Titlul VIII Accize și alte taxe speciale · Capitolul I Regimul accizelor armonizate · Secțiunea a 12-a Importatorul autorizat

Art. 388 Codul fiscal — Condiții de autorizare ca importator autorizat

Codul Fiscal · Fiscal & Contabil

În vigoare din 31.03.2026Formă consolidată la 25.10.2026 3 versiuni

(1) Pentru a fi autorizată, persoana care urmează să își desfășoare activitatea ca importator autorizat trebuie să aibă declarat cel puțin un loc în care urmează să primească și din care să livreze produsele accizabile provenite din operațiuni proprii de import, pentru care trebuie să facă dovada înregistrării punctului de lucru la oficiul registrului comerțului.

(2) În situația în care produsele accizabile se primesc în mai multe locuri, cererea este însoțită de o declarație privind locurile în care urmează a se primi și din care urmează a se livra aceste produse, precum și de dovada înregistrării acestora la oficiul registrului comerțului.

(3) Cererea care nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) se respinge.

(4) Comisia eliberează autorizația de importator autorizat numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) au fost prezentate documentele prevăzute în normele metodologice;

b) în cazul unei persoane fizice care urmează să își desfășoare activitatea ca importator autorizat, aceasta să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);

c) în cazul unei persoane juridice care urmează să își desfășoare activitatea ca importator autorizat, persoana însăși sau oricare dintre administratorii acesteia să nu fie incapabil, să nu fi fost condamnat definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;

d) solicitantul nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 388 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 31.03.2026 – prezentmodificat prin OUG 89/2025

    Condiții de autorizare ca importator autorizat

    Autoritatea prevăzută la art. 359 alin. (1) (1) Pentru a fi autorizată, persoana care urmează să își desfășoare activitatea ca importator autorizat trebuie să aibă declarat cel puțin un loc în care urmează să primească și din care să livreze produsele accizabile provenite din operațiuni proprii de import, pentru care trebuie să facă dovada înregistrării punctului de lucru la oficiul registrului comerțului.

    (2) În situația în care produsele accizabile se primesc în mai multe locuri, cererea este însoțită de o declarație privind locurile în care urmează a se primi și din care urmează a se livra aceste produse, precum și de dovada înregistrării acestora la oficiul registrului comerțului.

    (3) Cererea care nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) se respinge.

    (4) Comisia eliberează autorizația de importator autorizat numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

    a) au fost prezentate documentele prevăzute în normele metodologice;

    b) în cazul unei persoane fizice care urmează să-și să își desfășoare activitatea ca importator autorizat, aceasta să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);

    c) în cazul unei persoane juridice care urmează să-și să își desfășoare activitatea ca importator autorizat, persoana însăși sau oricare dintre administratorii acesteia să nu fie incapabilă,incapabil, să nu fi fost condamnatăcondamnat definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;

    d) solicitantul nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidatconsolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F.Agenția Națională de Administrare Fiscală.

  2. 24.07.2017 – 31.03.2026modificat prin Legea 177/2017

    Condiții de autorizare ca importator autorizat

    Comisia Autoritatea prevăzută la art. 359 alin. (1) eliberează autorizația de importator autorizat numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

    a) au fost prezentate documentele prevăzute în normele metodologice;

    b) în cazul unei persoane fizice care urmează să-și desfășoare activitatea ca importator autorizat, aceasta să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);

    c) în cazul unei persoane juridice care urmează să-și desfășoare activitatea ca importator autorizat, persoana însăși sau oricare dintre administratorii acesteia să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;

    d) solicitantul nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de A.N.A.F.

  3. 08.09.2015 – 24.07.2017text inițial

    Condiții de autorizare ca importator autorizat

    Comisia eliberează autorizația de importator autorizat numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

    a) au fost prezentate documentele prevăzute în normele metodologice;

    b) în cazul unei persoane fizice care urmează să-și desfășoare activitatea ca importator autorizat, aceasta să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);

    c) în cazul unei persoane juridice care urmează să-și desfășoare activitatea ca importator autorizat, persoana însăși sau oricare dintre administratorii acesteia să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;

    d) solicitantul nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de A.N.A.F.

Ai o întrebare despre art. 388 din Codul fiscal?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit