Art. 36 Directiva 2014/24/UE - Achizițiile Publice — Cataloage electronice

Directiva 2014/24/UE - Achizițiile Publice · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   În cazul în care se impune utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, autoritățile contractante pot solicita ca ofertele să fie prezentate sub formă de catalog electronic sau să includă un catalog electronic.

Statele membre pot să impună obligativitatea utilizării cataloagelor electronice în legătură cu anumite tipuri de achiziții.

Ofertele prezentate sub formă de cataloage electronice pot fi însoțite de alte documente care le completează.

(2)   Cataloagele electronice sunt elaborate de către candidați sau ofertanți în vederea participării la o anumită procedură de achiziție în conformitate cu specificațiile tehnice și formatul stabilite de autoritatea contractantă.

În plus, cataloagele electronice respectă cerințele aplicabile instrumentelor de comunicare electronice, precum și orice cerințe suplimentare stabilite de autoritatea contractantă în conformitate cu articolul 22.

(3)   Atunci când se acceptă sau se impune prezentarea ofertelor sub formă de cataloage electronice, autoritățile contractante:

(a)

precizează acest lucru în anunțul de participare sau în invitația pentru confirmarea interesului, dacă se utilizează un anunț de intenție ca mijloc de invitație la procedura concurențială de ofertare;

(b)

indică în documentele achiziției toate informațiile necesare în conformitate cu articolul 22 alineatul (6) în ceea ce privește formatul, echipamentul electronic utilizat și aranjamentele și specificațiile tehnice de conectare pentru catalog.

(4)   În cazul în care a fost încheiat un acord-cadru cu mai mulți operatori economici în urma prezentării de oferte sub formă de cataloage electronice, autoritățile contractante pot prevedea că reluarea competiției pentru contracte specifice se realizează pe baza cataloagelor actualizate. Într-un astfel de caz, autoritățile contractante folosesc una dintre următoarele metode:

(a)

îi invită pe ofertanți să își depună din nou cataloagele electronice, adaptate la cerințele contractului în cauză; sau

(b)

îi informează pe ofertanți că intenționează să colecteze din cataloagele electronice care au fost deja depuse informațiile necesare pentru a constitui oferte adaptate la cerințele contractului în cauză, cu condiția ca utilizarea metodei respective să fi fost anunțată în documentele achiziției pentru acordul-cadru.

(5)   În cazul în care autoritățile contractante reiau competiția pentru contracte specifice în conformitate cu alineatul (4) litera (b), acestea notifică ofertanții cu privire la data și ora la care intenționează să colecteze informațiile necesare pentru a constitui oferte adaptate la cerințele contractului specific în cauză și le dau ofertanților posibilitatea de a refuza această colectare de informații.

Autoritățile contractante trebuie să prevadă o perioadă corespunzătoare de timp între notificare și colectarea efectivă a informațiilor.

Înainte de atribuirea contractului, autoritățile contractante prezintă informațiile colectate ofertantului în cauză, pentru a-i da acestuia posibilitatea de a contesta sau confirma că oferta astfel constituită nu conține erori semnificative.

(6)   Autoritățile contractante pot atribui contracte pe baza unui sistem dinamic de achiziții, solicitând prezentarea ofertelor pentru un contract specific sub forma unui catalog electronic.

Autoritățile contractante pot, de asemenea, să atribuie contractele pe baza unui sistem dinamic de achiziții, în conformitate cu alineatul (4) litera (b) și cu alineatul (5), cu condiția ca cererea de participare la sistemul dinamic de achiziții să fie însoțită de un catalog electronic conform cu specificațiile tehnice și formatul stabilite de către autoritatea contractantă. Catalogul respectiv este completat ulterior de către candidați, când aceștia sunt informați cu privire la intenția autorității contractante de a constitui oferte prin intermediul procedurii de la alineatul (4) litera (b).

Ai o întrebare despre art. 36 din Directiva 2014/24/UE - Achizițiile Publice?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit