Art. 38 Directiva (UE) 2020/262 - Regimul General al Produselor Accizabile — Procedura de rezervă și recuperare la expediere

Directiva (UE) 2020/262 - Regimul General al Produselor Accizabile · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Prin derogare de la dispozițiile articolului 36, în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în statul membru de expediție, expeditorul certificat poate începe o deplasare de produse accizabile, în următoarele condiții:

(a)

produsele să fie însoțite de un document de rezervă care conține aceleași date ca proiectul de document administrativ simplificat electronic menționat la articolul 35 alineatul (1);

(b)

expeditorul certificat să informeze autoritățile competente din statul membru de expediție înainte de începerea deplasării.

Statul membru de expediție poate solicita expeditorului certificat o copie a documentului menționat la primul paragraf litera (a), verificarea, de către statul membru de expediție, a datelor conținute de copia respectivă și, în cazurile în care indisponibilitatea sistemului informatizat este imputabilă expeditorului certificat, informații corespunzătoare cu privire la motivele acestei indisponibilități înainte de începerea deplasării.

(2)   De îndată ce sistemul informatizat redevine disponibil, expeditorul certificat prezintă un proiect de document administrativ simplificat electronic, în conformitate cu articolul 36 alineatul (1).

De îndată ce datele cuprinse în proiectul de document administrativ simplificat electronic sunt verificate în conformitate cu articolul 36 alineatul (2), dacă respectivele date sunt corecte, acest document înlocuiește documentul de rezervă menționat la alineatul (1) primul paragraf litera (a) din prezentul articol. Articolul 36 alineatul (3) și articolul 37 se aplică mutatis mutandis.

(3)   O copie a documentului de rezervă menționat la alineatul (1) primul paragraf litera (a) se păstrează de către expeditorul certificat în evidențele sale.

(4)   În cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în statul membru de expediție, expeditorul certificat poate modifica destinația mărfurilor astfel cum se menționează la articolul 36 alineatul (5) și comunică această informație autorităților competente ale statului membru de expediție prin intermediul unor mijloace alternative de comunicare. Expeditorul certificat informează autoritățile competente din statul membru de expediție înainte de a modifica destinația. Alineatele (2) și (3) din prezentul articol se aplică mutatis mutandis.

Ai o întrebare despre art. 38 din Directiva (UE) 2020/262 - Regimul General al Produselor Accizabile?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit