Art. 9 Directiva 2011/92/UE - Evaluarea Efectelor Proiectelor asupra Mediu… — Decizia privind aprobarea dezvoltării

Directiva 2011/92/UE - Evaluarea Efectelor Proiectelor asupra Mediului (EIA) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   La adoptarea unei decizii privind acordarea sau refuzul aprobării de dezvoltare, autoritatea sau autoritățile competente informează publicul în acest sens în conformitate cu procedurile adecvate și pune la dispoziția publicului următoarele informații:

(a)

conținutul deciziei și orice condiții anexate acesteia;

(b)

după examinarea preocupărilor și a opiniilor exprimate de către publicul interesat, principalele motive și considerații pe care se bazează decizia, inclusiv informații privind procesul de participare a publicului;

(c)

în cazul în care este necesar, o descriere a principalelor măsuri de evitare, de reducere și, în cazul în care este posibil, de compensare a efectelor negative majore.

(2)   Autoritatea sau autoritățile competente informează orice stat membru care a fost consultat în conformitate cu articolul 7, transmițându-i informațiile menționate la alineatul (1) de la prezentul articol.

Statele membre consultate se asigură ca informațiile să fie în mod adecvat puse la dispoziția publicului interesat pe teritoriile lor.

Ai o întrebare despre art. 9 din Directiva 2011/92/UE - Evaluarea Efectelor Proiectelor asupra Mediu…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit