Cartea a VI-a Proceduri speciale · Titlul V Procedura partajului judiciar
Art. 980 Codul de Procedură Civilă — Reguli aplicabile
Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil
Judecarea oricărei cereri de partaj privind bunuri asupra cărora părțile au un drept de proprietate comună se face după procedura prevăzută în prezentul titlu, cu excepția cazurilor în care legea prevede o altă procedură.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 980 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
10.04.2015 – prezentrepublicare
Cuprinsul cereriiReguli aplicabileReclamantul este obligat să arate în cerere, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 194, persoanele între care urmează a avea loc partajul, titlul pe baza căruia acesta este cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde acestea se află, precum și persoana care le deține sau le administrează.Judecarea oricărei cereri de partaj privind bunuri asupra cărora părțile au un drept de proprietate comună se face după procedura prevăzută în prezentul titlu, cu excepția cazurilor în care legea prevede o altă procedură.15.02.2013 – 10.04.2015republicare
Hotărârea de partaj(1) Hotărârea de partaj are efect constitutiv.Cuprinsul cererii(2) Odată rămasă definitivă, hotărârea de partaj constituie titlu executoriu și poate fi pusă în executare chiar dacă nu sa cerut predarea efectivă a bunului ori instanța nu a dispus în mod expres această predare.(3) Hotărârea de partaj este supusă numai apelului. Cu toate acestea, dacă partajul s-a cerut pe cale incidentală, hotărârea este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea dată asupra cererii principale. Același este și termenul pentru exercitarea căii de atac, chiar dacă se atacă numai soluția dată asupra partajului. Aplicarea criteriilor prevăzute la art. 973 nu poate fi cenzurată pe calea recursului.(4) Executarea cu privire la bunurile împărțite poate fi cerută în termenul de prescripție de 10 ani prevăzut la art. 696.Reclamantul este obligat să arate în cerere, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 194, persoanele între care urmează a avea loc partajul, titlul pe baza căruia acesta este cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde acestea se află, precum și persoana care le deține sau le administrează.14.02.2013 – 15.02.2013modificat prin Legea 76/2012
Hotărârea de partaj
(1) Hotărârea de partaj are efect constitutiv.
(2) Odată rămasă
definitivă și învestită cu formulă executorie,definitivă, hotărârea de partaj constituie titlu executoriu și poate fi pusă în executare chiar dacă nus-asa cerut predarea efectivă a bunului ori instanța nu a dispus în mod expres această predare.(3) Hotărârea de partaj este supusă numai apelului. Cu toate acestea, dacă partajul s-a cerut pe cale incidentală, hotărârea este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea dată asupra cererii principale. Același este și termenul pentru exercitarea căii de atac, chiar dacă se atacă numai soluția dată asupra partajului. Aplicarea criteriilor prevăzute la art. 973 nu poate fi cenzurată pe calea recursului.
(4) Executarea cu privire la bunurile împărțite poate fi cerută în termenul
prevăzut la art. 696, după cum hotărârea de partaj se referă la bunuri mobile sau bunuri imobile.de prescripție de 10 ani prevăzut la art. 696.01.07.2010 – 14.02.2013text inițial
Hotărârea de partaj
(1) Hotărârea de partaj are efect constitutiv.
(2) Odată rămasă definitivă și învestită cu formulă executorie, hotărârea de partaj constituie titlu executoriu și poate fi pusă în executare chiar dacă nu s-a cerut predarea efectivă a bunului ori instanța nu a dispus în mod expres această predare.
(3) Hotărârea de partaj este supusă numai apelului. Cu toate acestea, dacă partajul s-a cerut pe cale incidentală, hotărârea este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea dată asupra cererii principale. Același este și termenul pentru exercitarea căii de atac, chiar dacă se atacă numai soluția dată asupra partajului. Aplicarea criteriilor prevăzute la art. 973 nu poate fi cenzurată pe calea recursului.
(4) Executarea cu privire la bunurile împărțite poate fi cerută în termenul prevăzut la art. 696, după cum hotărârea de partaj se referă la bunuri mobile sau bunuri imobile.
Ai o întrebare despre art. 980 din Codul de Procedură Civilă?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit