Titlul II Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale · Capitolul I Dispoziții comune
Art. 16 Constituția României — Egalitatea în drepturi
CONSTITUTIE (R) 21/11/1991 · Drept Constituțional
(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.
(4) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 16 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
31.10.2003 – prezentrepublicare
Egalitatea în drepturi
(1) Cetățenii
sîntsunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi
ocupateocupate, în condițiile legii, de persoanele care aunumaicetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.(4) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.
21.11.1991 – 31.10.2003text inițial
Egalitatea în drepturi
(1) Cetățenii sînt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară.
Ai o întrebare despre art. 16 din Constituția României?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit