Titlul III Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Art. 51 Codul fiscal — Cotele de impozitare

Codul Fiscal · Fiscal & Contabil

În vigoare din 01.01.2026Formă consolidată la 25.10.2026 7 versiuni

(1) Cota de impozit pe veniturile microîntreprinderilor este de 1%.

(1^1) Abrogat.

(2) Abrogat.

(3) Abrogat.

(4) În sensul prezentului titlu, prin salariat se înțelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Condiția se consideră îndeplinită și în cazul microîntreprinderilor care:

a) au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;

b) au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remunerația acestora este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

(4^1) Abrogat.

(4^2) Abrogat.

(4^3) Abrogat.

(5) Abrogat.

(6) Abrogat.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 51 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 01.01.2026 – prezentmodificat prin OUG 89/2025

    Cotele de impozitare

    (1) Cotele de impozitareCota de impozit pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

    a) 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depășesc 60.000 euro inclusiv și care nu desfășoară activitățile prevăzute la lit. b) pct. 2;

    b) 3%, pentru microîntreprinderile care:

    1. realizează venituri peste 60.000 euro; sau

    2. desfășoară activități, principale sau secundare, corespunzătoare codurilor CAEN: 5821 - Activități de editare a jocurilor de calculator, 5829 - Activități de editare a altor produse software, 6201 - Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), 6209 - Alte activități de servicii privind tehnologia informației, 5510 - Hoteluri și alte facilități de cazare similare, 5520 - Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 - Restaurante, 5621 - Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 - Alte servicii de alimentație n.c.a., 5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor, 6910 - Activități juridice - numai pentru societățile cu personalitate juridică care nu sunt entități transparente fiscal, constituite de avocați potrivit legii, 8621 – Activități de asistență medicală generală, 8622 -Activități de asistență medicală specializată, 8623 - Activități de asistență stomatologică, 8690 - Alte activități referitoare la sănătatea umană.este de 1%.

    (1^1) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. b) pct. 2, începând cu 1 ianuarie 2025, se au în vedere, după caz, și activitățile, principale sau secundare, corespunzătoare codurilor CAEN 6210 - Activități de realizare a softului la comandă (software orientat client), 6290 - Alte activități de servicii privind tehnologia informației, 5611 - Restaurante, 5612 - Activități ale unităților mobile de alimentație, 5622 - Alte servicii de alimentație n.c.a.Abrogat.

    (2) Abrogat.

    (3) Abrogat.

    (4) În sensul prezentului titlu, prin salariat se înțelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Condiția se consideră îndeplinită și în cazul microîntreprinderilor care:

    a) au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;

    b) au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remunerația acestora este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

    (4^1) În cazul în care, în cursul anului fiscal, veniturile realizate de o microîntreprindere depășesc nivelul de 60.000 euro sau microîntreprinderea începe să desfășoare activitățile prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2, începând cu trimestrul în care se înregistrează astfel de situații, este aplicabilă cota de impozitare prevăzută la alin. (1) lit. b).Abrogat.

    (4^2) În situația în care, în cursul anului fiscal, o microîntreprindere nu mai desfășoară activitățile prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2 și veniturile nu depășesc nivelul de 60.000 euro, începând cu trimestrul în care se înregistrează astfel de situații, este aplicabilă cota de impozitare prevăzută la alin. (1) lit. a).Abrogat.

    (4^3) În situația în care persoanele juridice române care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2 obțin venituri și din alte activități în afara celor corespunzătoare acestor coduri CAEN, cota de impozitare de 3% se aplică și pentru veniturile din aceste alte activități.Abrogat.

    (5) Abrogat.

    (6) Abrogat.

  2. 01.01.2025 – 01.01.2026modificat prin OUG 156/2024

    Cotele de impozitare

    (1) Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

    a) 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depășesc 60.000 euro inclusiv și care nu desfășoară activitățile prevăzute la lit. b) pct. 2;

    b) 3%, pentru microîntreprinderile care:

    1. realizează venituri peste 60.000 euro; sau

    2. desfășoară activități, principale sau secundare, corespunzătoare codurilor CAEN: 5821 - Activități de editare a jocurilor de calculator, 5829 - Activități de editare a altor produse software, 6201 - Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), 6209 - Alte activități de servicii privind tehnologia informației, 5510 - Hoteluri și alte facilități de cazare similare, 5520 - Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 - Restaurante, 5621 - Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 - Alte servicii de alimentație n.c.a., 5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor, 6910 - Activități juridice - numai pentru societățile cu personalitate juridică care nu sunt entități transparente fiscal, constituite de avocați potrivit legii, 8621 – Activități de asistență medicală generală, 8622 -Activități de asistență medicală specializată, 8623 - Activități de asistență stomatologică, 8690 - Alte activități referitoare la sănătatea umană.

    (1^1) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. b) pct. 2, începând cu 1 ianuarie 2025, se au în vedere, după caz, și activitățile, principale sau secundare, corespunzătoare codurilor CAEN 6210 - Activități de realizare a softului la comandă (software orientat client), 6290 - Alte activități de servicii privind tehnologia informației, 5611 - Restaurante, 5612 - Activități ale unităților mobile de alimentație, 5622 - Alte servicii de alimentație n.c.a.

    (2) Abrogat.

    (3) Abrogat.

    (4) În sensul prezentului titlu, prin salariat se înțelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Condiția se consideră îndeplinită și în cazul microîntreprinderilor care:

    a) au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;

    b) au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remunerația acestora este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

    (4^1) În cazul în care, în cursul anului fiscal, veniturile realizate de o microîntreprindere depășesc nivelul de 60.000 euro sau microîntreprinderea începe să desfășoare activitățile prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2, începând cu trimestrul în care se înregistrează astfel de situații, este aplicabilă cota de impozitare prevăzută la alin. (1) lit. b).

    (4^2) În situația în care, în cursul anului fiscal, o microîntreprindere nu mai desfășoară activitățile prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2 și veniturile nu depășesc nivelul de 60.000 euro, începând cu trimestrul în care se înregistrează astfel de situații, este aplicabilă cota de impozitare prevăzută la alin. (1) lit. a).

    (4^3) În situația în care persoanele juridice române care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2 obțin venituri și din alte activități în afara celor corespunzătoare acestor coduri CAEN, cota de impozitare de 3% se aplică și pentru veniturile din aceste alte activități.

    (5) Abrogat.

    (6) Abrogat.

  3. 01.01.2024 – 01.01.2025modificat prin Legea 296/2023

    Cotele de impozitare

    (1) Cota de impozitCotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este de 1%.sunt:

    a) 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depășesc 60.000 euro inclusiv și care nu desfășoară activitățile prevăzute la lit. b) pct. 2;

    b) 3%, pentru microîntreprinderile care:

    1. realizează venituri peste 60.000 euro; sau

    2. desfășoară activități, principale sau secundare, corespunzătoare codurilor CAEN: 5821 - Activități de editare a jocurilor de calculator, 5829 - Activități de editare a altor produse software, 6201 - Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), 6209 - Alte activități de servicii privind tehnologia informației, 5510 - Hoteluri și alte facilități de cazare similare, 5520 - Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 - Restaurante, 5621 - Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 - Alte servicii de alimentație n.c.a., 5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor, 6910 - Activități juridice - numai pentru societățile cu personalitate juridică care nu sunt entități transparente fiscal, constituite de avocați potrivit legii, 8621 – Activități de asistență medicală generală, 8622 -Activități de asistență medicală specializată, 8623 - Activități de asistență stomatologică, 8690 - Alte activități referitoare la sănătatea umană.

    (2) Abrogat.

    (3) Abrogat.

    (4) În sensul prezentului titlu, prin salariat se înțelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Condiția se consideră îndeplinită și în cazul microîntreprinderilor care:

    a) au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;

    b) au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remunerația acestora este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

    (4^1) În cazul în care, în cursul anului fiscal, veniturile realizate de o microîntreprindere depășesc nivelul de 60.000 euro sau microîntreprinderea începe să desfășoare activitățile prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2, începând cu trimestrul în care se înregistrează astfel de situații, este aplicabilă cota de impozitare prevăzută la alin. (1) lit. b).

    (4^2) În situația în care, în cursul anului fiscal, o microîntreprindere nu mai desfășoară activitățile prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2 și veniturile nu depășesc nivelul de 60.000 euro, începând cu trimestrul în care se înregistrează astfel de situații, este aplicabilă cota de impozitare prevăzută la alin. (1) lit. a).

    (4^3) În situația în care persoanele juridice române care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2 obțin venituri și din alte activități în afara celor corespunzătoare acestor coduri CAEN, cota de impozitare de 3% se aplică și pentru veniturile din aceste alte activități.

    (5) Abrogat.

    (6) Abrogat.

  4. 01.01.2023 – 01.01.2024modificat prin OG 16/2022

    Cotele de impozitare

    (1) Cotele de impozitareCota de impozit pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

    a) 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulți salariați;

    b) Abrogată.

    c) 3%, pentru microîntreprinderile care nu au salariați.este de 1%.

    (2) Abrogat.

    (3) Abrogat.

    (4) În sensul prezentului titlu, prin salariat se înțelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Condiția se consideră îndeplinită și în cazul microîntreprinderilor care:

    a) au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;

    b) au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remunerația acestora este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

    (5) În cazul în care, în cursul anului fiscal, numărul de salariați se modifică, cotele de impozitare prevăzute la alin. (1) se aplică în mod corespunzător, începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea, potrivit legii. Pentru microîntreprinderile care au un salariat și care aplică cota de impozitare prevăzută la alin. (1) lit. a), al căror raport de muncă încetează, condiția referitoare la numărul de salariați se consideră îndeplinită dacă în cursul aceluiași trimestru este angajat un nou salariat cu respectarea condiției prevăzute la alin. (6).Abrogat.

    (6) Pentru microîntreprinderile care nu au niciun salariat, în situația în care angajează un salariat, în scopul modificării cotelor de impozitare prevăzute la alin. (1), noul salariat trebuie angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată pe o perioadă de cel puțin 12 luni.Abrogat.

  5. 24.12.2020 – 01.01.2023modificat prin OUG 3/2017, Legea 296/2020, OUG 25/2018, OUG 79/2017

    Cotele de impozitare

    (1) Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

    a) 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariați, inclusiv;unul sau mai mulți salariați;

    b) 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat;Abrogată.

    c) 3%, pentru microîntreprinderile care nu au salariați.

    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru persoanele juridice române nouînființate, care au cel puțin un salariat și sunt constituite pe o durată mai mare de 48 de luni, iar acționarii/asociații lor nu au deținut titluri de participare la alte persoane juridice, cota de impozitare este 1% pentru primele 24 de luni de la data înregistrării persoanei juridice române, potrivit legii. Cota de impozitare se aplică până la sfârșitul trimestrului în care se încheie perioada de 24 de luni. Prevederile prezentului alineat se aplică dacă, în cadrul unei perioade de 48 de luni de la data înregistrării, microîntreprinderea nu se află în următoarele situații:

    – lichidarea voluntară prin hotărârea adunării generale, potrivit legii;

    – dizolvarea fără lichidare, potrivit legii;

    – inactivitate temporară, potrivit legii;

    – declararea pe propria răspundere a nedesfășurării de activități la sediul social/sediile secundare, potrivit legii;

    – majorarea capitalului social prin aporturi efectuate, potrivit legii, de noi acționari/asociați;

    – acționarii/asociații săi vând/cesionează/schimbă titlurile de participare deținute.

    Condiția privitoare la salariat se consideră îndeplinită dacă angajarea se efectuează în termen de 60 de zile inclusiv de la data înregistrării persoanei juridice respective.Abrogat.

    (3) În cazul în care persoana juridică română nou-înființată nu mai are niciun salariat în primele 24 de luni, aceasta aplică prevederile alin. (1) începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea. Pentru persoana juridică cu un singur salariat, al cărui raport de muncă încetează, condiția prevăzută la alin. (2) se consideră îndeplinită dacă în cursul trimestrului respectiv este angajat un nou salariat.Abrogat.

    (4) În sensul prezentului articol,titlu, prin salariat se înțelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Condiția se consideră îndeplinită și în cazul microîntreprinderilor care:

    a) au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;

    b) au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remunerația acestora este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

    (5) În cazul în care, în cursul anului fiscal, numărul de salariați se modifică, cotele de impozitare prevăzute la alin. (1) se aplică în mod corespunzător, începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea, potrivit legii. Pentru microîntreprinderile care au un salariat, respectiv 2 salariațisalariat și care aplică cotele de impozitare prevăzutecota de impozitare prevăzută la alin. (1) lit. a) și b),a), al căror raport de muncă încetează, condiția referitoare la numărul de salariați se consideră îndeplinită dacă în cursul aceluiași trimestru sunt angajați noi salariați.este angajat un nou salariat cu respectarea condiției prevăzute la alin. (6).

    (6) Pentru microîntreprinderile care nu au niciun salariat sau au unul sau 2 salariați,salariat, în situația în care numărul acestora se modifică, în scopul menținerii/modificăriiangajează un salariat, în scopul modificării cotelor de impozitare prevăzute la alin. (1), noii salariați trebuie angajaținoul salariat trebuie angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată pe o perioadă de cel puțin 12 luni.

  6. 01.01.2016 – 24.12.2020modificat prin OUG 50/2015

    Cotele de impozitare

    (1) CotaCotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este 3%.sunt:

    a) 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariați, inclusiv;

    b) 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat;

    c) 3%, pentru microîntreprinderile care nu au salariați.

    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru persoanele juridice române nouînființate, care au cel puțin un salariat și sunt constituite pe o durată mai mare de 48 de luni, iar acționarii/asociații lor nu au deținut titluri de participare la alte persoane juridice, cota de impozitare este 1% pentru primele 24 de luni de la data înregistrării persoanei juridice române, potrivit legii. Cota de impozitare se aplică până la sfârșitul trimestrului în care se încheie perioada de 24 de luni. Prevederile prezentului alineat se aplică dacă, în cadrul unei perioade de 48 de luni de la data înregistrării, microîntreprinderea nu se află în următoarele situații:

    – lichidarea voluntară prin hotărârea adunării generale, potrivit legii;

    – dizolvarea fără lichidare, potrivit legii;

    – inactivitate temporară, potrivit legii;

    – declararea pe propria răspundere a nedesfășurării de activități la sediul social/sediile secundare, potrivit legii;

    – majorarea capitalului social prin aporturi efectuate, potrivit legii, de noi acționari/asociați;

    – acționarii/asociații săi vând/cesionează/schimbă titlurile de participare deținute.

    Condiția privitoare la salariat se consideră îndeplinită dacă angajarea se efectuează în termen de 60 de zile inclusiv de la data înregistrării persoanei juridice respective.

    (3) În cazul în care persoana juridică română nou-înființată nu mai are niciun salariat în primele 24 de luni, aceasta aplică prevederile alin. (1) începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea. Pentru persoana juridică cu un singur salariat, al cărui raport de muncă încetează, condiția prevăzută la alin. (2) se consideră îndeplinită dacă în cursul trimestrului respectiv este angajat un nou salariat.

    (4) În sensul prezentului articol, prin salariat se înțelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Condiția se consideră îndeplinită și în cazul microîntreprinderilor care:

    a) au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;

    b) au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remunerația acestora este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

    (5) În cazul în care, în cursul anului fiscal, numărul de salariați se modifică, cotele de impozitare prevăzute la alin. (1) se aplică în mod corespunzător, începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea, potrivit legii. Pentru microîntreprinderile care au un salariat, respectiv 2 salariați și care aplică cotele de impozitare prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), al căror raport de muncă încetează, condiția referitoare la numărul de salariați se consideră îndeplinită dacă în cursul aceluiași trimestru sunt angajați noi salariați.

    (6) Pentru microîntreprinderile care nu au niciun salariat sau au unul sau 2 salariați, în situația în care numărul acestora se modifică, în scopul menținerii/modificării cotelor de impozitare prevăzute la alin. (1), noii salariați trebuie angajați cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată pe o perioadă de cel puțin 12 luni.

  7. 08.09.2015 – 01.01.2016text inițial

    Cotele de impozitare

    (1) Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este 3%.

    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru persoanele juridice române nouînființate, care au cel puțin un salariat și sunt constituite pe o durată mai mare de 48 de luni, iar acționarii/asociații lor nu au deținut titluri de participare la alte persoane juridice, cota de impozitare este 1% pentru primele 24 de luni de la data înregistrării persoanei juridice române, potrivit legii. Cota de impozitare se aplică până la sfârșitul trimestrului în care se încheie perioada de 24 de luni. Prevederile prezentului alineat se aplică dacă, în cadrul unei perioade de 48 de luni de la data înregistrării, microîntreprinderea nu se află în următoarele situații:

    – lichidarea voluntară prin hotărârea adunării generale, potrivit legii;

    – dizolvarea fără lichidare, potrivit legii;

    – inactivitate temporară, potrivit legii;

    – declararea pe propria răspundere a nedesfășurării de activități la sediul social/sediile secundare, potrivit legii;

    – majorarea capitalului social prin aporturi efectuate, potrivit legii, de noi acționari/asociați;

    – acționarii/asociații săi vând/cesionează/schimbă titlurile de participare deținute.

    Condiția privitoare la salariat se consideră îndeplinită dacă angajarea se efectuează în termen de 60 de zile inclusiv de la data înregistrării persoanei juridice respective.

    (3) În cazul în care persoana juridică română nou-înființată nu mai are niciun salariat în primele 24 de luni, aceasta aplică prevederile alin. (1) începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea. Pentru persoana juridică cu un singur salariat, al cărui raport de muncă încetează, condiția prevăzută la alin. (2) se consideră îndeplinită dacă în cursul trimestrului respectiv este angajat un nou salariat.

    (4) În sensul prezentului articol, prin salariat se înțelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Condiția se consideră îndeplinită și în cazul microîntreprinderilor care:

    a) au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;

    b) au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remunerația acestora este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Ai o întrebare despre art. 51 din Codul fiscal?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit