Art. 47 Directiva 2014/25/UE - Achizițiile de către Entitățile din Sectoare… — Procedura de negociere cu invitație prealabilă la procedura concurențială de ofertare

Directiva 2014/25/UE - Achizițiile de către Entitățile din Sectoarele Utilităților · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   În procedurile de negociere cu invitație prealabilă la procedura concurențială de ofertare, orice operator economic poate depune o cerere de participare ca răspuns la o invitație la o procedură concurențială de ofertare, furnizând informațiile pentru selecția calitativă solicitate de către entitatea contractantă.

Termenul minim pentru primirea cererilor de participare este fixat, ca regulă generală, la nu mai puțin de 30 de zile de la data trimiterii anunțului de participare sau, dacă se utilizează un anunț orientativ periodic ca mijloc de invitare la procedura concurențială de ofertare, de la data trimiterii invitației pentru confirmarea interesului și nu poate fi în niciun caz mai mic de 15 zile.

(2)   Numai operatorii economici invitați de entitatea contractantă după evaluarea de către aceasta a informațiilor furnizate pot participa la negocieri. Entitățile contractante pot limita numărul candidaților corespunzători pentru a fi invitați să participe la procedură în conformitate cu articolul 78 alineatul (2).

Termenul pentru primirea ofertelor poate fi stabilit de comun acord între entitatea contractantă și candidații selectați, cu condiția ca toți să aibă la dispoziție același termen pentru pregătirea și transmiterea ofertelor lor.

În lipsa unui acord cu privire la termenul pentru primirea ofertelor, termenul este de cel puțin 10 zile de la data la care a fost trimisă invitația de participare la procedura de ofertare.

Ai o întrebare despre art. 47 din Directiva 2014/25/UE - Achizițiile de către Entitățile din Sectoare…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit