Titlul VIII Accize și alte taxe speciale · Capitolul I Regimul accizelor armonizate · Secțiunea a 17-a

Art. 417 Codul fiscal — Vânzarea la distanță

Codul Fiscal · Fiscal & Contabil

În vigoare din 13.02.2023Formă consolidată la 25.10.2026 2 versiuni

(1) Vânzarea la distanță din alt stat membru în România reprezintă vânzarea produselor accizabile deja eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru, achiziționate de către o persoană stabilită în România, alta decât un antrepozitar autorizat, un destinatar înregistrat sau un destinatar certificat, și care nu exercită o activitate economică independentă, și expediate sau transportate către teritoriul României direct sau indirect de către un expeditor care desfășoară o activitate economică independentă sau în numele acestuia, sunt supuse accizelor în România.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), accizele devin exigibile în România în momentul livrării produselor accizabile. Condițiile de exigibilitate și nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile. Accizele se plătesc în conformitate cu procedura stabilită în normele metodologice.

(3) Persoana plătitoare de accize în România este fie expeditorul, fie un reprezentant fiscal al acestuia stabilit în România și autorizat de autoritățile competente din România.

(4) Expeditorul sau reprezentantul fiscal trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

a) înainte de expedierea produselor accizabile trebuie să se înregistreze și să garanteze plata accizelor în condițiile stabilite și la autoritatea competentă, prevăzute în normele metodologice;

b) să plătească accizele la autoritatea competentă prevăzută la lit. a), după livrarea produselor accizabile;

c) să țină evidențe contabile ale livrărilor de produse accizabile.

(5) România și alte state membre interesate pot, în condiții stabilite de comun acord, să simplifice cerințele pe baza unor acorduri bilaterale sau multilaterale.

(6) Persoana nestabilită în România care efectuează o vânzare la distanță pe teritoriul României trebuie să transmită autorității competente, în nume propriu sau prin reprezentantul fiscal, o situație lunară privind achizițiile și livrările de produse accizabile, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă situația, în condițiile stabilite prin normele metodologice.

(7) Vânzarea la distanță din România în alt stat membru reprezintă vânzarea produselor accizabile deja eliberate pentru consum pe teritoriul României, achiziționate de către o persoană stabilită în alt stat membru, alta decât un antrepozitar autorizat, un destinatar înregistrat sau un destinatar certificat, și care nu exercită o activitate economică independentă, și expediate ori transportate către teritoriul acelui stat membru, direct sau indirect, de către expeditorul stabilit în România ori în numele acestuia, sunt supuse accizelor în acel stat membru. Accizele plătite în România se restituie, la solicitarea expeditorului, dacă expeditorul din România sau reprezentantul fiscal al acestuia a urmat procedurile stabilite la alin. (4).

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 417 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 13.02.2023 – prezentmodificat prin OG 4/2022

    Vânzarea la distanță și reprezentantul fiscal

    (1) Vânzarea la distanță din alt stat membru în România reprezintă vânzarea produselor accizabile deja eliberate pentru consum într-un stat membru, care sunt achiziționate de pe teritoriul unui stat membru, achiziționate de către o persoană stabilită în România, alta decât un antrepozitar autorizat autorizat, un destinatar înregistrat sau un destinatar înregistrat, certificat, și care nu exercită o activitate economică independentă, și care sunt expediate ori transportate către România, direct sau indirect, de către vânzător ori expediate sau transportate către teritoriul României direct sau indirect de către un expeditor care desfășoară o activitate economică independentă sau în numele acestuia, fiindsunt supuse accizelor în România.

    (2) În cazul prevăzut la alin. (1), accizele devin exigibile în România în momentul livrării produselor accizabile. Condițiile de exigibilitate și nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile. Accizele se plătesc în conformitate cu procedura stabilită în normele metodologice.

    (3) Persoana plătitoare de accize în România este fie vânzătorul,expeditorul, fie un reprezentant fiscal al acestuia stabilit în România și autorizat de autoritățile competente din România. Atunci când vânzătorul nu respectă dispozițiile alin. (4) lit. a), persoana plătitoare de accize este destinatarul produselor accizabile.

    (4) Vânzătorul în nume propriu sau prin Expeditorul sau reprezentantul fiscal trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

    a) înainte de expedierea produselor accizabile trebuie să se înregistreze și să garanteze plata accizelor în condițiile stabilite și la autoritatea competentă, prevăzute în normele metodologice;

    b) să plătească accizele la autoritatea competentă prevăzută la lit. a), după sosirealivrarea produselor accizabile;

    c) să țină evidențe contabile ale livrărilor de produse accizabile.

    (5) România și alte state membre interesate pot, în condiții stabilite de comun acord, să simplifice cerințele pe baza unor acorduri bilaterale sau multilaterale.

    (6) Persoana nestabilită în România care efectuează o vânzare la distanță în România pe teritoriul României trebuie să transmită autorității competente, în nume propriu sau prin reprezentantul fiscal, o situație lunară privind achizițiile și livrările de produse accizabile, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă situația, în condițiile stabilite prin normele metodologice.

    (6)(7) Vânzarea la distanță din România în alt stat membru reprezintă vânzarea produselor accizabile deja eliberate pentru consum în România, care sunt achiziționate de o persoană, pe teritoriul României, achiziționate de către o persoană stabilită în alt stat membru, alta decât un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat, stabilită în alt stat membru,autorizat, un destinatar înregistrat sau un destinatar certificat, și care nu exercită o activitate economică independentă, și care sunt expediate ori transportate către acel teritoriul acelui stat membru, direct sau indirect, de către vânzătorulexpeditorul stabilit în România ori în numele acestuia, fiindsunt supuse accizelor în acel stat membru. Accizele plătite în România se restituie, la solicitarea vânzătorului, dacă vânzătorul din România prezintă autorităților competente dovezi care să ateste că produsele accizabile au ajuns și accizele s-au plătit în statul membru de destinație.expeditorului, dacă expeditorul din România sau reprezentantul fiscal al acestuia a urmat procedurile stabilite la alin. (4).

  2. 08.09.2015 – 13.02.2023text inițial

    Vânzarea la distanță și reprezentantul fiscal

    (1) Vânzarea la distanță din alt stat membru în România reprezintă vânzarea produselor accizabile deja eliberate pentru consum într-un stat membru, care sunt achiziționate de o persoană stabilită în România, alta decât un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat, care nu exercită o activitate economică independentă, și care sunt expediate ori transportate către România, direct sau indirect, de către vânzător ori în numele acestuia, fiind supuse accizelor în România.

    (2) În cazul prevăzut la alin. (1), accizele devin exigibile în România în momentul livrării produselor accizabile. Condițiile de exigibilitate și nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile. Accizele se plătesc în conformitate cu procedura stabilită în normele metodologice.

    (3) Persoana plătitoare de accize în România este fie vânzătorul, fie un reprezentant fiscal stabilit în România și autorizat de autoritățile competente din România. Atunci când vânzătorul nu respectă dispozițiile alin. (4) lit. a), persoana plătitoare de accize este destinatarul produselor accizabile.

    (4) Vânzătorul în nume propriu sau prin reprezentantul fiscal trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

    a) înainte de expedierea produselor accizabile trebuie să se înregistreze și să garanteze plata accizelor în condițiile stabilite și la autoritatea competentă, prevăzute în normele metodologice;

    b) să plătească accizele la autoritatea competentă prevăzută la lit. a), după sosirea produselor accizabile;

    c) să țină evidențe ale livrărilor de produse accizabile.

    (5) Persoana nestabilită în România care efectuează o vânzare la distanță în România trebuie să transmită autorității competente, în nume propriu sau prin reprezentantul fiscal, o situație lunară privind achizițiile și livrările de produse accizabile, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă situația, în condițiile stabilite prin normele metodologice.

    (6) Vânzarea la distanță din România în alt stat membru reprezintă vânzarea produselor accizabile deja eliberate pentru consum în România, care sunt achiziționate de o persoană, alta decât un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat, stabilită în alt stat membru, care nu exercită o activitate economică independentă, și care sunt expediate ori transportate către acel stat membru, direct sau indirect, de către vânzătorul stabilit în România ori în numele acestuia, fiind supuse accizelor în acel stat membru. Accizele plătite în România se restituie, la solicitarea vânzătorului, dacă vânzătorul din România prezintă autorităților competente dovezi care să ateste că produsele accizabile au ajuns și accizele s-au plătit în statul membru de destinație.

Ai o întrebare despre art. 417 din Codul fiscal?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit