Art. 23 Directiva (UE) 2020/262 - Regimul General al Produselor Accizabile — Divizarea trimiterilor
Directiva (UE) 2020/262 - Regimul General al Produselor Accizabile · Drept European
(1) Autoritățile competente din statul membru de expediție pot permite, în condițiile stabilite de statul membru în cauză, ca expeditorul să divizeze o deplasare de produse energetice în regim suspensiv de accize în două sau mai multe deplasări, cu condiția îndeplinirii următoarelor condiții:
(a)
să nu se modifice cantitatea totală de produse accizabile;
(b)
divizările să se desfășoare pe teritoriul unui stat membru care permite o astfel de procedură;
(c)
autoritățile competente din acest stat membru să fie informate cu privire la locul unde se efectuează divizarea.
(2) Statele membre informează Comisia dacă permit divizarea deplasărilor în interiorul teritoriului lor și în ce condiții. Comisia transmite aceste informații celorlalte state membre.
Ai o întrebare despre art. 23 din Directiva (UE) 2020/262 - Regimul General al Produselor Accizabile?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit