Cartea a VI-a Proceduri speciale · Titlul VI Procedura ordonanței președințiale

Art. 998 Codul de Procedură Civilă — Instanța competentă

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 10.04.2015Formă consolidată la 14.12.2025 4 versiuni

Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 998 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 10.04.2015 – prezentrepublicare

    Procedura de soluționare

    (1) În vederea judecării cererii, părțile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere și de pe actele care o însoțesc. Întâmpinarea nu este obligatorie.Instanța competentă

    (2) Ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților. În caz de urgență deosebită, ordonanța va putea fi dată chiar în aceeași zi, instanța pronunțându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii și actelor depuse, fără concluziile părților.

    (3) Judecata se face de urgență și cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită un timp îndelungat. Dispozițiile privind cercetarea procesului nu sunt aplicabile.

    (4) Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanței se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare.Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

  2. 15.02.2013 – 10.04.2015republicare

    Incidența dispozițiilor Codului civilProcedura de soluționare

    (1) În vederea judecării cererii, părțile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere și de pe actele care o însoțesc. Întâmpinarea nu este obligatorie.

    Dispozițiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului civil privitoare la plată, precum și cu cele referitoare la ofertele de plată și consemnațiuni.(2) Ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților. În caz de urgență deosebită, ordonanța va putea fi dată chiar în aceeași zi, instanța pronunțându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii și actelor depuse, fără concluziile părților.

    (3) Judecata se face de urgență și cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită un timp îndelungat. Dispozițiile privind cercetarea procesului nu sunt aplicabile.

    (4) Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanței se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare.

  3. 14.02.2013 – 15.02.2013modificat prin Legea 76/2012

    Incidența dispozițiilor Codului civil

    Dispozițiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului civil privitoare la plată, precum și cu cele referitoare la ofertele de plată și consemnațiuni.

  4. 01.07.2010 – 14.02.2013text inițial

    Incidența dispozițiilor Codului civil

    Dispozițiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului civil referitoare la ofertele de plată și consemnațiuni.

Ai o întrebare despre art. 998 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit