Art. 60 Directiva 2014/25/UE - Achizițiile de către Entitățile din Sectoare… — Specificații tehnice în achiziții publice
Directiva 2014/25/UE - Achizițiile de către Entitățile din Sectoarele Utilităților · Drept European
Specificații tehnice
(1) Specificațiile tehnice definite la punctul 1 din anexa VIII sunt stabilite în documentele achiziției. Specificațiile tehnice descriu caracteristicile pe care trebuie să le întrunească lucrările, serviciile sau produsele.
Caracteristicile respective se pot referi, de asemenea, la procesul sau metoda specifică de producție sau de furnizare a lucrărilor, produselor sau serviciilor solicitate sau la un proces specific pentru o altă etapă a ciclului de viață al acestora, chiar și în cazul în care astfel de factori nu fac parte din structura lor materială, cu condiția să aibă legătură cu obiectul contractului și să fie proporționale cu valoarea și obiectivele acestuia.
Specificațiile tehnice pot preciza totodată dacă va fi necesar transferul drepturilor de proprietate intelectuală.
Pentru toate achizițiile destinate utilizării de către persoane fizice, indiferent dacă este vorba de publicul larg sau de personalul entității contractante, aceste specificații tehnice sunt redactate, cu excepția cazurilor bine justificate, astfel încât să ia în considerare criteriile de accesibilitate pentru persoanele cu handicap sau proiectarea pentru toate categoriile de utilizatori.
În cazul în care printr-un act juridic al Uniunii sunt adoptate cerințe de accesibilitate obligatorii, specificațiile tehnice se definesc, în ceea ce privește criteriile de accesibilitate pentru persoanele cu handicap sau proiectarea pentru toate categoriile de utilizatori, prin trimitere la acestea.
(2) Specificațiile tehnice permit accesul egal al operatorilor economici la procedura de achiziție și nu au efectul de a crea obstacole nejustificate în calea deschiderii către concurență a achizițiilor publice.
(3) Fără a aduce atingere normelor tehnice obligatorii de la nivel național, în măsura în care sunt compatibile cu legislația Uniunii, specificațiile tehnice se formulează în unul dintre următoarele moduri:
(a)
din punctul de vedere al cerințelor funcționale sau de performanță, incluzând caracteristici de mediu, cu condiția ca parametrii să fie suficient de exacți pentru ca ofertanții să poată stabili obiectul contractului și pentru ca entitățile contractante să poată atribui contractul;
(b)
făcând trimitere la specificații tehnice și, în ordinea preferinței, la standardele naționale care transpun standarde europene, la evaluări tehnice europene, specificații tehnice comune, standarde internaționale, alte sisteme de referință tehnice instituite de către organismele de standardizare europene sau – în lipsa oricărora dintre acestea – la standarde naționale, la agremente tehnice naționale sau specificații tehnice naționale referitoare la proiectarea, calcularea și execuția lucrărilor și la utilizarea produselor; fiecare trimitere este însoțită de mențiunea „sau echivalent”;
(c)
din punctul de vedere al cerințelor funcționale sau de performanță menționate la litera (a), făcând trimitere la specificațiile tehnice menționate la litera (b) ca mijloc de prezumție a conformității cu respectivele cerințe funcționale sau de performanță;
(d)
făcând trimitere la specificațiile tehnice menționate la litera (b) pentru unele caracteristici și făcând trimitere la cerințele funcționale sau de performanță menționate la litera (a) pentru alte caracteristici.
(4) Cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu menționează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic, și nici nu se referă la o marcă, la un brevet, la un tip, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor întreprinderi sau produse. O astfel de mențiune este autorizată, cu titlu excepțional, în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de exactă și inteligibilă a obiectului contractului în conformitate cu alineatul (3). Mențiunea respectivă este însoțită de cuvintele „sau echivalent”.
(5) În cazul în care o entitate contractantă utilizează opțiunea de a face trimitere la specificațiile tehnice menționate la alineatul (3) litera (b), aceasta nu respinge o ofertă pe motiv că lucrările, produsele sau serviciile oferite nu sunt conforme cu specificațiile tehnice la care se face trimitere, dacă ofertantul dovedește în oferta sa, prin orice mijloace adecvate, inclusiv prin mijloacele de probă prevăzute la articolul 62, că soluțiile propuse îndeplinesc într-un mod echivalent cerințele definite în specificațiile tehnice.
(6) În cazul în care o entitate contractantă utilizează opțiunea prevăzută la alineatul (3) litera (a) de a formula specificații tehnice din punctul de vedere al cerințelor funcționale sau de performanță, aceasta nu respinge o ofertă de produse, servicii sau lucrări conforme cu un standard național care transpune un standard european, cu un agrement tehnic european, cu o specificație tehnică comună, cu un standard internațional sau cu un sistem tehnic de referință elaborat de un organism european de standardizare, dacă aceste specificații se referă la cerințele funcționale sau de performanță pe care le-a stabilit entitatea respectivă.
În oferta sa, ofertantul dovedește, prin orice mijloace adecvate, inclusiv cele menționate la articolul 62, că produsele, serviciile sau lucrările conforme standardului satisfac cerințele funcționale sau de performanță ale entității contractante.
Ai o întrebare despre art. 60 din Directiva 2014/25/UE - Achizițiile de către Entitățile din Sectoare…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit