Titlul V Contribuții sociale obligatorii · Capitolul IX Contribuția asiguratorie pentru muncă

Art. 220^7 Codul fiscal — Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate

Codul Fiscal · Fiscal & Contabil

În vigoare din 01.01.2024Formă consolidată la 25.10.2026 3 versiuni

(1) Persoanele prevăzute la art. 220^1 sunt obligate să declare contribuția asiguratorie pentru muncă, datorată potrivit prevederilor prezentului capitol, până la termenul de plată prevăzut la art. 220^6, prin depunerea declarației prevăzute la art. 147 alin. (1).

(1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției asiguratorie pentru muncă potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 220^6 alin. (2^1) sau (2^2), după caz. Prevederea se aplică și în cazul veniturilor prevăzute la art. 220^6 alin. (2^3).

(2) În cazul în care au fost acordate sume pentru perioade anterioare, reprezentând salarii sau diferențe de salarii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, contribuția asiguratorie pentru muncă datorată potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declarațiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.

(3) Prevederile art. 147 alin. (4)-(22) sunt aplicabile în mod corespunzător.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 220^7 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 01.01.2024 – prezentmodificat prin OUG 115/2023

    Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate

    (1) Persoanele prevăzute la art. 220^1 sunt obligate să declare contribuția asiguratorie pentru muncă, datorată potrivit prevederilor prezentului capitol, până la termenul de plată prevăzut la art. 220^6, prin depunerea declarației prevăzute la art. 147 alin. (1).

    (1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției asiguratorie pentru muncă potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 220^6 alin. (2^1) sau (2^2), după caz. Prevederea se aplică și în cazul veniturilor prevăzute la art. 220^6 alin. (2^3).

    (2) În cazul în care au fost acordate sume pentru perioade anterioare, reprezentând salarii sau diferențe de salarii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, contribuția asiguratorie pentru muncă datorată potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declarațiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.

    (3) Prevederile art. 147 alin. (4)-(22) sunt aplicabile în mod corespunzător.

  2. 03.09.2021 – 01.01.2024modificat prin OG 8/2021

    Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate

    (1) Persoanele prevăzute la art. 220^1 sunt obligate să declare contribuția asiguratorie pentru muncă, datorată potrivit prevederilor prezentului capitol, până la termenul de plată prevăzut la art. 220^6, prin depunerea declarației prevăzute la art. 147 alin. (1).

    (1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției asiguratoriiasiguratorie pentru muncă potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 220^6 alin. (2^1).(2^1) sau (2^2), după caz.

    (2) În cazul în care au fost acordate sume pentru perioade anterioare, reprezentând salarii sau diferențe de salarii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, contribuția asiguratorie pentru muncă datorată potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declarațiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.

    (3) Prevederile art. 147 alin. (4)-(22) sunt aplicabile în mod corespunzător.

  3. 01.01.2021 – 03.09.2021prima formă disponibilă

    Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate

    (1) Persoanele prevăzute la art. 220^1 sunt obligate să declare contribuția asiguratorie pentru muncă, datorată potrivit prevederilor prezentului capitol, până la termenul de plată prevăzut la art. 220^6, prin depunerea declarației prevăzute la art. 147 alin. (1).

    (1^1) În cazul veniturilor reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de la terți ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege ori a unei relații contractuale între părți, după caz, obligația de declarare a contribuției asiguratorii pentru muncă potrivit alin. (1) revine persoanelor prevăzute la art. 220^6 alin. (2^1).

    (2) În cazul în care au fost acordate sume pentru perioade anterioare, reprezentând salarii sau diferențe de salarii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, contribuția asiguratorie pentru muncă datorată potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declarațiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.

    (3) Prevederile art. 147 alin. (4)-(22) sunt aplicabile în mod corespunzător.

Ai o întrebare despre art. 220^7 din Codul fiscal?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit