Titlul IV Economia și finanțele publice

Art. 139 Constituția României — Impozite, taxe și alte contribuții

CONSTITUTIE (R) 21/11/1991 · Drept Constituțional

În vigoare din 31.10.2003Formă consolidată la 31.10.2003 2 versiuni

(1) Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

(2) Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii.

(3) Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 139 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 31.10.2003 – prezentrepublicare

    Curtea de Conturi

    (1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. În condițiile legii, Curtea exercită și atribuții jurisdicționale.

    (2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public național din exercițiul bugetar expirat, cuprinzînd și neregulile constatate.Impozite, taxe și alte contribuții

    (1) Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

    (3) La cererea Camerei Deputaților sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice și raportează despre cele constatate.(2) Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii.

    (4) Membrii Curții de Conturi, numiți de Parlament, sînt independenți și inamovibili, potrivit legii. Ei sînt supuși incompatibilităților prevăzute de lege pentru judecători.(3) Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora.

  2. 21.11.1991 – 31.10.2003text inițial

    Curtea de Conturi

    (1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. În condițiile legii, Curtea exercită și atribuții jurisdicționale.

    (2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public național din exercițiul bugetar expirat, cuprinzînd și neregulile constatate.

    (3) La cererea Camerei Deputaților sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice și raportează despre cele constatate.

    (4) Membrii Curții de Conturi, numiți de Parlament, sînt independenți și inamovibili, potrivit legii. Ei sînt supuși incompatibilităților prevăzute de lege pentru judecători.

Ai o întrebare despre art. 139 din Constituția României?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit