Art. 145 Directiva 2006/112/CE - TVA (Directiva TVA Comună) — Scutiri la export

Directiva 2006/112/CE - TVA (Directiva TVA Comună) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1) Comisia prezintă Consiliului, după caz și de îndată ce este posibil, propuneri pentru delimitarea sferei de aplicare a scutirilor prevăzute la articolele 143 și 144 și de stabilire a normele de punere în aplicare a scutirilor respective.

(2) Până la intrarea în vigoare a normelor prevăzute la alineatul (1), statele membre pot menține în vigoare dispozițiile lor naționale.

Statele membre își pot adapta dispozițiile naționale astfel încât să reducă la minimum denaturarea concurenței și, în special, să prevină neimpozitarea sau dubla impozitare în Comunitate.

Statele membre pot utiliza orice proceduri administrative pe care le consideră cele mai adecvate pentru realizarea scutirii.

(3) Comisiei îi sunt notificate de către statele membre, iar Comisia, la rândul ei, informează celelalte state membre în mod corespunzător, dispozițiile de drept intern în vigoare, în măsura în care acestea nu au fost încă notificate, și cele pe care statele membre le adoptă în temeiul alineatului (2).

Scutiri la export

Ai o întrebare despre art. 145 din Directiva 2006/112/CE - TVA (Directiva TVA Comună)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit