Titlul V Contribuții sociale obligatorii · Capitolul II Contribuțiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat · Secțiunea a 6-a
Art. 151 Codul fiscal — Stabilirea, declararea și plata contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1)
Codul Fiscal · Fiscal & Contabil
(1) Contribuabilii prevăzuți la art. 148 alin. (1) și (4) calculează contribuția de asigurări sociale prin aplicarea cotei prevăzute la art. 138 lit. a) asupra bazei anuale de calcul menționate la art. 148 alin. (2), depun Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la termenul legal prevăzut la art. 122 alin. (3) și au obligația de a efectua plata acesteia în cadrul aceluiași termen.
(2) Prevederile alin. (1), precum și cele ale art. 148 sunt aplicabile și în cazul contribuabililor care în cursul anului fiscal încep o activitate independentă și/sau încep să realizeze venituri din drepturi de proprietate intelectuală, precum și în cazul celor care intră în suspendare temporară a activității potrivit legislației în materie ori își încetează activitatea.
(3) Prin excepție de la prevederile art. 148 alin. (1) și (2), pentru contribuabilii care datorează contribuția de asigurări sociale și care în cursul anului de realizare a venitului se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției potrivit dispozițiilor art. 150, baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât echivalentul salariului minim brut pe țară înmulțit cu numărul de luni calculat de la începutul anului în care se produce evenimentul până la luna în care contribuabilul se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției. Dacă venitul anual realizat corespunzător lunilor de activitate luate în calcul, cumulat conform dispozițiilor art. 148 alin. (3), din una sau mai multe surse de venituri, este sub nivelul plafonului minim astfel recalculat, contribuabilul nu datorează contribuția de asigurări sociale pentru anul respectiv.
(4) În situația în care persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 137 lit. b) și b^1) au efectuat plăți înainte de termenul legal prevăzut de lege în contul contribuției de asigurări sociale datorate pentru anul în care sunt realizate veniturile, iar venitul realizat cumulat din una sau mai multe surse de venituri este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, precum și în cazul persoanelor care au optat pentru plata contribuției sau al celor care se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției potrivit art. 150, contribuția plătită nu se restituie, aceasta fiind valorificată la stabilirea elementelor necesare determinării dreptului de pensie, potrivit legii.
(5) Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală prevăzuți la art. 72 alin. (2), precum și plătitorii de venituri în baza contractelor de activitate sportivă prevăzuți la art. 68^1 alin. (2) stabilesc contribuția de asigurări sociale datorată de către beneficiarul venitului prin aplicarea cotei prevăzute la art. 138 lit. a) asupra bazei de calcul menționate la art. 148 alin. (2).
(6) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau venituri în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă, obținute de la un singur plătitor de venit, iar nivelul venitului net sau brut, după caz, estimat, pentru anul curent, este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară, plătitorul de venit are obligația să calculeze la o bază de calcul stabilită potrivit art. 148 alin. (2), să rețină și să plătească contribuția de asigurări sociale. În contractul încheiat între părți se precizează obligația plătitorului de venit de a calcula, reține și plăti contribuția prin reținere la sursă, precum și venitul ales pentru care datorează contribuția, în anul de realizare a venitului. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției aferente venitului ales precizat în contract.
(7) În situația în care veniturile prevăzute la alin. (6) sunt realizate din mai multe surse, iar veniturile nete sau brute, după caz, estimate a se realiza de la cel puțin un plătitor de venit sunt egale sau mai mari decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, contribuabilul desemnează prin contractul încheiat între părți plătitorul de venit de la care venitul realizat este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară și care are obligația să calculeze la o bază de calcul stabilită potrivit art. 148 alin. (2), să rețină și să plătească contribuția și stabilește venitul ales pentru care datorează contribuția, în anul de realizare a venitului. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției aferente venitului ales precizat în contract.
(8) Plătitorii de venit prevăzuți la art. 68^1 alin. (2) și art. 72 alin. (2) care, potrivit alin. (6) sau (7), au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale depun declarația prevăzută la art. 147 alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care aceasta a fost reținută. Plata contribuției de asigurări sociale se efectuează în cadrul aceluiași termen.
(9) În cazul în care contribuabilii realizează venituri din cele prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1), pentru care s-au aplicat prevederile alin. (6) sau (7), după caz, contribuția reținută de către plătitorul de venit fiind aferentă unei baze de calcul mai mici decât nivelul a 24 de salarii minime brute pe țară, iar nivelul veniturilor cumulate realizate prevăzute la art. 148 alin. (3) este cel puțin egal cu 24 de salarii minime brute pe țară, aceștia au obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la termenul prevăzut la art. 122 alin. (3), în vederea stabilirii contribuției de asigurări sociale aferente unei baze de calcul egale cu venitul ales care nu poate fi mic decât nivelul a 24 de salarii minime brute pe țară. În acest caz, contribuția reținută de către plătitorul de venit este luată în calcul la stabilirea contribuției de asigurări sociale datorate de către respectivii contribuabili.
(10) Prevederile alin. (6) și (7) nu se aplică în cazul în care nivelul venitului net din drepturi de proprietate intelectuală sau nivelul venitului brut în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă, estimat a se realiza pe fiecare sursă de venit, este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, iar nivelul venitului net sau brut, după caz, cumulat realizat este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară. În această situație, contribuabilul are obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la termenul prevăzut la art. 122 alin. (3).
(11) Plătitorii de venituri prevăzuți la art. 72 alin. (2) și art. 68^1 alin. (2) eliberează, la solicitarea contribuabililor care au obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la art. 122, o informare cu privire la nivelul contribuției de asigurări sociale reținute la sursă.
(12) Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzută la art. 122, constituie titlu de creanță fiscală în sensul Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(13) Persoanele fizice prevăzute la art. 148 alin. (1) și (4) pot efectua plăți reprezentând contribuția de asigurări sociale datorată, oricând până la împlinirea termenului de plată.
(14) Se pot acorda bonificații de până la 10% din contribuția de asigurări sociale, datorată și plătită. Nivelul bonificației, termenele de plată și condițiile de acordare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat.
(15) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (14) se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor emis în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii anuale a bugetului de stat prin care stabilește acordarea bonificațiilor.
(16) Organul fiscal central transmite în sistem informatic Casei Naționale de Pensii Publice informațiile înscrise în declarația prevăzută la alin. (1) necesare, potrivit legii, stabilirii, în sistemul public de pensii, a stagiului de cotizare realizat și a punctajului lunar, în vederea acordării prestațiilor de asigurări sociale potrivit legii. Informațiile necesare, precum și procedura de transmitere a acestora se stabilesc prin protocol încheiat între A.N.A.F. și Casa Națională de Pensii Publice.
Decizii ÎCCJ / CCR
- Potrivit alineatului (2) al articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 128 din 7 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 11 noiembrie 2024, prevederile art. I pct. 1-4, 6-10, 12-17, 18 referitoare la dispozițiile art. 133 alin. (30) și pct. 19-24 se aplică începând cu veniturile aferente anului 2025.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 151 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
01.01.2025 – prezentmodificat prin OUG 128/2024
Stabilirea, declararea și plata contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1)

01.01.2024 – 01.01.2025modificat prin OUG 115/2023
Stabilirea, declararea și plata contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1)
(1) Contribuția de asigurări sociale se calculează de către contribuabilii prevăzuți la art. 148 alin. (1) și (3) prin aplicarea cotei de contribuție prevăzute la art. 138 lit. a) asupra bazei anuale de calcul menționate la art. 148 alin. (4).
(2) Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală prevăzuți la art. 72 alin. (2), precum și plătitorii de venituri în baza contractelor de activitate sportivă prevăzuți la art. 68^1 alin. (2) stabilesc contribuția de asigurări sociale datorată de către beneficiarul venitului prin aplicarea cotei prevăzute la art. 138 lit. a) asupra bazei de calcul menționate la art. 148 alin. (4).
(3) Persoanele fizice prevăzute la art. 148 alin. (1), cu excepția celor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă de către plătitorul de venit, depun declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 120, până la data de 25 mai, inclusiv a anului pentru care se stabilește contribuția datorată.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(3^1) Persoanele fizice care realizează venituri din activitățile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1), din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, cu excepția celor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă de către plătitorul de venit, depun declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzută la art. 122, până la termenul de 25 mai inclusiv al anului următor celui pentru care se stabilește contribuția datorată, dacă realizează venituri peste plafoanele prevăzute la art. 148 alin. (2), după caz.
(3^2) Prin excepție de la prevederile alin. (3^1), în situația în care venitul realizat se încadrează în același plafon cu venitul estimat, contribuabilii nu au obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzută la art. 122, în vederea stabilirii contribuției de asigurări sociale.
(4) În vederea stabilirii contribuției datorate pentru anul 2018, termenul de depunere a declarației prevăzute la art. 120 este până la data de 15 iulie 2018 inclusiv.
(5) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau venituri în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă, obținute de la un singur plătitor de venit, iar nivelul net sau brut, după caz, estimat al acestor venituri, pentru anul curent, este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, plătitorul de venit are obligația să calculeze la o bază de calcul stabilită potrivit art. 148 alin. (4), să rețină, să plătească contribuția de asigurări sociale și să depună declarația menționată la art. 147 alin. (1). Declarația se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile. În contractul încheiat între părți se desemnează plătitorul de venit în vederea calculării, reținerii și plății contribuției prin reținere la sursă, precum și venitul ales pentru care datorează contribuția, în anul în curs. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției aferente venitului ales precizat în contract. Plătitorii de venit care au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale sunt cei prevăzuți la art. 72 alin. (2) și art. 68^1 alin. (2).
(6) În situația în care veniturile prevăzute la alin. (5) sunt realizate din mai multe surse, iar veniturile nete estimate a se realiza de la cel puțin un plătitor de venit sunt egale sau mai mari decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, contribuabilul desemnează prin contractul încheiat între părți plătitorul de venit de la care venitul realizat este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară și care are obligația să calculeze la o bază de calcul stabilită potrivit art. 148 alin. (4), să rețină și să plătească contribuția și stabilește venitul ales pentru care datorează contribuția, în anul în curs. Plătitorul de venit desemnat depune declarația menționată la art. 147 alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției aferente venitului ales precizat în contract. Plătitorii de venit care au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale sunt prevăzuți la art. 72 alin. (2) și art. 68^1 alin. (2).
(6^1) Contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau venituri în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care s-au aplicat prevederile alin. (6), contribuția reținută de către plătitorul de venit fiind aferentă unei baze de calcul mai mici decât nivelul a 24 de salarii minime brute pe țară, iar nivelul venitului net sau brut, după caz, cumulat realizat este cel puțin egal cu 24 de salarii minime brute pe țară, au obligația depunerii declarației prevăzute la alin. (3^1), în vederea stabilirii contribuției de asigurări sociale aferente unei baze de calcul egale cu venitul ales care nu poate fi mic decât nivelul a 24 de salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția. În acest caz, contribuția reținută de către plătitorul de venit este luată în calcul la stabilirea contribuției de asigurări sociale datorate de către respectivii contribuabili.
(6^2) În situația prevăzută la alin. (6^1), plătitorii de venituri eliberează la solicitarea contribuabililor care au obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzută la art. 122, o informare cu privire la nivelul contribuției de asigurări sociale reținute la sursă.
(7) Prevederile alin. (5) și (6) nu se aplică în cazul în care nivelul venitului net din drepturi de proprietate intelectuală sau nivelul venitului brut în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă, estimat a se realiza pe fiecare sursă de venit, este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, iar nivelul venitului net sau brut, după caz, cumulat realizat este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară. În această situație, contribuabilul are obligația depunerii declarației prevăzute la alin. (3) la termenele și în condițiile stabilite.
(7^1) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în cazul persoanelor fizice care realizează, de la mai mulți plătitori, venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau în baza contractelor de activitate sportivă, sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, dar cumulate, aceste venituri se situează peste nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, și au depus la organul fiscal Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, iar în cursul anului încheie cu un plătitor de venit un contract a cărui valoare este peste plafonul de 12 salarii minime brute pe țară, nu se aplică reținerea la sursă a contribuției. În această situație se aplică sistemul de impozitare prin autoimpunere, iar stabilirea contribuției se face prin Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
(8) Persoanele fizice prevăzute la alin. (5) și (6) nu depun declarația prevăzută la alin. (3).
(9) Dacă persoanele fizice prevăzute la alin. (5) și (6), pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale, realizează și venituri din activități independente, pentru aceste venituri nu depun declarația prevăzută la alin. (3).
(10) Contribuabilii care în cursul anului fiscal încep să desfășoare o activitate independentă și/sau să realizeze venituri din drepturi de proprietate intelectuală, iar venitul net, anual, cumulat, din una sau mai multe surse de venituri, estimat a se realiza în anul în curs este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, sunt obligați să depună declarația prevăzută la alin. (3) în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului și să declare venitul ales pentru care datorează contribuția. Salariul minim brut pe țară garantat în plată este cel în vigoare la data de 25 mai a anului de realizare a venitului. Fac excepție contribuabilii pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale.
(11) Contribuabilii prevăzuți la art. 148 alin. (1) care încep o activitate în luna decembrie depun declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzută la art. 122, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(12) Persoanele fizice care realizează venituri prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1), pentru care datorează contribuția și care în cursul anului fiscal se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției potrivit art. 150, depun la organul fiscal competent declarația unică privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, își recalculează contribuția datorată și declarată pentru anul în curs potrivit prevederilor alin. (13) și datorează, după caz, contribuția corespunzător plafonului recalculat.
(13) Recalcularea contribuției se efectuează, după cum urmează:
a) modificarea plafonului anual prevăzut la art. 148 alin. (2) corespunzător numărului de luni de activitate;
b) încadrarea venitului net realizat pe perioada de activitate în plafonul prevăzut la art. 148 alin. (2) recalculat potrivit lit. a);
c) rectificarea venitului ales care nu poate fi mai mic decât plafonul prevăzut la lit. a);
d) determinarea contribuției datorate recalculate prin aplicarea cotei prevăzute la art. 138 lit. a) asupra venitului ales prevăzut la lit. c).
(14) În situația în care venitul net realizat corespunzător lunilor de activitate este mai mic decât plafonul determinat la alin. (13) lit. a) nu se datorează contribuția de asigurări sociale.
(15) Persoanele fizice al căror venit estimat se modifică în cursul anului în care se realizează veniturile și nu se mai încadrează în plafonul prevăzut la art. 148 alin. (1) își pot modifica contribuția datorată prin rectificarea venitului estimat, prin depunerea declarației prevăzute la alin. (3), oricând până la împlinirea termenului legal de depunere a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzute la art. 122.
(16) Contribuția datorată se evidențiază în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
(17) În situația în care persoanele fizice au estimat pentru anul curent un venit net anual cumulat din veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1), din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, iar venitul net anual cumulat realizat este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la data depunerii declarației prevăzute la art. 120, acestea datorează contribuția de asigurări sociale la o bază de calcul stabilită potrivit art. 148 alin. (4) și au obligația depunerii declarației prevăzute la art. 122 până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor în vederea definitivării contribuției de asigurări sociale. În declarație se completează venitul ales, care trebuie să fie cel puțin egal cu nivelul a 12 sau 24 de salarii minime brute pe țară, după caz.
(18) În situația în care persoanele fizice au estimat pentru anul curent un venit net anual cumulat din veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1), din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, iar venitul net anual cumulat realizat este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, nu datorează contribuția de asigurări sociale, cu excepția celor care au optat pentru plata contribuției potrivit art. 148 alin. (3). În acest caz contribuția plătită nu se restituie, aceasta fiind valorificată la stabilirea elementelor necesare determinării pensiei, potrivit legii.
(19) Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122 constituie titlu de creanță fiscală în sensul Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(19^1) În situația în care persoanele fizice prevăzute la alin. (3^1) nu depun declarația prevăzută la art. 122, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale stabilită de organul fiscal din oficiu o reprezintă valoarea a 12 sau 24 de salarii minime brute pe țară, după caz, în vigoare la termenul legal de depunere a declarației din anul pentru care se datorează contribuția.
(20) Termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui pentru care se datorează contribuția.

(21) Plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (5) și (6) au obligația calculării contribuției potrivit alin. (2), reținerii și plății acesteia până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile.
(22) Persoanele fizice prevăzute la art. 148 alin. (1) și (3) pot efectua plăți reprezentând contribuția de asigurări sociale datorată, oricând până la împlinirea termenului de plată.
(23) Începând cu anul 2021, se poate acorda bonificație de până la 10% din contribuția de asigurări sociale. Nivelul bonificației, termenele de plată și condițiile de acordare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat.
(24) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (23) se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(25) Organul fiscal central transmite în sistem informatic Casei Naționale de Pensii Publice informațiile înscrise în declarația prevăzută la alin. (3) necesare, potrivit legii, stabilirii, în sistemul public de pensii, a stagiului de cotizare realizat și a punctajului lunar, în vederea acordării prestațiilor de asigurări sociale prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare. Informațiile necesare, precum și procedura de transmitere a acestora se stabilește prin protocol încheiat între ANAF și Casa Națională de Pensii Publice.
(26) Abrogat.
01.01.2023 – 01.01.2024modificat prin OG 16/2022

(10) Contribuabilii care în cursul anului fiscal încep să desfășoare o activitate independentă și/sau să realizeze venituri din drepturi de proprietate intelectuală, iar venitul net, anual, cumulat, din una sau mai multe surse de venituri, estimat a se realiza în anul în curs este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârșitul anului fiscal, sunt obligați să depună declarația prevăzută la alin. (3) în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului și să declare venitul ales pentru care datorează contribuția. Salariul minim brut pe țară garantat în plată este cel în vigoare la data depunerii declarației. Fac excepție contribuabilii pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale.

18.07.2022 – 01.01.2023modificat prin OG 16/2022

(5) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau venituri în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă, obținute de la un singur plătitor de venit, iar nivelul net sau brut, după caz, estimat al acestor venituri, pentru anul curent, este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, plătitorul de venit are obligația să calculeze, să rețină, să plătească contribuția de asigurări sociale și să depună declarația menționată la art. 147 alin. (1). Declarația se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile. În contractul încheiat între părți se desemnează plătitorul de venit în vederea calculării, reținerii și plății contribuției prin reținere la sursă, precum și venitul ales pentru care datorează contribuția, în anul în curs. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției aferente venitului ales precizat în contract. Plătitorii de venit care au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale sunt cei prevăzuți la art. 72 alin. (2) și art. 68^1 alin. (2).
(6) În situația în care veniturile prevăzute la alin. (5) sunt realizate din mai multe surse, iar veniturile nete estimate a se realiza de la cel puțin un plătitor de venit sunt egale sau mai mari decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, contribuabilul desemnează prin contractul încheiat între părți plătitorul de venit de la care venitul realizat este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară și care are obligația să calculeze, să rețină și să plătească contribuția și stabilește venitul ales pentru care datorează contribuția, în anul în curs. Plătitorul de venit desemnat depune declarația menționată la art. 147 alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției aferente venitului ales precizat în contract. Plătitorii de venit care au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale sunt prevăzuți la art. 72 alin. (2) și art. 68^1 alin. (2).
(7) Prevederile alin. (5) și (6) nu se aplică în cazul în care nivelul venitului net din drepturi de proprietate intelectuală sau nivelul venitului brut în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă, estimat a se realiza pe fiecare sursă de venit, este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, iar nivelul venitului net sau brut, după caz, cumulat realizat este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară. În această situație, contribuabilul are obligația depunerii declarației prevăzute la alin. (3) la termenele și în condițiile stabilite.
(7^1) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în cazul persoanelor fizice care realizează, de la mai mulți plătitori, venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau în baza contractelor de activitate sportivă, sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, dar cumulate, aceste venituri se situează peste nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, și au depus la organul fiscal Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, iar în cursul anului încheie cu un plătitor de venit un contract a cărui valoare este peste plafonul de 12 salarii minime brute pe țară, nu se aplică reținerea la sursă a contribuției. În această situație se aplică sistemul de impozitare prin autoimpunere, iar stabilirea contribuției se face prin Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
(8) Persoanele fizice prevăzute la alin. (5) și (6) nu depun declarația prevăzută la alin. (3).
(9) Dacă persoanele fizice prevăzute la alin. (5) și (6), pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale, realizează și venituri din activități independente, pentru aceste venituri nu depun declarația prevăzută la alin. (3).
(10) Contribuabilii care în cursul anului fiscal încep să desfășoare o activitate independentă și/sau să realizeze venituri din drepturi de proprietate intelectuală, iar venitul net, anual, cumulat, din una sau mai multe surse de venituri, estimat a se realiza în anul în curs este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârșitul anului fiscal, sunt obligați să depună declarația prevăzută la alin. (3) în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului și să declare venitul ales pentru care datorează contribuția. Salariul minim brut pe țară garantat în plată este cel în vigoare la data depunerii declarației. Fac excepție contribuabilii pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale.
(11) Contribuabilii prevăzuți la art. 148 alin. (1) care încep o activitate în luna decembrie depun declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzută la art. 122, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(12) Persoanele fizice care realizează venituri prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1), pentru care datorează contribuția și care în cursul anului fiscal se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției potrivit art. 150, depun la organul fiscal competent declarația unică privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, își recalculează contribuția datorată și declarată pentru anul în curs potrivit prevederilor alin. (13) și datorează, după caz, contribuția corespunzător plafonului recalculat.
(13) Recalcularea contribuției se efectuează, după cum urmează:
a) modificarea plafonului anual prevăzut la art. 148 alin. (2) corespunzător numărului de luni de activitate;
b) încadrarea venitului net realizat pe perioada de activitate în plafonul prevăzut la art. 148 alin. (2) recalculat potrivit lit. a);
c) rectificarea venitului ales care nu poate fi mai mic decât plafonul prevăzut la lit. a);
d) determinarea contribuției datorate recalculate prin aplicarea cotei prevăzute la art. 138 lit. a) asupra venitului ales prevăzut la lit. c).
(14) În situația în care venitul net realizat corespunzător lunilor de activitate este mai mic decât plafonul determinat la alin. (13) lit. a) nu se datorează contribuția de asigurări sociale.
(15) Persoanele fizice al căror venit estimat se modifică în cursul anului în care se realizează veniturile și nu se mai încadrează în plafonul prevăzut la art. 148 alin. (1) își pot modifica contribuția datorată prin rectificarea venitului estimat, prin depunerea declarației prevăzute la alin. (3), oricând până la împlinirea termenului legal de depunere a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzute la art. 122.
(16) Contribuția datorată se evidențiază în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
(17) În situația în care persoanele fizice au estimat pentru anul curent un venit net anual cumulat din veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1), din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, iar venitul net anual cumulat realizat este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la data depunerii declarației prevăzute la art. 120, acestea datorează contribuția de asigurări sociale și au obligația depunerii declarației prevăzute la art. 122, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor în vederea definitivării contribuției de asigurări sociale. În declarație se completează venitul ales, care trebuie să fie cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(18) În situația în care persoanele fizice au estimat pentru anul curent un venit net anual cumulat din veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1), din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, iar venitul net anual cumulat realizat este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, nu datorează contribuția de asigurări sociale, cu excepția celor care au optat pentru plata contribuției potrivit art. 148 alin. (3). În acest caz contribuția plătită nu se restituie, aceasta fiind valorificată la stabilirea elementelor necesare determinării pensiei, potrivit legii.
(19) Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122 constituie titlu de creanță fiscală în sensul Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(19^1) În situația în care persoanele fizice prevăzute la alin. (17) nu depun declarația prevăzută la art. 122, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale stabilită de organul fiscal din oficiu o reprezintă valoarea a 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul legal de depunere a declarației din anul pentru care se datorează contribuția.
(20) Termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui pentru care se datorează contribuția.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(21) Plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (5) și (6) au obligația calculării contribuției potrivit alin. (2), reținerii și plății acesteia până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile.
(22) Persoanele fizice prevăzute la art. 148 alin. (1) și (3) pot efectua plăți reprezentând contribuția de asigurări sociale datorată, oricând până la împlinirea termenului de plată.
(23) Începând cu anul 2021, se poate acorda bonificație de până la 10% din contribuția de asigurări sociale. Nivelul bonificației, termenele de plată și condițiile de acordare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat.
(24) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (23) se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(25) Organul fiscal central transmite în sistem informatic Casei Naționale de Pensii Publice informațiile înscrise în declarația prevăzută la alin. (3) necesare, potrivit legii, stabilirii, în sistemul public de pensii, a stagiului de cotizare realizat și a punctajului lunar, în vederea acordării prestațiilor de asigurări sociale prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare. Informațiile necesare, precum și procedura de transmitere a acestora se stabilește prin protocol încheiat între ANAF și Casa Națională de Pensii Publice.
(26) Abrogat.
01.01.2021 – 18.07.2022modificat prin OUG 25/2018, Legea 296/2020, OUG 69/2020, OUG 18/2018
Plăți anticipate cu titlu de contribuțiiStabilirea, declararea și plata contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1)(1) Contribuția de asigurări sociale
(1) Persoanele fizicese calculează de către contribuabilii prevăzuți la art. 148 alin. (1) și (3) prin aplicarea cotei de contribuție prevăzute la art. 138 lit. a) asupra bazei anuale de calcul menționate la art. 148 alin. (4).(2) Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală prevăzuți la art. 72 alin. (2), precum și plătitorii de venituri în baza contractelor de activitate sportivă prevăzuți la art. 68^1 alin. (2) stabilesc contribuția de asigurări sociale datorată de către beneficiarul venitului prin aplicarea cotei prevăzute la art. 138 lit. a) asupra bazei de calcul menționate la art. 148 alin. (4).
(3) Persoanele fizice prevăzute la art. 148 alin. (1), cu excepția celor care realizează venituri din
activități independente, care determină venitul net anual în sistem real și/sau pe baza normelor anuale de venit, sunt obligate să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale care se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, pe bazadrepturi de proprietate intelectuală sau în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă de către plătitorul de venit, depun declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 120, până la data de 25 mai, inclusiv a anului pentru care se stabilește contribuția datorată.(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(4) În vederea stabilirii contribuției datorate pentru anul 2018, termenul de depunere a declarației prevăzute la art.
148 alin. (5).120 este până la data de 15 iulie 2018 inclusiv.(2) În decizia de impunere prevăzută la alin. (1), baza de calcul al contribuției de asigurări sociale se evidențiază lunar, iar plata acestei contribuții se efectuează trimestrial, în 4 rate egale,(5) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau venituri în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă, obținute de la un singur plătitor de venit, iar nivelul net sau brut, după caz, estimat al acestor venituri, pentru anul curent, este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, plătitorul de venit are obligația să calculeze, să rețină, să plătească contribuția de asigurări sociale și să depună declarația menționată la art. 147 alin. (1). Declarația se depune până la data de 25 inclusiv aultimei luni din fiecare trimestru.(3) Obligațiile de plată a contribuției de asigurări sociale reprezentând plăți anticipate, determinate prin decizia de impunere prevăzută la alin. (1), se stabilesc prin aplicarea cotei de contribuție prevăzute la art. 138 asupra bazelor de calcul prevăzute la art. 148 alin. (1) și (2), după caz.lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile. În contractul încheiat între părți se desemnează plătitorul de venit în vederea calculării, reținerii și plății contribuției prin reținere la sursă, precum și venitul ales pentru care datorează contribuția, în anul în curs. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției aferente venitului ales precizat în contract. Plătitorii de venit care au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale sunt cei prevăzuți la art. 72 alin. (2) și art. 68^1 alin. (2).(4) Cota de contribuție de asigurări sociale pentru contribuabilii prevăzuți la alin. (1) este cota pentru contribuția individuală, prevăzută la art. 138.(5) Contribuabilii prevăzuți la alin. (1) pot opta pentru cota integrală de contribuție de asigurări sociale corespunzătoare condițiilor normale de muncă, prevăzută la art. 138.(6) În situația în care veniturile prevăzute la alin. (5) sunt realizate din mai multe surse, iar veniturile nete estimate a se realiza de la cel puțin un plătitor de venit sunt egale sau mai mari decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, contribuabilul desemnează prin contractul încheiat între părți plătitorul de venit de la care venitul realizat este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară și care are obligația să calculeze, să rețină și să plătească contribuția și stabilește venitul ales pentru care datorează contribuția, în anul în curs. Plătitorul de venit desemnat depune declarația menționată la art. 147 alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției aferente venitului ales precizat în contract. Plătitorii de venit care au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale sunt prevăzuți la art. 72 alin. (2) și art. 68^1 alin. (2).(6) Opțiunea prevăzute la alin. (5) se exercită prin completarea corespunzătoare a(7) Prevederile alin. (5) și (6) nu se aplică în cazul în care nivelul venitului net din drepturi de proprietate intelectuală sau nivelul venitului brut în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă, estimat a se realiza pe fiecare sursă de venit, este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, iar nivelul venitului net sau brut, după caz, cumulat realizat este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară. În această situație, contribuabilul are obligația depunerii declarației prevăzute laart. 148 alin. (5), depusă la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se dorește utilizarea cotei integrale de contribuție de asigurări sociale, în cazul contribuabililor care au desfășurat activitate în anul precedent, respectivalin. (3) la termenele și în condițiile stabilite.(7^1) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în cazul persoanelor fizice care realizează, de la mai mulți plătitori, venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau în baza contractelor de activitate sportivă, sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, dar cumulate, aceste venituri se situează peste nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, și au depus la organul fiscal Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, iar în cursul anului încheie cu un plătitor de venit un contract a cărui valoare este peste plafonul de 12 salarii minime brute pe țară, nu se aplică reținerea la sursă a contribuției. În această situație se aplică sistemul de impozitare prin autoimpunere, iar stabilirea contribuției se face prin Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
(8) Persoanele fizice prevăzute la alin. (5) și (6) nu depun declarația prevăzută la alin. (3).
(9) Dacă persoanele fizice prevăzute la alin. (5) și (6), pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale, realizează și venituri din activități independente, pentru aceste venituri nu depun declarația prevăzută la alin. (3).
(10) Contribuabilii care în cursul anului fiscal încep să desfășoare o activitate independentă și/sau să realizeze venituri din drepturi de proprietate intelectuală, iar venitul net, anual, cumulat, din una sau mai multe surse de venituri, estimat a se realiza în anul în curs este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârșitul anului fiscal, sunt obligați să depună declarația prevăzută la alin. (3) în termen de 30 de zile de la
începerea activității, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.(7) Opțiunea prevăzută la alin. (5) este obligatorie pentru contribuabil pentru întreg anul fiscal, inclusiv la regularizarea plăților anticipate, și se consideră reînnoită pentru fiecare an fiscal dacă contribuabilul nu solicită revenirea la cota individuală prin depunerea unei cereridata producerii evenimentului și să declare venitul ales pentru care datorează contribuția. Salariul minim brut pe țară garantat în plată este cel în vigoare la data depunerii declarației. Fac excepție contribuabilii pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale.(11) Contribuabilii prevăzuți la art. 148 alin. (1) care încep o activitate în luna decembrie depun declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzută la art. 122, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(12) Persoanele fizice care realizează venituri prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1), pentru care datorează contribuția și care în cursul anului fiscal se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției potrivit art. 150, depun la organul fiscal competent
până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se dorește revenirea la cota individuală de contribuție de asigurări sociale.declarația unică privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, își recalculează contribuția datorată și declarată pentru anul în curs potrivit prevederilor alin. (13) și datorează, după caz, contribuția corespunzător plafonului recalculat.(13) Recalcularea contribuției se efectuează, după cum urmează:
a) modificarea plafonului anual prevăzut la art. 148 alin. (2) corespunzător numărului de luni de activitate;
b) încadrarea venitului net realizat pe perioada de activitate în plafonul prevăzut la art. 148 alin. (2) recalculat potrivit lit. a);
(8) Persoanele prevăzute la alin. (1) carec) rectificarea venitului ales care nu poate fi mai mic decât plafonul prevăzut la lit. a);d) determinarea contribuției datorate recalculate prin aplicarea cotei prevăzute la art. 138 lit. a) asupra venitului ales prevăzut la lit. c).
(14) În situația în care venitul net realizat corespunzător lunilor de activitate este mai mic decât plafonul determinat la alin. (13) lit. a) nu se datorează contribuția de asigurări sociale.
(15) Persoanele fizice al căror venit estimat se modifică în cursul anului
fiscal își încetează activitatea,în care se realizează veniturile și nu se mai încadrează încategoria persoanelor care au obligația plății contribuției, precum și cele care intră în suspendare temporară a activității potrivit legislației în materie au obligația de a depune la organul fiscal cererea prevăzută la art. 121 alin. (10), în vederea recalculării plăților anticipate.(9) Persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se reține la sursă datorează contribuții de asigurări sociale individuale în cursul anului, sub forma plăților anticipate, plătitorii de venituri având obligația calculării, reținerii și plății sumelor respective potrivit regulilor prevăzute la art. 72.plafonul prevăzut la art. 148 alin. (1) își pot modifica contribuția datorată prin rectificarea venitului estimat, prin depunerea declarației prevăzute la alin. (3), oricând până la împlinirea termenului legal de depunere a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzute la art. 122.(16) Contribuția datorată se evidențiază în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
(17) În situația în care persoanele fizice au estimat pentru anul curent un venit net anual cumulat din veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1), din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, iar venitul net anual cumulat realizat este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la data depunerii declarației prevăzute la art. 120, acestea datorează contribuția de asigurări sociale și au obligația depunerii declarației prevăzute la art. 122, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor în vederea definitivării contribuției de asigurări sociale. În declarație se completează venitul ales, care trebuie să fie cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(18) În situația în care persoanele fizice au estimat pentru anul curent un venit net anual cumulat din veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1), din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, iar venitul net anual cumulat realizat este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, nu datorează contribuția de asigurări sociale, cu excepția celor care au optat pentru plata contribuției potrivit art. 148 alin. (3). În acest caz contribuția plătită nu se restituie, aceasta fiind valorificată la stabilirea elementelor necesare determinării pensiei, potrivit legii.
(19) Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122 constituie titlu de creanță fiscală în sensul Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(10) Pentru persoanele(19^1) În situația în care persoanele fizice prevăzute la alin.(9), obligațiile reprezentând contribuția individuală de asigurări sociale se calculează prin aplicarea cotei individuale de contribuție prevăzute la art. 138 asupra veniturilor prevăzute la art. 149, se rețin și se plătesc de către plătitorul de venit(17) nu depun declarația prevăzută la art. 122, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale stabilită de organul fiscal din oficiu o reprezintă valoarea a 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul legal de depunere a declarației din anul pentru care se datorează contribuția.(20) Termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui pentru care se datorează contribuția.
(la 24-12-2020,
sintagma: 15 martie inclusiv a fost înlocuită de Alineatul (1), Articolul VI din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020
)
(21) Plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (5) și (6) au obligația calculării contribuției potrivit alin. (2), reținerii și plății acesteia până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit
veniturile, acestea fiind obligații finale.veniturile.(22) Persoanele fizice prevăzute la art. 148 alin. (1) și (3) pot efectua plăți reprezentând contribuția de asigurări sociale datorată, oricând până la împlinirea termenului de plată.
(11) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (10), încadrarea în plafonul lunar reprezentând echivalentul a de 5 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează de către plătitorul de venituri.(23) Începând cu anul 2021, se poate acorda bonificație de până la 10% din contribuția de asigurări sociale. Nivelul bonificației, termenele de plată și condițiile de acordare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat.(24) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (23) se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(25) Organul fiscal central transmite în sistem informatic Casei Naționale de Pensii Publice informațiile înscrise în declarația prevăzută la alin. (3) necesare, potrivit legii, stabilirii, în sistemul public de pensii, a stagiului de cotizare realizat și a punctajului lunar, în vederea acordării prestațiilor de asigurări sociale prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare. Informațiile necesare, precum și procedura de transmitere a acestora se stabilește prin protocol încheiat între ANAF și Casa Națională de Pensii Publice.
(26) Abrogat.
01.01.2016 – 01.01.2021modificat prin OUG 50/2015
Plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale
(1) Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, care determină venitul net anual în sistem real și/sau pe baza normelor anuale de venit, sunt obligate să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale care se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, pe baza declarației prevăzute la art. 148 alin. (5).
(2) În decizia de impunere prevăzută la alin. (1), baza de calcul al contribuției de asigurări sociale se evidențiază lunar, iar plata acestei contribuții se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
(3) Obligațiile de plată a contribuției de asigurări sociale reprezentând plăți anticipate, determinate prin decizia de impunere prevăzută la alin. (1), se stabilesc prin aplicarea cotei de contribuție prevăzute la art. 138 asupra bazelor de calcul prevăzute la art. 148 alin. (1) și (2), după caz.
(4) Cota de contribuție de asigurări sociale pentru contribuabilii prevăzuți la alin. (1) este cota pentru contribuția individuală, prevăzută la art. 138.
(5) Contribuabilii prevăzuți la alin. (1) pot opta pentru cota integrală de contribuție de asigurări sociale corespunzătoare condițiilor normale de muncă, prevăzută la art. 138.
(6) Opțiunea
prevăzutăprevăzute la alin. (5) se exercită prindepunerea unei cereri lacompletarea corespunzătoare a declarației prevăzute la art. 148 alin. (5), depusă la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se dorește utilizarea cotei integrale de contribuție de asigurări sociale, în cazul contribuabililor care au desfășurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 30 de zile de la începerea activității, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.(7) Opțiunea prevăzută la alin. (5) este obligatorie pentru contribuabil pentru întreg anul fiscal, inclusiv la regularizarea plăților anticipate, și se consideră reînnoită pentru fiecare an fiscal dacă contribuabilul nu solicită revenirea la cota individuală prin depunerea unei cereri la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se dorește revenirea la cota individuală de contribuție de asigurări sociale.
(8) Persoanele prevăzute la alin. (1) care în cursul anului fiscal își încetează activitatea, nu se mai încadrează în categoria persoanelor care au obligația plății contribuției, precum și cele care intră în suspendare temporară a activității potrivit legislației în materie au obligația de a depune la organul fiscal cererea prevăzută la art. 121 alin. (10), în vederea recalculării plăților anticipate.
(9) Persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se reține la sursă datorează contribuții de asigurări sociale individuale în cursul anului, sub forma plăților anticipate, plătitorii de venituri având obligația calculării, reținerii și plății sumelor respective potrivit regulilor prevăzute la art. 72.
(10) Pentru persoanele prevăzute la alin. (9), obligațiile reprezentând contribuția individuală de asigurări sociale se calculează prin aplicarea cotei individuale de contribuție prevăzute la art. 138 asupra veniturilor prevăzute la art. 149, se rețin și se plătesc de către plătitorul de venit până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile, acestea fiind obligații finale.
(11) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (10), încadrarea în plafonul lunar reprezentând echivalentul a de 5 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează de către plătitorul de venituri.
08.09.2015 – 01.01.2016text inițial
Plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale
(1) Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, care determină venitul net anual în sistem real și/sau pe baza normelor anuale de venit, sunt obligate să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale care se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, pe baza declarației prevăzute la art. 148 alin. (5).
(2) În decizia de impunere prevăzută la alin. (1), baza de calcul al contribuției de asigurări sociale se evidențiază lunar, iar plata acestei contribuții se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
(3) Obligațiile de plată a contribuției de asigurări sociale reprezentând plăți anticipate, determinate prin decizia de impunere prevăzută la alin. (1), se stabilesc prin aplicarea cotei de contribuție prevăzute la art. 138 asupra bazelor de calcul prevăzute la art. 148 alin. (1) și (2), după caz.
(4) Cota de contribuție de asigurări sociale pentru contribuabilii prevăzuți la alin. (1) este cota pentru contribuția individuală, prevăzută la art. 138.
(5) Contribuabilii prevăzuți la alin. (1) pot opta pentru cota integrală de contribuție de asigurări sociale corespunzătoare condițiilor normale de muncă, prevăzută la art. 138.
(6) Opțiunea prevăzută la alin. (5) se exercită prin depunerea unei cereri la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se dorește utilizarea cotei integrale de contribuție de asigurări sociale, în cazul contribuabililor care au desfășurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 30 de zile de la începerea activității, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.
(7) Opțiunea prevăzută la alin. (5) este obligatorie pentru contribuabil pentru întreg anul fiscal, inclusiv la regularizarea plăților anticipate, și se consideră reînnoită pentru fiecare an fiscal dacă contribuabilul nu solicită revenirea la cota individuală prin depunerea unei cereri la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se dorește revenirea la cota individuală de contribuție de asigurări sociale.
(8) Persoanele prevăzute la alin. (1) care în cursul anului fiscal își încetează activitatea, nu se mai încadrează în categoria persoanelor care au obligația plății contribuției, precum și cele care intră în suspendare temporară a activității potrivit legislației în materie au obligația de a depune la organul fiscal cererea prevăzută la art. 121 alin. (10), în vederea recalculării plăților anticipate.
(9) Persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se reține la sursă datorează contribuții de asigurări sociale individuale în cursul anului, sub forma plăților anticipate, plătitorii de venituri având obligația calculării, reținerii și plății sumelor respective potrivit regulilor prevăzute la art. 72.
(10) Pentru persoanele prevăzute la alin. (9), obligațiile reprezentând contribuția individuală de asigurări sociale se calculează prin aplicarea cotei individuale de contribuție prevăzute la art. 138 asupra veniturilor prevăzute la art. 149, se rețin și se plătesc de către plătitorul de venit până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile, acestea fiind obligații finale.
(11) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (10), încadrarea în plafonul lunar reprezentând echivalentul a de 5 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează de către plătitorul de venituri.
Ai o întrebare despre art. 151 din Codul fiscal?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit