepturi nepatrimoniale, cereri întemeiate pe prevederile art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil , atunci când acestea sunt formulate simultan cu cereri întemeiate pe dispozițiile art. 253 alin. (4) din Codul civil de a se acorda despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat care nu depășesc valoarea de 200.000 lei inclusiv.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 94 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 21.12.2018 – prezentmodificat prin Legea 310/2018

    Judecătoria

    Judecătoriile judecă:

    1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:

    a) cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;

    b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;date de lege în competența instanțelor judecătorești;

    c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;

    d) cererile de evacuare;

    e) cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească;

    f) cererile privitoare la strămutarea de hotare și cererile în grănițuire;

    g) cererile posesorii;

    h) cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe;

    i) cererile de declarare judecătorească a morții unei persoane;

    j) cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare;

    j^1) cererile în materie de moștenire, indiferent de valoare;

    j^2) cererile privind uzucapiunea, indiferent de valoare;

    j^3) cererile în materia fondului funciar, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe;

    k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;

    2. căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;

    3. orice alte cereri date prin lege în competența lor.

  2. 10.04.2015 – 21.12.2018republicare

    Judecătoria

    Judecătoriile judecă:

    1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:

    a) cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;

    b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;

    c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;

    d) cererile de evacuare;

    e) cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească;

    f) cererile privitoare la strămutarea de hotare și cererile în grănițuire;

    g) cererile posesorii;

    h) cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe;

    h^1)i) cererile de declarare judecătorească a morții unei persoane;

    i)j) cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare;

    j)k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;

    2. Abrogat.

    3. căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;

    4.3. orice alte cereri date prin lege în competența lor.

  3. 19.10.2014 – 10.04.2015modificat prin Legea 138/2014

    Judecătoria

    Judecătoriile judecă:

    1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:

    a) cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;

    b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;

    c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;

    d) cererile de evacuare;

    e) cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească;

    f) cererile privitoare la strămutarea de hotare și cererile în grănițuire;

    g) cererile posesorii;

    h) cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe;

    h^1) cererile de declarare judecătorească a morții unei persoane;

    i) cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare;

    j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;

    2. Abrogat.

    3. căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;

    4. orice alte cereri date prin lege în competența lor.

  4. 05.04.2013 – 19.10.2014modificat prin OUG 4/2013

    2. în primă și ultimă instanță, cererile privind creanțe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv;Abrogat.

    3. căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;

    4. orice alte cereri date prin lege în competența lor.

  5. 15.02.2013 – 05.04.2013republicare

    Curtea de apelJudecătoria

    Judecătoriile judecă:

    1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:

    Curțile de apel judecă:a) cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;

    1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale;b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;

    c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;

    d) cererile de evacuare;

    e) cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească;

    2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță;f) cererile privitoare la strămutarea de hotare și cererile în grănițuire;

    g) cererile posesorii;

    h) cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe;

    i) cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare;

    j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;

    2. în primă și ultimă instanță, cererile privind creanțe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv;

    3. ca instanțe de recurs, în cazurile anume căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;

    4. orice alte cereri date prin lege în competența lor.

  6. 14.02.2013 – 15.02.2013modificat prin Legea 76/2012

    Curtea de apel

    Curțile de apel judecă:

    1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;și fiscal, potrivit legii speciale;

    2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță;

    3. ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;

    4. orice alte cereri date prin lege în competența lor.

  7. 01.07.2010 – 14.02.2013text inițial

    Curtea de apel

    Curțile de apel judecă:

    1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;

    2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță;

    3. ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;

    4. orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Ai o întrebare despre art. 94 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit