Titlul III Autoritățile publice · Capitolul III Guvernul
Art. 106 Constituția României — Încetarea funcției de membru al Guvernului
CONSTITUTIE (R) 21/11/1991 · Drept Constituțional
Funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 106 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
31.10.2003 – prezentrepublicare
Primul-ministru(1) Primul-ministru conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, respectînd atribuțiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaților sau Senatului rapoarte și declarații cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.Încetarea funcției de membru al Guvernului(2) Dacă primul-ministru se află într-una din situațiile prevăzute la articolul 105 sau este în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile, Președintele României va desemna un altFuncția de membru al Guvernuluica prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului-ministru, pînă la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor, încetează dacă primul-ministru își reia activitatea în Guvern.(3) Prevederile alineatului (2) se aplică în mod corespunzător și celorlalți membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.21.11.1991 – 31.10.2003text inițial
Primul-ministru
(1) Primul-ministru conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, respectînd atribuțiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaților sau Senatului rapoarte și declarații cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2) Dacă primul-ministru se află într-una din situațiile prevăzute la articolul 105 sau este în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului-ministru, pînă la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor, încetează dacă primul-ministru își reia activitatea în Guvern.
(3) Prevederile alineatului (2) se aplică în mod corespunzător și celorlalți membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
Ai o întrebare despre art. 106 din Constituția României?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit