Art. 30 Directiva 2014/24/UE - Achizițiile Publice — Dialogul competitiv

Directiva 2014/24/UE - Achizițiile Publice · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   În cazul dialogurilor competitive, orice operator economic poate depune o cerere de participare ca răspuns la un anunț de participare, furnizând informațiile pentru selecția calitativă solicitate de autoritatea contractantă.

Termenul minim de primire a cererilor de participare este de 30 de zile de la data trimiterii anunțului de participare.

Numai operatorii economici invitați de autoritatea contractantă după evaluarea informațiilor furnizate pot participa la dialog. Autoritățile contractante pot limita numărul candidaților corespunzători pentru a fi invitați să participe la procedură în conformitate cu articolul 65. Contractul se atribuie exclusiv pe baza criteriului celui mai bun raport preț-calitate, în conformitate cu articolul 67 alineatul (2).

(2)   Autoritățile contractante își fac cunoscute necesitățile și cerințele în anunțul de participare și le definesc în respectivul anunț și/sau într-un document descriptiv. În același timp și în aceleași documente, acestea fac cunoscute și definesc și criteriile de atribuire alese și stabilesc un termen orientativ.

(3)   Autoritățile contractante deschid, cu participanții selectați în conformitate cu dispozițiile aplicabile prevăzute la articolele 56-66, un dialog al cărui obiectiv este de a identifica și defini mijloacele cele mai potrivite pentru a răspunde necesităților lor. În decursul acestui dialog, autoritățile pot discuta cu participanții selectați toate aspectele achiziției.

În cadrul dialogului, autoritățile contractante asigură egalitatea de tratament pentru toți participanții. În acest scop, autoritățile contractante nu furnizează, în mod discriminatoriu, informații care îi pot avantaja pe anumiți participanți în raport cu ceilalți.

În conformitate cu articolul 21, autoritățile contractante nu dezvăluie celorlalți participanți soluțiile propuse sau alte informații confidențiale comunicate de un candidat sau ofertant care participă la dialog, fără acordul acestuia. Acest acord nu ia forma unei renunțări generale, ci trebuie dat cu referire la comunicarea preconizată a informațiilor specifice.

(4)   Dialogurile competitive se pot desfășura în etape succesive, pentru a reduce numărul de soluții care urmează să fie discutate în etapa de dialog, aplicând criteriile de atribuire prevăzute în anunțul de participare sau în documentul descriptiv. În anunțul de participare sau în documentul descriptiv, autoritatea contractantă precizează dacă va recurge la opțiunea respectivă.

(5)   Autoritatea contractantă continuă dialogul până când este în măsură să identifice soluția sau soluțiile care pot răspunde necesităților sale.

(6)   După declararea încheierii dialogului și informarea corespunzătoare a participanților rămași, autoritățile contractante îi invită pe fiecare dintre aceștia să își depună ofertele finale pe baza soluției sau soluțiilor prezentate și specificate în cursul dialogului. Ofertele respective cuprind toate elementele solicitate și necesare pentru realizarea proiectului.

Aceste oferte pot fi clarificate, precizate și perfecționate la cererea autorității contractante. Totuși, precizările, clarificările, optimizările sau informațiile suplimentare nu pot avea ca efect modificarea aspectelor principale ale ofertei sau ale achiziției publice, inclusiv a nevoilor și cerințelor stabilite în anunțul de participare sau în documentul descriptiv, în cazul în care variațiile la aceste aspecte, nevoi și cerințe sunt susceptibile de a denatura concurența sau de a avea un efect discriminatoriu.

(7)   Autoritățile contractante evaluează ofertele primite pe baza criteriilor de atribuire prevăzute în anunțul de participare sau în documentul descriptiv.

La cererea autorității contractante, se pot desfășura negocieri cu ofertantul a cărui ofertă a fost identificată ca prezentând cel mai bun raport preț-calitate, în conformitate cu articolul 67, pentru a se confirma angajamentele financiare sau alți termeni incluși în ofertă până la finalizarea termenelor din contract cu condiția ca aceste negocieri să nu aibă ca efect modificarea în mod substanțial a aspectelor esențiale ale ofertei sau ale achiziției publice, inclusiv a necesităților și cerințelor prevăzute în anunțul de participare sau în documentul descriptiv și să nu riște să denatureze concurența sau să ducă la discriminare.

(8)   Autoritățile contractante pot prevedea prime sau plăți pentru participanții la dialog.

Ai o întrebare despre art. 30 din Directiva 2014/24/UE - Achizițiile Publice?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit