Titlul VIII Accize și alte taxe speciale · Capitolul I Regimul accizelor armonizate · Secțiunea a 11-a Expeditorul înregistrat
Art. 385 Codul fiscal — Revocarea autorizației de expeditor înregistrat
Codul Fiscal · Fiscal & Contabil
(1) Autorizația de expeditor înregistrat poate fi revocată în următoarele situații:
a) atunci când titularul acesteia nu respectă una dintre cerințele prevăzute la art. 383 alin. (1) și (2);
b) atunci când titularul acesteia înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F., mai vechi de 30 de zile față de termenul legal de plată;
c) în cazul unui expeditor înregistrat, persoană fizică, dacă a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);
d) în cazul unui expeditor înregistrat, persoană juridică, dacă persoana juridică sau oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;
e) în cazul în care expeditorul înregistrat dorește să renunțe la autorizație.
(2) În cazul în care expeditorul înregistrat dorește să renunțe la autorizație, acesta are obligația să notifice acest fapt autorității prevăzute la art. 359 alin. (1) cu cel puțin 60 de zile înainte de data de la care renunțarea la autorizație produce efecte.
(3) Decizia de revocare se comunică expeditorului înregistrat și produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoștința acestuia. Comunicarea se realizează prin intermediul platformei dedicate a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Spațiul privat virtual sau prin remitere la domiciliul fiscal al expeditorului înregistrat, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (8)-(10) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care expeditorul înregistrat refuză primirea sau nu este găsit la domiciliul fiscal se afișează pe ușa acestuia o înștiințare potrivit art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și decizia se consideră comunicată la data afișării înștiințării.
(4) Expeditorul înregistrat nemulțumit poate contesta decizia de revocare a autorizației la structura cu atribuții de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice - aparat central, potrivit legislației privind contenciosul administrativ.
(5) Contestarea deciziei de revocare a autorizației de expeditor înregistrat nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluționării contestației în procedură administrativă.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 385 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
31.03.2026 – prezentmodificat prin OUG 89/2025
Revocarea autorizației de expeditor înregistrat

24.07.2017 – 31.03.2026modificat prin Legea 177/2017

(2) În cazul în care expeditorul înregistrat dorește să renunțe la autorizație, acesta are obligația să notifice acest fapt
Comisieiautorității prevăzute la art. 359 alin. (1) cu cel puțin 60 de zile înainte de data de la care renunțarea la autorizație produce efecte.(3) Decizia de revocare se comunică expeditorului înregistrat și produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoștința acestuia.
(4) Expeditorul înregistrat nemulțumit poate contesta decizia de revocare a
autorizației,autorizației la structura cu atribuții de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice - aparat central, potrivit legislației privind contenciosul administrativ.(5) Contestarea deciziei de revocare a autorizației de expeditor înregistrat nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluționării contestației în procedură administrativă.
08.09.2015 – 24.07.2017text inițial
Revocarea autorizației de expeditor înregistrat
(1) Autorizația de expeditor înregistrat poate fi revocată în următoarele situații:
a) atunci când titularul acesteia nu respectă una dintre cerințele prevăzute la art. 383 alin. (1) și (2);
b) atunci când titularul acesteia înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F., mai vechi de 30 de zile față de termenul legal de plată;
c) în cazul unui expeditor înregistrat, persoană fizică, dacă a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);
d) în cazul unui expeditor înregistrat, persoană juridică, dacă persoana juridică sau oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;
e) în cazul în care expeditorul înregistrat dorește să renunțe la autorizație.
(2) În cazul în care expeditorul înregistrat dorește să renunțe la autorizație, acesta are obligația să notifice acest fapt Comisiei cu cel puțin 60 de zile înainte de data de la care renunțarea la autorizație produce efecte.
(3) Decizia de revocare se comunică expeditorului înregistrat și produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoștința acestuia.
(4) Expeditorul înregistrat nemulțumit poate contesta decizia de revocare a autorizației, potrivit legislației privind contenciosul administrativ.
(5) Contestarea deciziei de revocare a autorizației de expeditor înregistrat nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluționării contestației în procedură administrativă.
Ai o întrebare despre art. 385 din Codul fiscal?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit