Art. 114 Directiva (UE) 2017/1132 - Dreptul Societăților Comerciale — Excepții de la cerințele aplicabile fuziunii prin absorbție

Directiva (UE) 2017/1132 - Dreptul Societăților Comerciale · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

Statele membre nu impun cerințele stabilite la articolele 95, 96 și 97 în cazul unei fuziuni în sensul articolului 113, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

acționarii minoritari ai societății comerciale absorbite își pot exercita dreptul ca acțiunile lor să fie achiziționate de societatea comercială absorbantă;

(b)

dacă își exercită acest drept, ei au dreptul de a obține în schimb contravaloarea acțiunilor lor;

(c)

în cazul unui dezacord asupra contravalorii acțiunilor, este posibilă stabilirea acesteia de către instanță sau de o autoritate administrativă desemnată în acest scop de statul membru.

Un stat membru poate să nu aplice primul paragraf, în cazul în care legislația respectivului stat membru permite societății comerciale absorbante să ceară tuturor deținătorilor de titluri rămase ale societății sau societăților comerciale absorbite să îi vândă aceste titluri la un preț echitabil înainte de fuziune, fără vreo ofertă publică prealabilă.

Ai o întrebare despre art. 114 din Directiva (UE) 2017/1132 - Dreptul Societăților Comerciale?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit