Art. 132 Directiva (UE) 2017/1132 - Dreptul Societăților Comerciale — Formalități simplificate

Directiva (UE) 2017/1132 - Dreptul Societăților Comerciale · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   În cazul în care fuziunea transfrontalieră prin absorbție este realizată de o societate comercială care deține toate acțiunile și alte titluri de valoare care conferă dreptul de vot în adunările generale ale societății sau ale societăților comerciale absorbite:

—

articolul 122 literele (b), (c) și (e), articolul 125 și articolul 131 alineatul (1) litera (b) nu se aplică;

—

articolul 126 alineatul (1) nu se aplică societății sau societăților comerciale absorbite.

(2)   În cazul în care fuziunea transfrontalieră prin absorbție este realizată de o societate care deține 90 % sau mai mult, dar nu în totalitate, dintre acțiunile și alte titluri care conferă drept de vot în adunările generale ale societății sau ale societăților comerciale absorbite, rapoartele expertului sau experților independenți și documentele necesare controlului sunt obligatorii numai în măsura în care legislația națională care reglementează fie societatea comercială absorbantă, fie societatea sau societățile comerciale absorbite prevede astfel, în conformitate cu titlul II capitolul I.

Ai o întrebare despre art. 132 din Directiva (UE) 2017/1132 - Dreptul Societăților Comerciale?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit