Titlul IV Impozitul pe venit · Capitolul XIII Aspecte fiscale internaționale
Art. 130 Codul fiscal — Venituri obținute din străinătate
Codul Fiscal · Fiscal & Contabil
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) și cele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 59 alin. (2) și (2^1) datorează impozit pentru veniturile obținute din străinătate.
(2) Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia.
(2^1) Prin excepție de la alin. (2), veniturile din pensii obținute din străinătate, altele decât pensiile administrate privat, facultative sau ocupaționale similare drepturilor reglementate prin Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, se supun impozitării prin aplicarea cotei de impozit prevăzute la art. 64 alin. (1) asupra venitului brut anual diminuat cu suma lunară neimpozabilă prevăzută la art. 100 alin. (1) și, după caz, contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii, calculate la nivelul anului, în limita venitului impozabil anual.
(2^2) Prevederile alin. (2^1) se aplică și veniturilor din pensii administrate privat, facultative sau ocupaționale, obținute din străinătate, similare drepturilor reglementate prin Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care contribuabilii nu dispun de documente privind contribuțiile nete la fondurile respective.
(3) Pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România și neimpozabile/scutite în conformitate cu prevederile prezentului titlu se aplică același tratament fiscal ca și pentru cele obținute din România.
(3^1) Prin excepție de la alin. (2), în situația în care venitul net anual în România se determină pe baza normei de venit, pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România, venitul net anual obținut în statul străin se determină în conformitate cu regulile prevăzute la art. 68 sau se raportează la venitul brut obținut din statul străin, după caz.
(4) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate conform dispozițiilor alin. (1) au obligația să le declare în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3), precum și să efectueze calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenția de evitare a dublei impuneri.
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Abrogat.
(8) Abrogat.
(9) Abrogat.
(10) Abrogat.
Decizii ÎCCJ / CCR
- Litera e) a alineatului (1), articolul VII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, astfel cum a fost modificată de articolul VI din ORDONANȚA nr. 22 din 28 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025 prevede: (1) Prevederile art. II-VI intră în vigoare la data de 1 august 2025 și se aplică după cum urmează: e) prevederile art. II pct. 7, 10, 12, 13, 21, 22, 24, 25-28, 30-32 se aplică începând cu veniturile aferente lunii august 2025;
- Începând cu data de 01-01-2027, potrivit pct. 14 al art. 19 coroborat cu art. 20 din LEGEA nr. 202 din 15 octombrie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 15 octombrie 2026, la articolul 130, după alineatul (3^1) se introduce un nou alineat, alin. (3^2), cu următorul cuprins: (3^2) În cazul veniturilor realizate în conturi de economii și investiții, pe perioada deținerii acestora se aplică prevederile alin. (2), în situația în care administratorul de conturi este nerezident fiscal român și nu are sediu permanent în România. Veniturile reprezentând sumele retrase din astfel de conturi de către persoanele fizice, titulari și/sau moștenitori ai acestora, sunt scutite de la plata impozitului pe venit în România. Conform art. 20 din LEGEA nr. 202 din 15 octombrie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 15 octombrie 2026, prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 19 din Legea 202/2026 intră în vigoare la data de 1 ianuarie a anului următor publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică contribuțiilor plătite și veniturilor realizate din conturile de economii și de investiții începând cu aceeași dată.
- Potrivit alineatului (2) al articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 11 noiembrie 2024, prevederile art. I pct. 1-4, 6-10, 12-17, 18 referitoare la dispozițiile art. 133 alin. (30) și pct. 19-24 se aplică începând cu veniturile aferente anului 2025.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 130 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
01.08.2025 – prezentmodificat prin Legea 141/2025
Venituri obținute din străinătate
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) și cele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 59 alin. (2) și (2^1) datorează impozit pentru veniturile obținute din străinătate.
(2) Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia.
(2^1) Prin excepție de la alin. (2), veniturile din pensii obținute din străinătate, altele decât pensiile administrate privat, facultative sau ocupaționale similare drepturilor reglementate prin Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, se supun impozitării prin aplicarea cotei de impozit
de 10%prevăzute la art. 64 alin. (1) asupra venitului brut anual diminuat cu suma lunară neimpozabilă prevăzută la art. 100 alin.(1), calculată la nivelul anului.(1) și, după caz, contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii, calculate la nivelul anului, în limita venitului impozabil anual.(2^2) Prevederile alin. (2^1) se aplică și veniturilor din pensii administrate privat, facultative sau ocupaționale, obținute din străinătate, similare drepturilor reglementate prin Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care contribuabilii nu dispun de documente privind contribuțiile nete la fondurile respective.
(3) Pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România și neimpozabile/scutite în conformitate cu prevederile prezentului titlu se aplică același tratament fiscal ca și pentru cele obținute din România.
(3^1) Prin excepție de la alin. (2), în situația în care venitul net anual în România se determină pe baza normei de venit, pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România, venitul net anual obținut în statul străin se determină în conformitate cu regulile prevăzute la art. 68 sau se raportează la venitul brut obținut din statul străin, după caz.
(4) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate conform dispozițiilor alin. (1) au obligația să le declare în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3), precum și să efectueze calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenția de evitare a dublei impuneri.
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Abrogat.
(8) Abrogat.
(9) Abrogat.
(10) Abrogat.
01.01.2025 – 01.08.2025modificat prin OUG 128/2024
Venituri obținute din străinătate
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) și cele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 59 alin. (2) și (2^1) datorează impozit pentru veniturile obținute din străinătate.
(2) Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia.
(2^1) Prin excepție de la alin. (2), veniturile din pensii obținute din străinătate, altele decât pensiile administrate privat, facultative sau ocupaționale similare drepturilor reglementate prin Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, se supun impozitării prin aplicarea cotei de impozit de 10% asupra venitului brut anual diminuat cu suma lunară neimpozabilă prevăzută la art. 100 alin. (1), calculată la nivelul anului.
(2^2) Prevederile alin. (2^1) se aplică și veniturilor din pensii administrate privat, facultative sau ocupaționale, obținute din străinătate, similare drepturilor reglementate prin Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care contribuabilii nu dispun de documente privind contribuțiile nete la fondurile respective.
(3) Pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România și neimpozabile/scutite în conformitate cu prevederile prezentului titlu se aplică același tratament fiscal ca și pentru cele obținute din România.
(3^1) Prin excepție de la alin. (2), în situația în care venitul net anual în România se determină pe baza normei de venit, pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România, venitul net anual obținut în statul străin se determină în conformitate cu regulile prevăzute la art. 68 sau se raportează la venitul brut obținut din statul străin, după caz.
(4) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate conform dispozițiilor alin. (1) au obligația să le declare în
declarațiaDeclarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până ladata de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului,termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3), precum și să efectueze calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenția de evitare a dublei impuneri.(la 24-12-2020,sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020)(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Abrogat.
(8) Abrogat.
(9) Abrogat.
(10) Abrogat.
05.12.2024 – 01.01.2025modificat prin OUG 138/2024
Venituri obținute din străinătate
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) și cele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 59 alin. (2) și (2^1) datorează impozit pentru veniturile obținute din străinătate.
(2) Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia.
(2^1) Prin excepție de la alin. (2), veniturile din pensii obținute din străinătate, altele decât pensiile administrate privat, facultative sau ocupaționale similare drepturilor reglementate prin Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, se supun impozitării prin aplicarea cotei de impozit de 10% asupra venitului brut anual diminuat cu suma lunară neimpozabilă prevăzută la art. 100 alin. (1), calculată la nivelul anului.
(2^2) Prevederile alin. (2^1) se aplică și veniturilor din pensii administrate privat, facultative sau ocupaționale, obținute din străinătate, similare drepturilor reglementate prin Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care contribuabilii nu dispun de documente privind contribuțiile nete la fondurile respective.
(3) Pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România și neimpozabile/scutite în conformitate cu prevederile prezentului titlu se aplică același tratament fiscal ca și pentru cele obținute din România.
(3^1) Prin excepție de la alin. (2), în situația în care venitul net anual în România se determină pe baza normei de venit, pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România, venitul net anual obținut în statul străin se determină în conformitate cu regulile prevăzute la art. 68 sau se raportează la venitul brut obținut din statul străin, după caz.
(4) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate conform alin. (1) au obligația să le declare în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, precum și să efectueze calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenția de evitare a dublei impuneri.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Abrogat.
(8) Abrogat.
(9) Abrogat.
(10) Abrogat.
01.01.2024 – 05.12.2024modificat prin OUG 115/2023
Venituri obținute din străinătate
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) și cele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 59 alin. (2) și (2^1) datorează impozit pentru veniturile obținute din străinătate.
(2) Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia.
(3) Pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România și neimpozabile/scutite în conformitate cu prevederile prezentului titlu se aplică același tratament fiscal ca și pentru cele obținute din România.
(3^1) Prin excepție de la alin. (2), în situația în care venitul net anual în România se determină pe baza normei de venit, pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România, venitul net anual obținut în statul străin se determină în conformitate cu regulile prevăzute la art. 68 sau se raportează la venitul brut obținut din statul străin, după caz.
(4) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate conform alin. (1) au obligația să le declare în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, precum și să efectueze calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenția de evitare a dublei impuneri.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7)
Contribuabilii care obțin venituri din străinătate de aceeași natură cu cele obținute din România pentru care există dreptul de a dispune asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul datorat, prevăzute la art. 123^1 alin. (1), pot dispune și asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul realizat în străinătate, datorat în România, după deducerea creditului fiscal.Abrogat.(8)
Opțiunea se exercită pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii/unităților de cult, care figurează în Registrul entităților/unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.Abrogat.(9)
Pentru contribuabilii prevăzuți la alin. (7), obligația calculării și plății sumei prevăzute reprezentând până la 3,5% din impozit pe venit datorat în România, după deducerea creditului fiscal, revine organului fiscal competent, pe baza declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, depuse de aceștia până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancțiunea decăderii.Abrogat.(10)
Procedura de aplicare a prevederilor alin. (9) se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F.Abrogat.15.12.2023 – 01.01.2024formă consolidată
Venituri obținute din străinătate
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) și cele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 59 alin. (2) și (2^1) datorează impozit pentru veniturile obținute din străinătate.
(2) Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia.
(3) Pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România și neimpozabile/scutite în conformitate cu prevederile prezentului titlu se aplică același tratament fiscal ca și pentru cele obținute din România.
(3^1) Prin excepție de la alin. (2), în situația în care venitul net anual în România se determină pe baza normei de venit, pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România, venitul net anual obținut în statul străin se determină în conformitate cu regulile prevăzute la art. 68 sau se raportează la venitul brut obținut din statul străin, după caz.
(4) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate conform alin. (1) au obligația să le declare în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, precum și să efectueze calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenția de evitare a dublei impuneri.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate de aceeași natură cu cele obținute din România pentru care există dreptul de a dispune asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul datorat, prevăzute la art. 123^1 alin. (1), pot dispune și asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul realizat în străinătate, datorat în România, după deducerea creditului fiscal.
(8) Opțiunea se exercită pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii/unităților de cult, care figurează în Registrul entităților/unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.
(9) Pentru contribuabilii prevăzuți la alin. (7), obligația calculării și plății sumei prevăzute reprezentând până la 3,5% din impozit pe venit datorat în România, după deducerea creditului fiscal, revine organului fiscal competent, pe baza declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, depuse de aceștia până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancțiunea decăderii.
(la 24-12-2020,sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020)(10) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (9) se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F.
18.07.2022 – 15.12.2023modificat prin OG 16/2022
Venituri obținute din străinătate
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) și cele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 59 alin. (2) și (2^1) datorează impozit pentru veniturile obținute din străinătate.
(2) Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia.
(3) Pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România și neimpozabile/scutite în conformitate cu prevederile prezentului titlu se aplică același tratament fiscal ca și pentru cele obținute din România.
(3^1) Prin excepție de la alin. (2), în situația în care venitul net anual în România se determină pe baza normei de venit, pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România, venitul net anual obținut în statul străin se determină în conformitate cu regulile prevăzute la art. 68 sau se raportează la venitul brut obținut din statul străin, după caz.
(4) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate conform alin. (1) au obligația să le declare în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, precum și să efectueze calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenția de evitare a dublei impuneri.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate de aceeași natură cu cele obținute din România pentru care există dreptul de a dispune asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul datorat, prevăzute la art. 123^1 alin. (1), pot dispune și asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul realizat în străinătate, datorat în România, după deducerea creditului fiscal.
(8) Opțiunea se exercită pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii/unităților de cult, care figurează în Registrul entităților/unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.
(9) Pentru contribuabilii prevăzuți la alin. (7), obligația calculării și plății sumei prevăzute reprezentând până la 3,5% din impozit pe venit datorat în România, după deducerea creditului fiscal, revine organului fiscal competent, pe baza declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, depuse de aceștia până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancțiunea decăderii.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(10) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (9) se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F.
24.12.2020 – 18.07.2022modificat prin OUG 79/2017, Legea 296/2020, OUG 18/2018, Legea 30/2019
Venituri obținute din străinătate
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) și cele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 59 alin. (2) datorează impozit pentru veniturile obținute din străinătate.
(2) Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia.
(3) Pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România și
neimpozabileneimpozabile/scutite în conformitate cu prevederile prezentului titlu se aplică același tratament fiscal ca și pentru cele obținute din România.(3^1) Prin excepție de la alin. (2), în situația în care venitul net anual în România se determină pe baza normei de venit, pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România, venitul net anual obținut în statul străin se determină în conformitate cu regulile prevăzute la art. 68 sau se raportează la venitul brut obținut din statul străin, după caz.
(4) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate conform alin. (1) au obligația să le
declare, potrivit declarației specifice,declare în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 25maimai, inclusiv a anului următor celui de realizare avenitului.venitului, precum și să efectueze calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenția de evitare a dublei impuneri.(5) Organul fiscal stabilește impozitul anual datorat și emite o decizie de impunere, în intervalul și în forma stabilite prin ordin al președintelui A.N.A.F.(6) Diferențele de impozit rămase de achitat, conform deciziei de impunere anuală, se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează și nu se datorează sumele stabilite potrivit reglementărilor în materie privind colectarea creanțelor bugetare.(la 24-12-2020,sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate de aceeași natură cu cele obținute din România pentru care există dreptul de a dispune asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul datorat, prevăzute la art. 123^1 alin. (1), pot dispune și asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul realizat în străinătate, datorat în România, după deducerea creditului fiscal.
(8) Opțiunea se exercită pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii/unităților de cult, care figurează în Registrul entităților/unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.
(9) Pentru contribuabilii prevăzuți la alin. (7), obligația calculării și plății sumei prevăzute reprezentând până la 3,5% din impozit pe venit datorat în România, după deducerea creditului fiscal, revine organului fiscal competent, pe baza declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, depuse de aceștia până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancțiunea decăderii.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(10) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (9) se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F.
08.09.2015 – 24.12.2020text inițial
Venituri obținute din străinătate
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) și cele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 59 alin. (2) datorează impozit pentru veniturile obținute din străinătate.
(2) Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia.
(3) Pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obținute din România și neimpozabile în conformitate cu prevederile prezentului titlu se aplică același tratament fiscal ca și pentru cele obținute din România.
(4) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate conform alin. (1) au obligația să le declare, potrivit declarației specifice, până la data de 25 mai a anului următor celui de realizare a venitului.
(5) Organul fiscal stabilește impozitul anual datorat și emite o decizie de impunere, în intervalul și în forma stabilite prin ordin al președintelui A.N.A.F.
(6) Diferențele de impozit rămase de achitat, conform deciziei de impunere anuală, se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează și nu se datorează sumele stabilite potrivit reglementărilor în materie privind colectarea creanțelor bugetare.
Ai o întrebare despre art. 130 din Codul fiscal?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit