Titlul IV Impozitul pe venit · Capitolul V Venituri din investiții

Art. 92 Codul fiscal — Definirea veniturilor din România din transferul titlurilor de valoare

Codul Fiscal · Fiscal & Contabil

În vigoare din 01.01.2023Formă consolidată la 25.10.2026 3 versiuni

Sunt considerate ca fiind obținute din România, indiferent dacă sunt primite în România sau în străinătate, următoarele:

a) venituri din transferul titlurilor de valoare, altele decât instrumentele financiare derivate, astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 41, emise de rezidenți români;

b) veniturile din operațiuni cu instrumente financiare derivate, astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 23, realizate printr-un intermediar definit potrivit legislației în materie, rezident fiscal român sau nerezident care are în România un sediu permanent ce are calitatea de intermediar, la care persoana fizică are deschis contul.

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Începând cu data de 01-01-2027, potrivit pct. 9 al art. 19 coroborat cu art. 20 din LEGEA nr. 202 din 15 octombrie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 15 octombrie 2026, la articolul 92, denumirea marginală se modifică și va avea următorul cuprins: Definirea veniturilor din România din transferul titlurilor de valoare și a veniturilor reprezentând sume retrase din conturile de economii și de investiții CEI Conform art. 20 din LEGEA nr. 202 din 15 octombrie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 15 octombrie 2026, prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 19 din Legea 202/2026 intră în vigoare la data de 1 ianuarie a anului următor publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică contribuțiilor plătite și veniturilor realizate din conturile de economii și de investiții începând cu aceeași dată.
  • Începând cu data de 01-01-2027, potrivit pct. 10 al art. 19 coroborat cu art. 20 din LEGEA nr. 202 din 15 octombrie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 15 octombrie 2026, la articolul 92, după lit. b) se introduce o nouă literă, lit. c), cu următorul cuprins: c) venituri realizate din conturile de economii și de investiții CEI, definite potrivit legii, realizate printr-un administrator de conturi CEI, rezident fiscal român sau nerezident care are în România un sediu permanent, la care persoana fizică, titular al contului sau moștenitor, după caz, are deschis contul. Conform art. 20 din LEGEA nr. 202 din 15 octombrie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 15 octombrie 2026, prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 19 din Legea 202/2026 intră în vigoare la data de 1 ianuarie a anului următor publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică contribuțiilor plătite și veniturilor realizate din conturile de economii și de investiții începând cu aceeași dată.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 92 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 01.01.2023 – prezentmodificat prin Legea 142/2022

    Definirea veniturilor din România din transferul titlurilor de valoare

    Sunt considerate ca fiind obținute din România, indiferent dacă sunt primite în România sau în străinătate, următoarele:

    a) venituri din transferul titlurilor de valoare, altele decât instrumentele financiare derivate, astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 41, emise de rezidenți români;

    b) veniturile din operațiuni cu instrumente financiare derivate, astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 23, realizate printr-un intermediar, intermediar definit potrivit legislației în materie, rezident fiscal român sau nerezident care are în România un sediu permanent ce are calitatea de intermediar, la care persoana fizică are deschis contul.

  2. 24.12.2020 – 01.01.2023modificat prin Legea 296/2020

    Definirea veniturilor din România din transferul titlurilor de valoare

    În cazul titlurilor de valoare, veniturile Sunt considerate ca fiind obținute din România, indiferent dacă sunt primite în România sau în străinătate, următoarele:

    a) venituri din transferul titlurilor de valoare, altele decât instrumentele financiare derivate, astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 41, emise de rezidenți români, sunt considerate ca fiind obținute din România, indiferent dacă sunt primite în România sau în străinătate.români;

    b) veniturile din operațiuni cu instrumente financiare derivate, astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 23, realizate printr-un intermediar, rezident fiscal român la care persoana fizică are deschis contul.

  3. 08.09.2015 – 24.12.2020text inițial

    Definirea veniturilor din România din transferul titlurilor de valoare

    În cazul titlurilor de valoare, veniturile din transferul titlurilor de valoare, astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 41, emise de rezidenți români, sunt considerate ca fiind obținute din România, indiferent dacă sunt primite în România sau în străinătate.

Ai o întrebare despre art. 92 din Codul fiscal?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit