Titlul VIII Accize și alte taxe speciale · Capitolul I Regimul accizelor armonizate · Secțiunea a 8-a Autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități cu produse accizabile în regim suspensiv de accize
Art. 360 Codul fiscal
Codul Fiscal · Fiscal & Contabil
Abrogat.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 360 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
24.07.2017 – prezentmodificat prin Legea 177/2017
Comisia(1) În exercitarea atribuțiilor sale, Comisia poate solicita orice informații și documente de la structurile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, de la A.N.A.F. și de la alte instituții ale statului, pe care le consideră necesare în soluționarea cererilor înregistrate.(2) În cazul în care solicitarea Comisiei este adresată structurilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau A.N.A.F., aceasta este obligatorie, constituindu-se ca sarcină de serviciu pentru personalul acestor instituții. Nerespectarea acestei obligații atrage măsurile sancționatoare prevăzute de legislația în vigoare.(3) Comisia poate solicita, după caz, participarea la ședințe a organelor de control care au încheiat actele de control, precum și a reprezentantului legal al operatorului economic în cauză.(4) Activitatea curentă a Comisiei se realizează prin intermediul secretariatului care funcționează în cadrul direcției de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice, direcție desemnată prin hotărârea Guvernului de organizare și funcționare a ministerului.(5) În exercitarea atribuțiilor sale, direcția de specialitate poate solicita de la diferite structuri centrale și teritoriale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și, respectiv, de la A.N.A.F. orice alte informații și documente pe care le consideră necesare în soluționarea cererilor înregistrate.(6) Competențele, componența, precum și regulamentul de organizare și funcționare ale Comisiei sunt stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.Abrogat.03.01.2016 – 24.07.2017modificat prin Legea 358/2015
Comisia
(1) În exercitarea atribuțiilor sale, Comisia poate solicita orice informații și documente de la structurile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, de la A.N.A.F. și de la alte instituții ale statului, pe care le consideră necesare în soluționarea cererilor înregistrate.
(2) În cazul în care solicitarea Comisiei este adresată structurilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau A.N.A.F., aceasta este obligatorie, constituindu-se ca sarcină de serviciu pentru personalul acestor instituții. Nerespectarea acestei obligații atrage măsurile sancționatoare prevăzute de legislația în vigoare.
(3) Comisia poate solicita, după caz, participarea la ședințe a organelor de control care au încheiat actele de control, precum și a reprezentantului legal al operatorului economic în cauză.
(4) Activitatea curentă a Comisiei se realizează prin intermediul secretariatului care funcționează în cadrul direcției de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice, direcție desemnată prin hotărârea Guvernului de organizare și funcționare a ministerului.
(5) În exercitarea atribuțiilor sale, direcția de specialitate poate solicita de la diferite structuri centrale și teritoriale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și, respectiv, de la A.N.A.F. orice alte informații și documente pe care le consideră necesare în soluționarea cererilor înregistrate.
(6) Competențele, componența, precum și regulamentul de organizare și funcționare ale Comisiei sunt stabilite prin
normele metodologice.ordin al ministrului finanțelor publice.08.09.2015 – 03.01.2016text inițial
Comisia
(1) În exercitarea atribuțiilor sale, Comisia poate solicita orice informații și documente de la structurile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, de la A.N.A.F. și de la alte instituții ale statului, pe care le consideră necesare în soluționarea cererilor înregistrate.
(2) În cazul în care solicitarea Comisiei este adresată structurilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau A.N.A.F., aceasta este obligatorie, constituindu-se ca sarcină de serviciu pentru personalul acestor instituții. Nerespectarea acestei obligații atrage măsurile sancționatoare prevăzute de legislația în vigoare.
(3) Comisia poate solicita, după caz, participarea la ședințe a organelor de control care au încheiat actele de control, precum și a reprezentantului legal al operatorului economic în cauză.
(4) Activitatea curentă a Comisiei se realizează prin intermediul secretariatului care funcționează în cadrul direcției de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice, direcție desemnată prin hotărârea Guvernului de organizare și funcționare a ministerului.
(5) În exercitarea atribuțiilor sale, direcția de specialitate poate solicita de la diferite structuri centrale și teritoriale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și, respectiv, de la A.N.A.F. orice alte informații și documente pe care le consideră necesare în soluționarea cererilor înregistrate.
(6) Competențele, componența, precum și regulamentul de organizare și funcționare ale Comisiei sunt stabilite prin normele metodologice.
Ai o întrebare despre art. 360 din Codul fiscal?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit