Art. 17 Directiva 2006/112/CE - TVA (Directiva TVA Comună) — Transferul de bunuri între statele membre
Directiva 2006/112/CE - TVA (Directiva TVA Comună) · Drept European
(1) Transferul de către o persoană impozabilă a unor bunuri care fac parte din activele activității sale economice către un alt stat membru este considerat livrare de bunuri efectuată cu titlu oneros.
"Transfer către alt stat membru" înseamnă expedierea sau transportul de bunuri mobile corporale de către persoana impozabilă sau în numele acesteia, în scopul desfășurării activității sale, către o destinație din afara teritoriului statului membru în care se află bunurile, dar în interiorul Comunității.
(2) Expedierile sau transporturile în scopul oricăreia dintre următoarele tranzacții nu sunt considerate transfer către alt stat membru:
(a) livrarea de bunuri de către persoana impozabilă pe teritoriul statului membru în care se încheie expedierea sau transportul, în condițiile stabilite la articolul 33;
(b) livrarea de bunuri, în vederea instalării sau montării de către furnizor sau în numele acestuia, realizată de către persoana impozabilă pe teritoriul statului membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor, în condițiile stabilite la articolul 36;
(c) livrarea de bunuri de către persoana impozabilă la bordul unei nave, al unei aeronave sau al unui tren în cursul unei operațiuni de transport de călători, în condițiile stabilite la articolul 37;
(d) livrarea de gaz prin sistemul de distribuție a gazelor naturale sau de electricitate, în condițiile stabilite la articolele 38 și 39;
(e) livrarea de bunuri de către persoana impozabilă pe teritoriul statului membru, în condițiile stabilite la articolele 138, 146, 147, 148, 151 sau 152;
(f) prestarea unui serviciu realizată pentru persoana impozabilă și constând în prelucrarea fizică a bunurilor în cauză efectuată pe teritoriul statului membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor, cu condiția ca bunurile, după prelucrare, să fie returnate persoanei impozabile respective în statul membru din care au fost expediate sau transportate inițial;
(g) utilizarea temporară a bunurilor pe teritoriul statului membru în care se încheie expedierea sau transportul acestora, în scopul prestării de servicii de către persoana impozabilă stabilită în statul membru in care a început expedierea sau transportul bunurilor;
(h) utilizarea temporară a bunurilor, pe o perioadă care nu depășește douăzeci și patru de luni, pe teritoriul unui alt stat membru, în care importul acelorași bunuri dintr-o țară terță în vederea utilizării lor temporare este reglementată de regimuri de admitere temporară cu scutire completă de drepturi de import.
(3) În cazul în care una dintre condițiile care reglementează eligibilitatea în temeiul alineatului (2) nu mai este îndeplinită, se consideră că bunurile au fost transferate în alt stat membru. În asemenea cazuri, se consideră că transferul are loc în momentul în care condiția încetează să mai fie îndeplinită.
Ai o întrebare despre art. 17 din Directiva 2006/112/CE - TVA (Directiva TVA Comună)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit