Cartea a VI-a Proceduri speciale · Titlul IV Măsuri asigurătorii și provizorii · Capitolul I Sechestrul asigurător · Secțiunea a 2-a Dispoziții speciale privind sechestrul asigurător al navelor civile
Art. 961 Codul de Procedură Civilă — Înființarea sechestrului. Condiții
Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil
(1) În cazuri urgente, cererea de înființare a sechestrului asigurător asupra unei nave se poate face chiar și înaintea introducerii acțiunii de fond. În acest caz, creditorul care a obținut instituirea sechestrului asigurător este obligat să introducă acțiunea la instanța competentă sau să inițieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviințării măsurii asigurătorii.
(2) Cererea de sechestru se judecă de urgență în camera de consiliu, cu citarea părților. Încheierea este executorie și este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunțare.
(3) Neintroducerea acțiunii în termenul prevăzut la alin. (1) atrage desființarea de drept a sechestrului asigurător. Aceasta se constată prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 961 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
10.04.2015 – prezentrepublicare
Instanța competentăÎnființarea sechestrului. CondițiiCompetența de soluționare a cererii de sechestru(1) În cazuri urgente, cererea de înființare a sechestrului asigurător asupra unei naveaparține tribunalului locului unde se află nava, indiferent de instanța la care s-a introdus sau urmează a fi introdusă acțiunea de fond.se poate face chiar și înaintea introducerii acțiunii de fond. În acest caz, creditorul care a obținut instituirea sechestrului asigurător este obligat să introducă acțiunea la instanța competentă sau să inițieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviințării măsurii asigurătorii.(2) Cererea de sechestru se judecă de urgență în camera de consiliu, cu citarea părților. Încheierea este executorie și este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunțare.
(3) Neintroducerea acțiunii în termenul prevăzut la alin. (1) atrage desființarea de drept a sechestrului asigurător. Aceasta se constată prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților.
15.02.2013 – 10.04.2015republicare
Instanța competentă
Cererea pentru înființarea sechestrului judiciar se va adresa instanței învestite cu judecarea acțiunii principale în cazul prevăzut la art. 960 alin. (1), respectiv instanței în circumscripția căreia se află bunul în cazurile prevăzute la art. 960 alin. (2).Competența de soluționare a cererii de sechestru asigurător asupra unei nave aparține tribunalului locului unde se află nava, indiferent de instanța la care s-a introdus sau urmează a fi introdusă acțiunea de fond.01.07.2010 – 15.02.2013text inițial
Instanța competentă
Cererea pentru înființarea sechestrului judiciar se va adresa instanței învestite cu judecarea acțiunii principale în cazul prevăzut la art. 960 alin. (1), respectiv instanței în circumscripția căreia se află bunul în cazurile prevăzute la art. 960 alin. (2).
Ai o întrebare despre art. 961 din Codul de Procedură Civilă?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit