Titlul VII Taxa pe valoarea adăugată · Capitolul XIII Obligații

Art. 326 Codul fiscal — Plata taxei la buget

Codul Fiscal · Fiscal & Contabil

În vigoare din 01.01.2024Formă consolidată la 25.10.2026 3 versiuni

(1) Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are obligația depunerii unuia dintre deconturile sau declarațiile prevăzute la art. 323 și 324.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă înregistrată conform art. 316 va evidenția în decontul prevăzut la art. 323, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 297-301, taxa aferentă achizițiilor intracomunitare, bunurilor și serviciilor achiziționate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condițiile prevăzute la art. 307 alin. (2)-(6).

(3) Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepția importurilor scutite de taxă, se plătește la organul vamal în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import. Importatorii care dețin o autorizație unică pentru proceduri vamale simplificate, eliberată de alt stat membru, sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA pentru care nu au obligația de a depune declarații vamale de import trebuie să plătească taxa pe valoarea adăugată la organul vamal până la data la care au obligația depunerii declarației de import pentru TVA și accize.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), nu se face plata efectivă la organele vamale pentru:

a) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la alin. (4^1) și care au obținut certificat de amânare de la plată, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice;

b) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care depun declarații vamale prin utilizarea procedurii de vămuire centralizată, conform art. 179 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare;

c) importurile efectuate prin depunerea unei declarații vamale sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului, de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 și care au obținut autorizație conform art. 182 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare;

d) importurile de bunuri prevăzute la art. 331 alin. (2) lit. b), c) și i)-k), realizate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316.

(4^1) Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ persoanele prevăzute la alin. (4) lit. a) sunt următoarele:

a) să nu înregistreze obligații fiscale restante administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și orice alte creanțe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal central în vederea recuperării;

a^1) să nu înregistreze obligații bugetare restante, altele decât cele de la lit. a), fapt dovedit pe baza unei declarații pe propria răspundere puse la dispoziția autorității vamale;

b) în ultimele 6 luni anterioare lunii în care solicită eliberarea certificatului să fi realizat importuri din teritorii și state terțe, astfel cum sunt definite la art. 267 din Codul fiscal, a căror valoare cumulată este de cel puțin 50 milioane lei. În această valoare nu se cuprind importurile de produse supuse accizelor armonizate;

c) să nu înregistreze debite față de autoritatea vamală;

d) să fie înregistrate în scopuri de TVA cu cel puțin 6 luni înaintea depunerii cererii pentru eliberarea certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată;

e) să nu fie în stare de insolvență, în procedură de reorganizare sau lichidare judiciară.

(5) Persoanele impozabile prevăzute la alin. (4) evidențiază taxa aferentă bunurilor importate în decontul prevăzut la art. 323, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 297-301.

(6) În cazul în care persoana impozabilă nu este stabilită în România și este scutită, în condițiile prevăzute la art. 318 alin. (3), de la înregistrare, conform art. 316, organele fiscale competente trebuie să emită o decizie în care să precizeze modalitatea de plată a taxei pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii realizate ocazional, pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei.

(7) Pentru importul de bunuri scutit de taxă în condițiile prevăzute la art. 293 alin. (1) lit. m), organele vamale pot solicita constituirea de garanții privind taxa pe valoarea adăugată. Garanția privind taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri se constituie și se eliberează în conformitate cu condițiile stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 326 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 01.01.2024 – prezentmodificat prin OUG 115/2023

    Plata taxei la buget

    (1) Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are obligația depunerii unuia dintre deconturile sau declarațiile prevăzute la art. 323 și 324.

    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă înregistrată conform art. 316 va evidenția în decontul prevăzut la art. 323, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 297-301, taxa aferentă achizițiilor intracomunitare, bunurilor și serviciilor achiziționate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condițiile prevăzute la art. 307 alin. (2)-(6).

    (3) Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepția importurilor scutite de taxă, se plătește la organul vamal în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import. Importatorii care dețin o autorizație unică pentru proceduri vamale simplificate, eliberată de alt stat membru, sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA pentru care nu au obligația de a depune declarații vamale de import trebuie să plătească taxa pe valoarea adăugată la organul vamal până la data la care au obligația depunerii declarației de import pentru TVA și accize.

    (4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), nu se face plata efectivă la organele vamale pentru:

    a) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la alin. (4^1) și care au obținut certificat de amânare de la plată, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice;

    b) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care au obținut certificat de operator economic autorizat, conform art. 38depun declarații vamale prin utilizarea procedurii de vămuire centralizată, conform art. 179 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare;

    c) importurile efectuate prin depunerea unei declarații vamale sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului, de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, 316 și care au obținut autorizație de depunere a unei declarații vamale sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului, conform art. 182 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare;

    d) importurile de bunuri prevăzute la art. 331 alin. (2) lit. b), c) și i)-k), realizate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316.

    (4^1) Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ persoanele prevăzute la alin. (4) lit. a) sunt următoarele:

    a) să nu aibă obligații bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuții, inclusiv contribuțiile individuale ale salariaților și orice alte venituri bugetare, cu excepția celor eșalonate și/sau reeșalonate la plată, precum și a celor suspendate în condițiile legii;înregistreze obligații fiscale restante administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și orice alte creanțe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal central în vederea recuperării;

    a^1) să nu înregistreze obligații bugetare restante, altele decât cele de la lit. a), fapt dovedit pe baza unei declarații pe propria răspundere puse la dispoziția autorității vamale;

    b) în ultimele 6 luni anterioare lunii în care solicită eliberarea certificatului să fi realizat importuri din teritorii și state terțe, astfel cum sunt definite la art. 267 din Codul fiscal, a căror valoare cumulată este de cel puțin 50 milioane lei. În această valoare nu se cuprind importurile de produse supuse accizelor armonizate;

    c) să nu înregistreze debite față de autoritatea vamală;

    d) să fie înregistrate în scopuri de TVA cu cel puțin 6 luni înaintea depunerii cererii pentru eliberarea certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată;

    e) să nu fie în stare de insolvență, în procedură de reorganizare sau lichidare judiciară.

    (5) Persoanele impozabile prevăzute la alin. (4) evidențiază taxa aferentă bunurilor importate în decontul prevăzut la art. 323, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 297-301.

    (6) În cazul în care persoana impozabilă nu este stabilită în România și este scutită, în condițiile prevăzute la art. 318 alin. (3), de la înregistrare, conform art. 316, organele fiscale competente trebuie să emită o decizie în care să precizeze modalitatea de plată a taxei pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii realizate ocazional, pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei.

    (7) Pentru importul de bunuri scutit de taxă în condițiile prevăzute la art. 293 alin. (1) lit. m), organele vamale pot solicita constituirea de garanții privind taxa pe valoarea adăugată. Garanția privind taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri se constituie și se eliberează în conformitate cu condițiile stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.

  2. 01.01.2021 – 01.01.2024modificat prin OUG 226/2020, Legea 296/2020

    Plata taxei la buget

    (1) Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are obligația depunerii unuia dintre deconturile sau declarațiile prevăzute la art. 323 și 324.

    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă înregistrată conform art. 316 va evidenția în decontul prevăzut la art. 323, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 297-301, taxa aferentă achizițiilor intracomunitare, bunurilor și serviciilor achiziționate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condițiile prevăzute la art. 307 alin. (2)-(6).

    (3) Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepția importurilor scutite de taxă, se plătește la organul vamal în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import. Importatorii care dețin o autorizație unică pentru proceduri vamale simplificate, eliberată de alt stat membru, sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA pentru care nu au obligația de a depune declarații vamale de import trebuie să plătească taxa pe valoarea adăugată la organul vamal până la data la care au obligația depunerii declarației de import pentru TVA și accize.

    (4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), nu se face plata efectivă la organele vamale de către pentru:

    a) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la alin. (4^1) și care au obținut certificat de amânare de la plată, în condițiileconform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.publice;

    b) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care au obținut certificat de operator economic autorizat, conform art. 38 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare;

    c) importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care au obținut autorizație de depunere a unei declarații vamale sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului, conform art. 182 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare;

    d) importurile de bunuri prevăzute la art. 331 alin. (2) lit. b), c) și i)-k), realizate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316.

    (4^1) Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ persoanele prevăzute la alin. (4) lit. a) sunt următoarele:

    a) să nu aibă obligații bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuții, inclusiv contribuțiile individuale ale salariaților și orice alte venituri bugetare, cu excepția celor eșalonate și/sau reeșalonate la plată, precum și a celor suspendate în condițiile legii;

    b) în ultimele 6 luni anterioare lunii în care solicită eliberarea certificatului să fi realizat importuri din teritorii și state terțe, astfel cum sunt definite la art. 267 din Codul fiscal, a căror valoare cumulată este de cel puțin 50 milioane lei. În această valoare nu se cuprind importurile de produse supuse accizelor armonizate;

    c) să nu înregistreze debite față de autoritatea vamală;

    d) să fie înregistrate în scopuri de TVA cu cel puțin 6 luni înaintea depunerii cererii pentru eliberarea certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată;

    e) să nu fie în stare de insolvență, în procedură de reorganizare sau lichidare judiciară.

    (5) Persoanele impozabile prevăzute la alin. (4) evidențiază taxa aferentă bunurilor importate în decontul prevăzut la art. 323, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 297-301.

    (6) În cazul în care persoana impozabilă nu este stabilită în România și este scutită, în condițiile prevăzute la art. 318 alin. (3), de la înregistrare, conform art. 316, organele fiscale competente trebuie să emită o decizie în care să precizeze modalitatea de plată a taxei pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii realizate ocazional, pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei.

    (7) Pentru importul de bunuri scutit de taxă în condițiile prevăzute la art. 293 alin. (1) lit. m), organele vamale pot solicita constituirea de garanții privind taxa pe valoarea adăugată. Garanția privind taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri se constituie și se eliberează în conformitate cu condițiile stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.

  3. 08.09.2015 – 01.01.2021text inițial

    Plata taxei la buget

    (1) Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are obligația depunerii unuia dintre deconturile sau declarațiile prevăzute la art. 323 și 324.

    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă înregistrată conform art. 316 va evidenția în decontul prevăzut la art. 323, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 297-301, taxa aferentă achizițiilor intracomunitare, bunurilor și serviciilor achiziționate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condițiile prevăzute la art. 307 alin. (2)-(6).

    (3) Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepția importurilor scutite de taxă, se plătește la organul vamal în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import. Importatorii care dețin o autorizație unică pentru proceduri vamale simplificate, eliberată de alt stat membru, sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA pentru care nu au obligația de a depune declarații vamale de import trebuie să plătească taxa pe valoarea adăugată la organul vamal până la data la care au obligația depunerii declarației de import pentru TVA și accize.

    (4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316, care au obținut certificat de amânare de la plată, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.

    (5) Persoanele impozabile prevăzute la alin. (4) evidențiază taxa aferentă bunurilor importate în decontul prevăzut la art. 323, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 297-301.

    (6) În cazul în care persoana impozabilă nu este stabilită în România și este scutită, în condițiile prevăzute la art. 318 alin. (3), de la înregistrare, conform art. 316, organele fiscale competente trebuie să emită o decizie în care să precizeze modalitatea de plată a taxei pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii realizate ocazional, pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei.

    (7) Pentru importul de bunuri scutit de taxă în condițiile prevăzute la art. 293 alin. (1) lit. m), organele vamale pot solicita constituirea de garanții privind taxa pe valoarea adăugată. Garanția privind taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri se constituie și se eliberează în conformitate cu condițiile stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Ai o întrebare despre art. 326 din Codul fiscal?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit